Ţările dezvoltate şi ţările exportatoare de petrol:

în ce constă pericolul situaţiei existente?

I. Viteza progresului tehnic este condiţionată de consumul energetic. Din epoca industrială acest consum se bazează pe combustibili fosili, iar în ultima perioadă – pe ţiţei. Din acest motiv ţările, pe teritoriul cărora, din întâmplare se află stocate rezervele naturale de petrol (anterior absolut inutile), s-au pomenit într-o situaţie privilegiată. Ţările dezvoltate – principalii consumatori de ţiţei – au fost nevoite să-l cumpere la preţurile stabilite de ţările-exportatoare. Ţările dezvoltate acceptau să achite pentru ţiţei preţul maxim, compatibil cu păstrarea stabilităţii lor economice. Acest preţ depăşea cu mult cheltuielile de prospectare, extracţie şi transport ale ţiţeiului. În consecinţă, ţerile exportatoare de petrol au accesat o sursă, practic nelimitată de fluxuri financiare din ţările dezvoltate. Aceste ţări au atins „nivelul de trai”  al ţărilor dezvoltate fără eforturi de dezvoltare a propriilor tehnologii şi a propriei economii. Orice tehnologii le erau (şi sunt) accesibile din ţările dezvoltate. Ţările-exporttoare de petrol î-şi puteau permite luxul de a susţine orice nivel al natalităţii, cât de înalt nu ar fi acesta şi deasemenea să încurajeze creşterea nelimitată a populaţiei sale. În felul acesta ţările-exportatoare de petrol există doar datorită bunei funcţionări a ţărilor dezvoltate, consumând mărfuri şi tehnologii produs în aceste ţări. Pe larg vehiculată în sec. XX temere a depopulării ţărilor dezvoltate avea un suport istoric în interacţiunile concurenţiale foarte dure dintre aceste ţări dezvoltate (vezi primul şi al doilea războaie mondiale). Pe atunci depopularea era considerată ca o pierdere concurenţială. În lumea contemporană globalizată concurenţa a trecut în sfera economicului şi se produce între companii multinaţionale fără careva legături rigide cu vre-o ţară anume.  Din acest motiv ţările dezvoltate nu mai sunt interesate în creşterea numărului propriei populaţii şi nu suferă din cauza depopulării. În creşterea numărului populaţiei active în ţările dezviltate astăzi sunt interesate doar ţările-exportatoare de petrol. Distrugerea populaţiei ţărilor dezvoltate sau orice depopulare forţată a acestora, ar conduce la desfiinţarea cererii la ţiţei, declinul catastrofal al producţiei de ţiţei şi implicit la lipsirea mijloacelor pentru existenţă şi pieirea masivă a populaţiei ţărilor-exportatoare. Această vulnerabilitate a ţărilor-exportatoare nici odată nu a fost estimată la modul cuvenit. Dar situaţia acestor ţări oricum va deveni una catastrofală din momentul epuizării rezervelor de petrol şi gaze.  (Capitol I.4, „ESENŢIALUL DESPRE SUPRAVIEŢUIRE: Aspectele puţin cunoscute ale problemei demografice” – Victor Girshkov, Anastasia Makarieva)

II. Astfel, ţările dezvoltate, posesoare ale celui mai înalt potenţial tehnic şi economic din lume, specialişti calificaţi şi armament supersofisticat, permit ţărilor-exportatoare de petrol să le ia o parte considerabilă a producţiei acestora, având costuri de producţie foarte înalte în schimbul petrolului având costuri de producţie foarte scăzut. Acest „bir” benevol plătit de ţările dezvoltate are la origini principiul de suveranitate al tuturor statelor, implementat de ţările dezvoltate, dar şi recunoaşterea suveranităţii fiecărui stat asupra oricăror resurse aflate pe teritoriul   acestuia. Modelul economic actual şi ţările dezvoltate au nimerit în propria cursă, deoarece dreptul de proprietate asupra surselor de materii prime şi a energiei contravin legilor biologice de pe planeta noastră (Vezi Anexa 3 (în rusă) sau în engleză aici). Absurditatea principiilor proprietăţii private asupra resurselor naturale globale devine pentru civilizaţia modernă sursa generatoare de conflicte tot mai serioase şi se va răsfrânge grav în viitorul apropiat în primul rând asupra populaţiei ţărilor-exportatoare. Aceste ţări se vor pomeni într-o situaţie cu mult mai gravă decât populaţia săracă a ţărilor subdezvoltate. În prezent ţările dezvoltate sunt preocupate doar de neproliferarea armelor nucleare şi a altor mijloace de nimicire în masă. Dar în acelaşi timp nu se acordă suficientă atenţie faptului că posesia armelor nucleare de către ţările subdezvoltate (care şi după dezmembrarea lagărului socialist rămân a fi ţările lumii a treia – căci „lumea întâia” şi „lumea a doua” e constituită astăzi din ţările dezvoltate şi ţările-exportatoare de petrol), deci această posesie e mult mai puţin periculoasă decât procurarea armelor nucleare de către ţările-exportatoare de petrol. Posedând armament nuclear, ţările-exportatoare de petrol obţin posibilitatea de a dicta ţărilor dezvoltate condiţiile schimbului/trocului de petrol şi gaze contra tehnologiilor performante produse în ţările dezvoltate. (Cazul Rusiei este foarte concludent în această privinţă)    Notă: în finalul capitolului autorii descriu modul în care Rusia (dar şi Kazakhstanul,  Azerbaijanul şi Turkmenistanul) din ţară tehnologic dezvoltată (URSS) s-a transformat treptat după anul 1990 într-o ţară-exportatoare de petrol şi gaze tipică.  (Capitol I.4, „ESENŢIALUL DESPRE SUPRAVIEŢUIRE: Aspectele puţin cunoscute ale problemei demografice” – Victor Girshkov, Anastasia Makarieva)

Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) este o organizaţie internaţională alcătuită din Algeria, Angola, Indonezia, Iran, Irak, Kuwait, Libia, Nigeria, Qatar, Arabia Saudită,Emiratele Arabe Unite şi Venezuela. Sediul central al OPEC (din 1965) este situat în Viena, Austria. (de ce oare?)

Ţările membre OPEC

Alte ţări-exportatoare:

 

Faza cu proprietatea privată asupra surselor de materii prime şi a energiei contravine legilor biologice de pe planeta noastră mi se pare tare de tot!

Dar şi plină de adevăruri profunde, dacă e să ne distanţăm de dogmele şi preferinţele noastre politizate.

Căci ideea posesiei radiaţiei solare, a aerului şi apei, a resurselor naturale şi altor lucruri şi fenomene la apariţia şi existenţa căropa tu nu ai contribuit în nici un fel, pare destul de bizară, ba chiarr d.p.d.v. biologic - absurdă.

Înţeleg acum de ce blocul de idei economice din cadrul Teoriei regularizării biotice elaborate de cercetătorii ruşi, nu au priză în mediul ştiinţific occidental, în timp ce teiria în ansamblu e foarte bine primită.

Sunt deranjaţi de posibilele consecinţe economice ale implementării conceptului general.

În acest context au ruşii o vorbă vulgară dar cu tâlc şi care "pieptănată" şi tradusă ar suna aşa:

NU POŢI MÂNCA PEŞTE ŞI FACE SEX ÎN ACELAŞI TIMP 

Exact la fel şi civilizaţia noastră urmează să aleagă: sau lăsăm intangibilă proprietatea privată asupra resurselor naturale, sau încercăm să supravieţuim ca specie pe această planetă, gestionând judicios şi în interesul general-uman aceste resurse.