Upsss... Voi fi împuşcat al 8369-lea !

Ca să vezi, ce schimbătare e viaţa asta.

Am ajuns să fiu al 8369-lea în renumitele "liste anti-Schindler" de exterminare a autorilor blogosferei româneşti întocmite de "măsurătorii de cranii" le la ZE LIST.

Şi când te gândeşti, că trei săptămâni în urmă stăteam confortabil ascuns/poziţionat dincolo de salvatorul prag de 60000.

Iar dacă e să vorbim serios, e simpatic şi foarte instructiv acest clasament întocmit săptămânal de inspirata şi foarte meticuloasa echipă de la ZE LIST. 

Bravos, au ştiut perfect cum să ne "lovească", ca să zgândăre mai adânc instinctele noastre tenebre şi orgoliile nemăsurate!

Crochiuri bio-existenţiale ( VI )

Limitele bioologice ale consumului energetic. 

Cotele Bio-Energetice.

În Crochiul precedent am constatat că civilizaţia umană şi fiecare dintra noi consumăm exagerat de multă energie (230 mii kcal/pe zi de persoană) în comparaţie cu consumul energetic necesar pentru asigurarea funcţiilor noastre vitale de 12 kcal/zi pe care l-au avut oamenii de la apariţia primeloor civilizaţii şi până la finele Evului Mediu timpuriu. Nu era nici un bai, dacă consumul energetic actual ar fi provenit din propriul nostru efort muscular sau din energia regenerabolă a soarelui, vântului, apei, etc. Noi însă devorăm energia biomasei fosile ascunsă de Evoluţie în adâncurile pământului, probabil, pentru a păstra anumite echilibre în circulaţia materiei organice şi a energiei în biosfera planetară. Necunoscând aceste subtilităţi ale echilibrului biotic planetar, umanitatea, exact ca porcul din caricatura alăturată, readuce anual în circuitul materiilor organice din natură milioane şi milioane de tone de carbon prin emisiile din arderea carburanţilor fosili. 

Ar putea oare umanitatea, complet dependentă de energia fosilă, să-şi reducă poftele energetice? Ar putea, dar pentru asta ar trebui rase de pe faţa pământului toate oraşele cu tot cu orăşeni, iar viaţa omului din nou să fie legată direct de un habitat biologic individual (dacă vă amintiţi - 2,63 hectare vitale), şi doar de energia regenerabilă a biomasei produse în acest habitat.

Dar din cauza că astăzi (şi până la terminarea petrolului), această perspectivă e pură utopie, să încercăm alte soluţii de "ecologizare" a consumului energetic hipetrofiat.

Aici, ca şi în cazul Autonomiei Ecologice, unica soluţie este cuantificarea consumului energetic în funcţie de productivitatea bio-energetică a ecosistemelor şi crearea sistemului de comercializare a COTELOR BIO-ENERGETICE excedentare.

Viitorul nostru luminos şi suprapopulaţia ţărilor lumii a treia

Am fost plăcut surprins să descoper în spaţiul virtual românesc o publicaţie de promovare a cunoştinţelor ştiinţifice, care, vorba unui protagonist al publicaţiei: "nu trebuie să lase lui Dumnezeu nici o şansă în ecuaţia apariţiei Universului". E uimitor pentru un popor care de douăzeci de ani a căzut în derizoriul credinţei de faţadă. Oare, chiar atât de mult se tem românii de moarte? Căci, vorba aceluiaşi protagonist de pe paginile publicaţiei: „Raiul este o poveste inventată pentru oamenii care se tem de moarte.”

Bon, s-o lăsăm moartă pe asta cu moartea, revenind la oile noastre demografice, care pasc inconştiente pe o planetă cu resurse naturale limitate. Pe "Descoperă.ro" am găsit o prezentare realistă a situaţiei demografice existente şi un inventar al problemelor pe care ni-l provoacă suprapopulaţia.

Privind spre anul 2100: ce se va întâmpla cu omenirea în acest secol?

Anul acesta, vom fi 7 miliarde – 7 miliarde de făpturi umane vor locui planeta, folosindu-i resursele, cu sau fără recunoştinţă, cu mai mult ori mai puţin discernământ, constienti sau nu de impactul lor asupra a tot ceea ce e în jur. De la îndemnul biblic „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi”, s-a ajuns azi la îndemnuri la responsabilitate privind numărul de copii pe care-i facem şi la avertizări aproape isterice privind necesitatea scăderii vitezei cu care ne înmulţim. Trecând de la cantitate la calitate, nu doar câţi vom fi, ci şi cum vom fi – cum vor trăi oamenii, ce probleme vor avea, ce schimbări se vor petrece cu ei – sunt aspecte pe care încercăm să le prevedem, în încercarea de a îmbunătăţi ce se poate îmbunătăţi şi de a ne pregăti pentru restul.  Află mai multe >>>

E tristă această trecere în revistă a problemelor umanităţii cu care urmează să ne confruntăm în secolul XXI. Dar iarăşi, nici în raportul ONU citat şi nici în articolul cu pricina, nu găsim vre-o aluzie la căile de soluţionare a creşterii necontrolate a populaţiei în ţările sărace ale globului. Nimeni nu doreşte să-şi asume răspunderea de a cere MĂSURI GLOBALE DE REDUCERI NECONDIŢIONATE DE POPULAŢIE în ţările subdezvoltate până la limitele bioproductivităţii teritoriilor respective.

Ţările dezvoltate şi ţările exportatoare de petrol:

în ce constă pericolul situaţiei existente?

I. Viteza progresului tehnic este condiţionată de consumul energetic. Din epoca industrială acest consum se bazează pe combustibili fosili, iar în ultima perioadă – pe ţiţei. Din acest motiv ţările, pe teritoriul cărora, din întâmplare se află stocate rezervele naturale de petrol (anterior absolut inutile), s-au pomenit într-o situaţie privilegiată. Ţările dezvoltate – principalii consumatori de ţiţei – au fost nevoite să-l cumpere la preţurile stabilite de ţările-exportatoare. Ţările dezvoltate acceptau să achite pentru ţiţei preţul maxim, compatibil cu păstrarea stabilităţii lor economice. Acest preţ depăşea cu mult cheltuielile de prospectare, extracţie şi transport ale ţiţeiului. În consecinţă, ţerile exportatoare de petrol au accesat o sursă, practic nelimitată de fluxuri financiare din ţările dezvoltate. Aceste ţări au atins „nivelul de trai”  al ţărilor dezvoltate fără eforturi de dezvoltare a propriilor tehnologii şi a propriei economii. Orice tehnologii le erau (şi sunt) accesibile din ţările dezvoltate. Ţările-exporttoare de petrol î-şi puteau permite luxul de a susţine orice nivel al natalităţii, cât de înalt nu ar fi acesta şi deasemenea să încurajeze creşterea nelimitată a populaţiei sale. În felul acesta ţările-exportatoare de petrol există doar datorită bunei funcţionări a ţărilor dezvoltate, consumând mărfuri şi tehnologii produs în aceste ţări. Pe larg vehiculată în sec. XX temere a depopulării ţărilor dezvoltate avea un suport istoric în interacţiunile concurenţiale foarte dure dintre aceste ţări dezvoltate (vezi primul şi al doilea războaie mondiale). Pe atunci depopularea era considerată ca o pierdere concurenţială. În lumea contemporană globalizată concurenţa a trecut în sfera economicului şi se produce între companii multinaţionale fără careva legături rigide cu vre-o ţară anume.  Din acest motiv ţările dezvoltate nu mai sunt interesate în creşterea numărului propriei populaţii şi nu suferă din cauza depopulării. În creşterea numărului populaţiei active în ţările dezviltate astăzi sunt interesate doar ţările-exportatoare de petrol. Distrugerea populaţiei ţărilor dezvoltate sau orice depopulare forţată a acestora, ar conduce la desfiinţarea cererii la ţiţei, declinul catastrofal al producţiei de ţiţei şi implicit la lipsirea mijloacelor pentru existenţă şi pieirea masivă a populaţiei ţărilor-exportatoare. Această vulnerabilitate a ţărilor-exportatoare nici odată nu a fost estimată la modul cuvenit. Dar situaţia acestor ţări oricum va deveni una catastrofală din momentul epuizării rezervelor de petrol şi gaze.  (Capitol I.4, „ESENŢIALUL DESPRE SUPRAVIEŢUIRE: Aspectele puţin cunoscute ale problemei demografice” – Victor Girshkov, Anastasia Makarieva)

Ţările dezvoltate şi ţările lumii a treia:

  în ce constă pericolul situaţiei existente?

I. Ţările subdezvoltate cu o rată ridicată a natalităţii nimeresc în situaţia suprapopulării mari a propriului teritoriu. Acestă realitate constrânge populaţia acestor ţări să caute căi de emigrare în ţările dezvoltate, cu o rată a suprapopulării mult mai scăzută, şi cu un „nivel de trai” mai ridicat. Ţările dezvoltate acceptă imigranţii din ţările subdezvoltate din cauza că aceştia sunt dispuşi să muncească în cele nai neprestigioase domenii pentru o remunerare minimă, muncă pe care nu o acceptă reprezentanţii populaţiei băştinaşe  ţărilor dezvoltate. În virtutea legăturilor acestor imigranţi cu populaţia ţării din care au emigrat, prestigiul acestor imigranţi în cadrul grupului de referinţă al populaţiei ţărilor subdezvoltate este foarte înalt, deoarece cel mai scăzut nivel de trai în ţările dezvoltate este cu mult peste media nivelului de trai în ţările subdezvoltate. Însă această situaţie se menţine doar pe durata vieţii primei generaţii de imigranţi, legăturile cărora cu ţara de origine rămân puternice. Generaţia următoare deja pierde legăturile cu patria părinţilor săi. Aceşti copii nu mai au emoţii pozitive rezultate din prestigiul lor în raport cu oamenii necunoscuţi rămaşi în altă ţară, ci din contra sunt copleşiţi de emoţii negative datorate statutului neprestigios în comparaţie cu populaţia băştinaşă din ţările dezvoltate, care a devenit deja grupul lor de referinţă, deoarece aceşti copii de imigranţi contactează cu ei nemijlocit şi permanent. Din acest motiv (şi pe bună dreptate) imigranţii încep să ceară drepturi egale cu populaţia băştinaşă. În acelaşi timp tradiţiile culturale şi de familie se mai păstrează încă câteva generaţii în mediul imigranţilor din ţările subdezvoltate, cea mai importantă fiind – păstrarea ratei înalte a natalităţii, iar în consecinţă creşterea spectaculoasă a populaţiei în rândul urmaşilor imigranţilor.  În decurs de două-trei generaţii grupul urmaşilor imigranţilor uniţi prin discriminarea iniţială la care au fost supuşi, poate constitui o parte considerabilă sau chiar majoritară a populaţiei. Aceasta ameninţă însăşi existenţa ţărilor dezvoltate, care î-şi subminează stabilitatea din interior.  (Capitol I.3, „ESENŢIALUL DESPRE SUPRAVIEŢUIRE: Aspectele puţin cunoscute ale problemei demografice” – Victor Gorshkov, Anastasia Makarieva)