Spaţiul individual uman vs. Suprapopulaţia speciei Sapiens

Reflecţii bibliografice

Traducerea prezentată în postul anterior  reprezintă un mic fragment din ampla lucrare a cercetătorilor ruşi Prof. Victor Gorşkov şi Dr. Anastasia Makarieva „Esenţialul despre supravieţuire: Aspectele puţin cunoscute ale problemei demografice”.

Personal, consider această lucrare una absolut revoluţionară în domeniul demografiei, deoarece abordează problematica demografică prin prisma Teoriei Regularizării Biotice (TRB), bazele căreia sunt elaborate tot de aceşti savanţi (Un scurt rezumat în română aici >>> iar expunerea teoriei în engleză şi rusă aici >>>).

Autorii divizează problematica demografică în două subiecte distincte: problema demografică internă (dinamica demografică în cadrul grupurilor/populaţiilor) şi Problema Demografică Externă (interacţiunea populaţiilor cu mediul ambiant care condiţionează calitate vieţii acestor populaţii).

În opinia autorilor, problema demografică externă este cea mai importantă, deoarece are conexiuni directe cu problema drepturior biologice şi ecologice ale omului.

De miliarde de ani evoluţia Vieţii pe Pământ rezolvă anume această problemă de coabitare întere mediu furnizor de hrană şi dinamica demografică internă a speciilor, ajustându-le în caz de necesitate.  Speciile biologice, în cadrul cărora rezolvarea problemei demografice interne întra în conflict cu rezolvarea problemei demografice externe, erau pur şi simplu eliminate de Viaţă ca inapte pentru existenţă.

Iată de ce autorii sunt foarte îngrijoraţi de faptul, că omenirea până în prezent este preocupată doar de rezolvarea problemei demografice interne (presiunea copiilor şi bătrânilor), ignorând practic totalmente examinarea şi rezolvarea problemei demografice externe (a limitelor demografice pe care le impune mediului biologic ambiant în vederea susţinerii condiţiilor de viaţă acceptabile pentru toate speciile existente).

În cadrul examinării Problemei Demografice Externe autorii întroduc conceptul de Spaţiu/teritoriu individual indispensabil al fiecărui om. Acest Spaţiu Individual urmează să asigure toate necesităţile vitale ale omului în aşa mod ca existenţa sa să nu afecteze stabilitatea mediului ambiant. Pentru posesia acestui spaţiu individual au fost adaptate genetic particularităţile corpului uman şi al comportamentului său, iar suprafaţa acestui Spaţiu individual este înscrisă în programul genetic al omului şi poate fi lesne calculată.

Autorii consideră că dreptul la posesia teritoriului personal urmeaază a fi considerat ca un drept fundamental şi inalienabil al omului, având, chiar, o importanţă prioritară în cadrul celorlalte drepturi fundamentale ale omului, atât de mult vehiculate în ţările lumii libere.

O reminescenţă palidă al acestui drept genetic şi fundamental al omului, rămas în civilizaţia noastră modernă, consideră autorii, este aşa numita „inviolabilitate a domiciliului” însă fără specificarea suprafeţei acestuia.

Autorii în cadrul lucrării ajung să stabilească matematic că suprafaţa Spaţiului Individual programată genetic este de ≈ 4-5 km².

De aici este dedusă limita de sus (valoarea maximă admisibilă) a numărului populaţiei umane pe Terra, compatibilă cu programul genetic care defineşte suprafaţa spaţiului individual al omului.

Luând în consideraţie că suprafaţa globului pământesc e de 5 x 10⁸ km², obţinem o populaţie de maxim 10⁸, adică 100-125 milioane de oameni pe toată planeta.

Orice precizări conduc doar la diminuarea acestei cifre. Deoarece omul trăieşte doar pe uscat care constituie doar o treime din suprafaţa globului, rezultatul obţinut urmează a fi micşorat până la 30 milioane de oameni. Iar dacă mai ţinem cont de faptul că arii întinse de uscar din zona polară sunt puţin accesibile pentru viaţa omului, numărul obţinut urmează a fi diminuat până la 10 – 20 milioane oameni.

Autorii subliniază în final, că anume în aceste limite demografice umanitatea a existat pe Terra sute de mii, poate chiar milioane de ani în condiţii de maximă stabilitate biologică.

P. S. Desugur, concluziile cercetătorilor ruşi vis-a-vis de numărul optim din punct de vedere evoluţional al populaţiei umane, deşi argumentate, sunt de-a dreptul şocante. E drept, în cadrul Teoriei regularizării biotice ei admit nişte limite mai permisive: 600 milioane oameni pe tot globul fără diminuarea gradului actual de consum şi confort; sau 1,5 - 1,6 miliarde oameni cu condiţia diminuării consumuului energetic de zece ori faţă de cel actual, adică revenirea la situaţia existentă la sfârşitului sec. XIX.

Acceptând fără rezerve concluziile şi necesitatea diminuării drastice a populaţiei umane pe glob pentru eliminarea "conflictulu dintre prima şi a doua probleme demografică" în cadrul speciei umane, care, nerezolvat, poate conduce la eliminarea pur şi simplu a speciei umane din evoluţia Vieţii pe Pământ, totuşi îmi dau prea bine seama că umanitatea este absolut nepregătită pentru asimilarea şi aceptarea acestor adevăruri demografice severe.

Din această cauză mi-am permis să elaborez în baza conceptului de Spaţiu Individual al Omului al savanţilor ruşi, un model "intermediar/de tranziţie" al corelării spaţiului biologic productiv cu densitatea/numărul populaţiei bazat pe mărimea medie ponderată a suprafeţei Amprentei Ecologice umane în ultimii 50 ani şi care constituie 2,63 hectare globale/bioproductive (vezi pe larg în "Limitele biologice ale dezvoltării economice"). Desigur, e cu mult sub valoarea Spaţiului individual programat genetic, dar şi aşa am obţinut un excedent de 2,2 miliarde "de guri de prisos" existenţa cărora nu are nici o acoperire d. p. d. v. al productivităţii biologice actuale a ecosistemelor terestre şi acvatice ale Terrei.

Cert rămâne un singur lucru: cum n-o întorci, dar din cauza suprapopulaţiei galopante din ultima jumătate de secol, civilizaţia umană şi-a atins LIMITELE CREŞTERII şi poate reveni la normalitate doar prin reducerea drastică a populaţiei în regim de urgenţă.

În caz contrar... ne pândeşte un alt "bau-bau" al civilizaţiei umane - Thomas Malthus cu ale sale Cicluri Demografice devastatoare.