Ţările dezvoltate şi ţările lumii a treia:

  în ce constă pericolul situaţiei existente?

I. Ţările subdezvoltate cu o rată ridicată a natalităţii nimeresc în situaţia suprapopulării mari a propriului teritoriu. Acestă realitate constrânge populaţia acestor ţări să caute căi de emigrare în ţările dezvoltate, cu o rată a suprapopulării mult mai scăzută, şi cu un „nivel de trai” mai ridicat. Ţările dezvoltate acceptă imigranţii din ţările subdezvoltate din cauza că aceştia sunt dispuşi să muncească în cele nai neprestigioase domenii pentru o remunerare minimă, muncă pe care nu o acceptă reprezentanţii populaţiei băştinaşe  ţărilor dezvoltate. În virtutea legăturilor acestor imigranţi cu populaţia ţării din care au emigrat, prestigiul acestor imigranţi în cadrul grupului de referinţă al populaţiei ţărilor subdezvoltate este foarte înalt, deoarece cel mai scăzut nivel de trai în ţările dezvoltate este cu mult peste media nivelului de trai în ţările subdezvoltate. Însă această situaţie se menţine doar pe durata vieţii primei generaţii de imigranţi, legăturile cărora cu ţara de origine rămân puternice. Generaţia următoare deja pierde legăturile cu patria părinţilor săi. Aceşti copii nu mai au emoţii pozitive rezultate din prestigiul lor în raport cu oamenii necunoscuţi rămaşi în altă ţară, ci din contra sunt copleşiţi de emoţii negative datorate statutului neprestigios în comparaţie cu populaţia băştinaşă din ţările dezvoltate, care a devenit deja grupul lor de referinţă, deoarece aceşti copii de imigranţi contactează cu ei nemijlocit şi permanent. Din acest motiv (şi pe bună dreptate) imigranţii încep să ceară drepturi egale cu populaţia băştinaşă. În acelaşi timp tradiţiile culturale şi de familie se mai păstrează încă câteva generaţii în mediul imigranţilor din ţările subdezvoltate, cea mai importantă fiind – păstrarea ratei înalte a natalităţii, iar în consecinţă creşterea spectaculoasă a populaţiei în rândul urmaşilor imigranţilor.  În decurs de două-trei generaţii grupul urmaşilor imigranţilor uniţi prin discriminarea iniţială la care au fost supuşi, poate constitui o parte considerabilă sau chiar majoritară a populaţiei. Aceasta ameninţă însăşi existenţa ţărilor dezvoltate, care î-şi subminează stabilitatea din interior.  (Capitol I.3, „ESENŢIALUL DESPRE SUPRAVIEŢUIRE: Aspectele puţin cunoscute ale problemei demografice” – Victor Gorshkov, Anastasia Makarieva)

Mda... şi în satele noastre "căpşunari" din Anglia şi Spania sunt oameni foarte stimaţi. Mai stimaţi chiar decât pe timpurile când erau profesori la şcoală sau specialişti în gospodăria agricolă..

Dar altceva îmi veni în minte când traduceam fragmentul.

Luna aceasta a căzut ultimul bastion al intoleranţei pluriculturale şi confesionale din Europa - Basarabia!
Autorităţile noastre proeuropene au înregistrat, însfârşit cultul islamic. Clerul ortodox protestează, bâlbâindu-se în argumentări. Iar eu mă gândesc că ar fi cazul să-i fiu recunoscător lui Voronin pentru două lucruri: 

primul - că a ţinut ţara la cel mai înalt grad de sărăcie din Europa, graţie cărui fapt puhoaiele de emigranţi din Asia Centrală ne-au ocolit ţara în intenţia lor de a-şi înrădăcina aici copiii; 

al doilea - graţie tupeului şi aroganţei caracteristice, a reuşit opt ani să blocheze inregistrarea musulmanilor, pur şi simplu că nu dorea să vadă nici o moschee în Moldova. Şi scuipa el pe "valorile multiculturaliste" ale Europei şi pe drepturile omului şi pe ce vreţi Dvs - aşa dorea muşchul său. 

Şi de ce, oare, cu tot ultra-liberalisul meu, aici îl înţeleg atât de bine??!

Să-i văd pe aceşti "moldoveni cu acte'n regulă", îngenunchindi pe covoraşele lor în grădina publică Ştefan cel Mare din centrul Chişinăului, cu curul spre Putna şi fruntea spre Mekka, ar fi, cred, prea de tot!

II. Un pericol şi mai mare pentru stabilitatea lumii în ansamblu îl reprezintă creşterea rapidă a populaţiei în ţările subdezvoltate provocată de exportul tehnologiilor învechite şi a investiţiilor din ţările dezvoltate.  Problema e că şi până la această inducţie tehnologică şi investiţională în ţările subdezvoltate exista tradiţia menţimerii unei cote înalte de natalitate, tradiţie formată în epoca preindustrială când această rată înaltă era necesară pentru compensarea nivelului înalt al mortalităţii infantile şi reprezenta de fapt o condiţie obligatorie de menţinere a stavilităţii demografice.  Presiunea demografică a copiilor în acele condiţii rămânea destul de mică anume datorită ratei ridicate a mortalităţii infantile, deoarece doar un număr mic de copii ajungeau la vârsta reproductivă. Însă în condiţiile actuale de dotare medicală şi tehnică cât de cât suficientă, tradiţia rămasă a natalităţii ridicate conduce la o creştere exagerată a populaţiei şi apariţia fenomenului suprapopulaţiei. Creşterea exponenţială a populaţiei provoacă creşterea exponenţială a tineretului caracterizat printr-un activism înalt dar cu un  bagaj redus de experienţă. Procesul de întinerire a ţărilor subdezvoltate modifivă orientările politice ale populaţiei, mărind fluxul de emigranţi dincolo de hotarele ţărilor sărace provocând adesea formarea ideologiilor agresive de cucerire de noi teritorii, asistate de extinderea terorismului internaţional. Dorim să accentuăm încă odată, situaţia apărută este în exclusivitate o consecinţă a abordărilor politice incorecte ale ţărilor dezvoltate în raporturile sale cu ţările subdezvoltate. Problema primordială este cum să ajutăm ţările subdezvoltate să-şi depăşească tradiţiile demografice ale trecutului şi să treacă la o reducere rapidă a populaţiei. Însă în virtutea falsei corectitudini politice, această problemă nici nu există în agenda de preocupări şi dezbateri publice, fiind înlocuită cu încercările de   sporire a natalităţii în ţările dezvoltate. Rezumat: sunt inutile şi absurde încercările ţărilor dezvoltate de a stimula sporirea natalităţii propriei populaţii, deoarece acest lucru vine în contradicţie cu însăşi conceptul de om/stat dezvoltat, fiind imposibil d.p.d.v economic.  Sunt necesare eforturi globale de reducere a natalităţii în alte ţări – cele subdezvoltate. Rata înaltă a natalităţii în ţările sărace, într-o măsură mult mai mare decât alte pericole gen proliferarea armelor nucleare, ameninţă interesele naţionale ale ţărilor dezvoltate. Este important de a conştientiza şi de a recunoaşte public cât mai repede posibil, că în lumea modernă  actul procreării este unul politic cu toate consecinţele de rigoare atât pentru cei care îl săvârşesc, cât şi pentru cei din jur. (Capitol I.3, „ESENŢIALUL DESPRE SUPRAVIEŢUIRE: Aspectele puţin cunoscute ale problemei demografice” – Victor Gorshkov, Anastasia Makarieva)

Asta-i situaţia...

Nu degeaba au israeliţii o vorbă: "cea mai periculoasă şi devastatoare armă a palestinienilor contra noastră este femeia palestiniană la vârsta proliferării".

Iar în bătrâna şi impotenta Europă, se pare că  lideri de talia lui Gordon Brown şi Angela Merkel au înţeles in sfârşit, în ceasul al doisprezecelea, că au călcat într-un mare rahat cu chestiile de genul toleranţei interconfesionale şi multiculturalismului neasimilat.

La problemele interne pe care şi-le-au creat, credeţi că le mai arde lor acum "să-şi aprindă pae'n cap", iniţiind dezbateri la tema reducerii populaţiei în ţările subdezvoltate?