(Aspectele puţin cunoscute ale problemei demografice)
* * *
C U P R I N S:
ÎNTRODUCERE
I. PROBLEMA DEMOGRAFICĂ INTERNĂ
1.1 Presuinea copiilor şi a bătrânilor
1.2 Speculaţii în jurul problemei demografice interne
1.3 Ţările dezvoltate şi ţările lumii a treia: unde sunt pericolele relaţiilor existente?
1.4 Ţările dezvoltate şi ţările exportatoare de petrol: unde sunt pericolele relaţiilor existente?
1.5 Mai poate oare petrolul rămâne o marfă a pieţii libere?
II. PROBLEMA DEMOGRAFICĂ EXTERNĂ – POPULAŢIA ŞI MEDIUL AMBIANT
2.1 Teritoriul individual natural – dreptul fundamental al omului
2.2 Cum şi de ce omul a fost lipsit de dreptul său fundamental?
2.3 Megapolisul şi programul genetic al omului
2.4 Stabilitatea mediului ambiant al omului
2.5 „Nivelul de trai” şi „gradul de ocupare a forţei de muncă” – obiective false
2.6 Cultura – antidepresant cu efect de drog în cadrul suprapopulaţiei
III. ÎNCHEIERE: Ce-i de făcut?
* * *
ÎNTRODUCERE
Problema demografică poate fi divizată în două părţi, prima dintre care astăzi este în văzul tuturor, fiind dezbătută şi mediatizată în permanenţă, în timp ce a doua parte a problemei – cea mai importantă – rămâne mereu în umbră.
PRIMA PARTE – este o problemă internă a existenţei stabile în cadrul unei populaţii în ipoteza unei permanenţe a condiţiilor de viaţă acceptabile a mediului ambiant, care chipurile este afectat nesemnificativ de prezenţa populaţiilor.
Această primă parte a problemei demografice se reduce, în linii mari, la problema asigurării părţii inapte de muncă (copii şi bătrâni) a populaţiei de către membrii activi (lucrători) ai populaţiei şi păstrarea unui nivel de viaţă înalt al întregii populaţii.
PARTEA A DOUA – este o problemă externă de conservare a unui mediu ambiant acceptabil pentru viaţa populaţiei, mediu care în realitate se modifică mult sub influienţa popilaţiei. Această a doua parte a problemei, fiind de fapt principală, are conexiuni directe cu problema drepturior biologice şi ecologice ale omului.
Anume această problemă principală de-a lungul miliardelor de ani era rezolvată de către Viaţa de pe Pământ, ajustând evolutiv rezolvarea primei probleme (interne) cu rezolvarea problemei a doua (externe). Speciile biologice, în cadrul cărora rezolvarea primei probleme întra în conflict cu rezolvarea problemei a doua, erau eliminate de Viaţă ca inapte pentru existenţă.
Pe când omenirea până în prezent este preocupată doar de rezolvarea problemei interne, ignorând practic totalmente examinarea şi rezolvarea problemei externe.
În acest studiu noi vom examina problema demografică în ansamblu din puncrul de vedere al ştiinţelor naturii. Câţi oameni trebuie să fie pe planetă, pentru a asigura drepturile inalienabile, genetic codificate ale fiecărui om? Care sunt aceste drepturi inalienabile? Care sunt cauzele actulelor abordări simpliste şi iresponsabile a problemei demografice? Care formaţiuni socio-politice reprezintă astăzi cel mai mare pericol pentru perpetuarea speciei umane? Ce se întâmplă în prezent şi ce urmează să fie făcut, dacă dorim să asigurăm umanităţii un viitor?
Să examinăm pentru început prima problemă şi abordările ei contemporane.
I. PROBLEMA DEMOGRAFICĂ INTERNĂ
1. Presiunea copiilor şi bătrânilor.
Oamenii ca şi mamiferele şi păsările sunt nevoiţi să cheltuiască foarte mult timp şi energie părintească pentru creşterea urmaşilor de la naştere până la atingerea vârstei reproductive. La oameni, necesitatea de a învăţa şi însuşi cultura şi experienţa generaţiilor anterioare, a condus la mărirea suplimentară a perioadei infantile de câteva ori în comparaţie cu restul mamiferilor şi păsărilor. Aceasta a sporit de multe ori cheltuielile educaţionale ale păriţilor şi a întregii societăţi, creiând presiunea cu copii asupra părţii lucrătoare a populaţiei. Protejarea vieţii bătrânilor care au pierdut capacitatea de a munci creiază presiunea cu bătrâni. Populaţiile nu pot supravieţui dacă presiunea este imposibilă de suportat pentru partea lucrătoare a comunităţii.
Presiunea sumară a copiilor şi bătrânilor este minimală într-o societate staţionară, indiferent de valoarea cantitativă a acestei presiuni. Din această cauză noţiunea de presiune demografică poate fi aplicată doar la populaţiile aflate în creştere sau în scădere.
Într-o populaţie în creştere presiunea copiilor creşte exponenţial, cum este bine cunoscut din ecuaţiile demografice fundamentale formulate de Lotke. Presiune bătrânilor într-aşa o populaţie scade la fel în mod exponenţial devenind nesemnificativă. În populaţiile umane naturale din epoca primitivă producţia necesară pentru susţinerea vieţii produsă de fiecare membru lucrător al comunităţii era limitată de forţa fiziologică a individului. Aceasta restricţiona numărul copiilor în comunitate şi limita viteza de creştere a populaţiilor. Aceasta era unica restricţionare impusă populaţiei umane de-a lungul întregii sale istorii până la epoca industrială.
În populaţiile în descreştere presiunea copiilor se micşorează. În populaţiile umane naturale creşterea presiunii bătrânilor nu se produce nici chiar dacă populaţia este în descreştere. În populaţiile naturale durata medie a vieţii după atingerea maturităţii, practic nu mai depindea de vârstă până la limita biologică. (Cu alte cuvinte, după atingerea maturităţii, probabilitatea morţii în timpul apropiat nu mai depindea de vârstă, ci de alţi factori). Până la limita biologică trăia un procent foarte mic al populaţiei din rândul celor mai puternici oameni care şi-ai păstrat capacitatea de a munci şi care nu reprezentau o povară pentru comunitate. Ba din contra, în toate populaţiile naturale bătrânii întotdeauna au fost principalii păstrătorii ai experienţei de viaţă acumulate, reprezentând cea mai mare valoare în comunitate.
În epoca industrială, într-o societate cu o populaţie în creştere rapidă, ponderea oamenilor vârstnici era foarte mică. Aceasta a permis fără mari dificultăţi pentru societate de a întroduce vârsta de pensionare, care nu mai depindea de aptitudinea de muncă. Odată cu trecerea la populaţia staţionară presiunea pensionarilor devine cu atât mai vizibilă cu cât vârsta de pensionare devine mai mică. Soluţia elementară de rezolvare a acestei probleme se reduce la majorarea vârstei de pensionare sau la întroducerea pensiilor doar pentru vârstnicii care au pierdut complet capacitatea de muncă, numărul cărora este foarte mic în orice contiţii.
În societatea civilizată modernă din ţările dezvoltate automatizarea proceselor de muncă în orice domeniu de activitate permite micşorarea numărului angajaţilor până la cote minimale, teoretic până la zero. Într-o asemenea societate tehnologizată un număr infim de lucrători prin intermediul tehnologiilor informaţionale vor putea dirija întreg procesul de producţie, asigurând restul populaţiei cu toate produsele vitale. Toată populaţia va avea posibilitatea de a-şi utiliza tot timpul disponibil nu penttru un serviciu obositor şi monoton, ci pentru satisfacerea necesităţilor sale biologice (jocuri, turism, pescuit, vânătoare, etc). Subliniem, într-aşa o stare se află fiinţele tuturor speciilor aflate în condiţii naturale. Cercetările directe au arătat că cota de timp utilizată de aceste specii pentru asigurarea existenţei (hranei) este nesemnificativă în comparaţie cu restul timpului de viaţă. „Dotarea tehnologică” în cazul speciilor naturale este asigurată de însăşi Biosfera Pământului, şi în primul rând de „cuvertura” vegetală diversificată.
Omul singur a plecat din acest rai, nimerind în menghina progresului tehnologic însoţit de creşterea inevitabilă a numărului populaţiei. Acum ar fi posibilă reântoarcerea în acest paradis dar la nivelul tehnologiilor avansate actuale, desigur, numai în condiţiile restabilirii unui mod de viaţă adecvat în interiorul mediului ambiant, lucru posibil, cum va fi demonstrat în continuare, doar în cazul reducerii considerabile a numărul populaţiei umane de pe glob.
Aşadar, existenţa echilibrată internă a societăţii umane sub povara presiunii copiilor şi bătrânilor, în realitate, în genere nu este o problemă. În societatea pre-industrială slab dezvoltată d.p.d.v. tehnic presiunea copiilor limita viteza de creştere a populaţiei. Odată cu dezvoltarea civilizaţiei tehnologice numărul populaţiei planetei a început să fie limitat de viteza de producţie a produselor alimentare, care până în prezent creştea nelimitat din contul extinderii suprafeţelor agricole şi a producţivităţii la hectar. În consecinţă, viteza de creştere a populaţiei a devenit maximală, apropiindu-se de limita biologică de proliferare la femei.
Starea mediului ambiant al omului este determinată nu de viteza de creştere sau descreştere a populaţiei, dar de mărimea absolută a numărului populaţiei. Estimarea corectă a valorii admisibile a numărului populaţiei constituie cea de a doua problemă demografică, pe care o vom analiza detaliat la capitolul respectiv. Aici vom menţiona doar, că stabilitatea mediului ambiant fără modificări vizibile de-a lungul vieţii câtorva generaţii s-a menţinut în permanenţă până la începutul erei industriale. Atunci populaţia umană era de zece ori mai mică decât cea actuală. În acele timpuri nimeni nu ridica problema mediului înconjurător şi a modificării acestuia.
De cât timp va avea nevoie omenirea pentru reducerea de 10 ori a numărului populaţiei fără riscul subminării nivelului civilizaţional atins, după ce va conştientiza necesitatea acestei reduceri?
Răspunsul este univoc, perioada minimă – durata medie de viaţă a omului (~70 ani în ţările dezvoltate). Pentru aceasta e nevoie de redus natalitatea la nivelul de un copil la 10 femei de vârstă reproductivă. Acest obiectiv poate fi realizat în cazul extinderii rapide a comunităţulor „libere de copii” (child-free) în toată lumea şi anulării totale a vârstei de pensionare cu păstrarea asigurărilor de pensionare doar pentru pesoanele în vârstă inapte pentru muncă. În acest caz, produsul intern brut pe cap de locuitor ar putea rămâne acelaşi sau chiar să crească datorită faptului că perioada de schimbare completă a tehnologiilor moderne este de 10 ori mai mică decât durata medie de viaţă a unei generaţii. Reducerea de două ori a numărului populaţiei pe parcursul vieţii unei generaţii se va produce în cazul trecerii la naşterea unui singur copil de către femeile de vârstă reproductivă, sutuaţie de care astăzi s-au apropiat toate ţările dezvoltate. (În România şi R.Moldova acest indicator - rata fertilităţii constituie 1,3 – nota traducătorului P. P.)
Traducere şi adaptare – Paisie Protopopescu
N. B. Unele reflecţii referitoare la lucrare în ansamblu găsişi în: Spaţiul individual uman vs. Suprapopulaţia speciei Sapiens
Text original integral în rusă aici:
INTRODUCTION
I. INTERNAL DEMOGRAPHIC PROBLEM
I.1. Population load by children and the elderly
I.2. Speculations around the internal demographic problem
I. INTERNAL DEMOGRAPHIC PROBLEM
I.1. Population load by children and the elderly
I.2. Speculations around the internal demographic problem
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu