Permiteţi-mi să vă prezint un ţăran deosebit din comuna Bălţaţi de lângă Iaşi, deci, cum ar zice stâlpii "moldovenismului" oficial de la Chişinău - "un moldovan de-al nostru, get-beget".
Se numeşte acest om Gheorghe Ciobanu şi se deosebeşte de restul ţăranilor români şi basarabeni prin felul cum vede şi cum simte lumea din jurul său.
Gheorghe Ciobanu este PICTOR.
Neavând studii în domeniu, dumnealui pictează, probabil, doar cu sufletul său frumos. Specialiştii, care iubesc să bage totul în clişeele determinismului denumesc arta sa „pictură naivă".
O fi, însă pentru mine personal această pictură naivă cu parfumul său mioritic inconfundabil înseamnă infinit mai mult decât toate „-ismele" artei moderne.
Dar vorba „strămoşilor" - De gustibus non disputandum est.
De aceia închei aici şi vă invit să savuraţi în continuare din frumuseţea picturilor lui Gheorghe Ciobanu şi să aflaţi mai multe despre acest om deosebit şi arta lui din artcolele ataşate la sfârşit.
"Astrul albastru"
(după mine, e cea mai consistentă replică la "Patratul" lui Malevici)
"Satul meu"
"Cu staua"
"Naşterea la saivan"
"Oo"
"Din flori"
"Dragostea e zbor"
"Malagamba mirilor"
"Florile dorului"
"Zburdalnici"
"Între Soare şi Lună"
"Strugurele uriaş"
* * *
GHEORGHE CIOBANU
Fabulosul univers al lui Gheorghe din Bălţaţi.
Gheorghe Ciobanu s-a născut la 22 aprilie 1944, în comuna Bălţaţi, judeţul Iaşi. Acolo locuieşte şi acum şi lucrează. A fost agricultor, dulgher parchetar şi maistru militar la rachete, dar zugrăveşte din copilărie muncile omului şi minunăţiile pământului. Dintre cadrele răspândite prin toată lumea, câteva vor fi prezentate la TNT-ul din 2007 de la Romexpo, altele se vor naşte chiar atunci, sub privirile vizitatorilor. Arta naivă are meritul de a sublinia capacitatea unor creatori de a se exprima în nume propriu, în numele felului de a fi şi a gândi al unor comunităţi bine stabilite. Tradiţiile şi folclorul (lucruri pierdute în Ocidentul prosper şi supertehnologizat) conservă elemente de arhaitate şi solidaritate comunitară, nostalgia universului rural, loc al naşterii şi al marii treceri. Pictorii naivi sunt locuitorii de drept ai Paradisului. În actele lor de identitate, ei vor scrie mereu, cu superioară încredere în ceea ce fac, Paradis. Şi nu vor exagera prea mult atâta vreme cât, în drumul lor spre o eternitate utopică, ştiu să se instaleze încă din timpul vieţii în locul unde nu este durere, nici întristare, nici suspin. Aşadar, fericirea pare să le însoţească paşii prin lume, o lume, ce-i drept, mai mult a ficţiunii decât a realului, deşi ei afirmă mereu că slujesc realitatea.
Nu este de mirare, deci, că fabulosul are dimensiunile firescului. Nimic nu i se pare peste fire, iar umorul, şăgalnic sau vituperant, îşi divulgă extracţia populară. Comicul s-a născut pe uliţa satului, la crâşmă, în sala de dans sau la Internet Cafe-ul din dosul postului de Poliţie. Satul lui are dimenisunea universului şi nu miră pe nimeni că universul şi-a fixat centrul la Bălţaţi. Satul devine topos, sacrul şi profanul coexistă în termeni aproape cordiali. Expresia imediată a acestei viziuni o constituie nenumăratele şi confundabilele perisaje, proiecţii solare în care lumina are rolul de a însufleţi culorile de pe paletă şi de a deveni simbolul predilectic al spiritului. Antiidilic cu program, pictorul participă la viaţa satului numai într-un chip aparent bizar. Lanul de grâu seamană cu un arici înfoiat, orătănile din curte au chip uman, îndrăgostiţii săvârşesc ritualurile iubirii într-un fel de kamasutra neaoşă, adică colo unde se nimereşte. Carul cu fân se transformă într-un primitiv altar al dragostei, iar coroana unui copac oferă protecţie amorezilor locali, ocrotindu-i de privirile mustrătoare sau doar indiscrete. Cu adevărat natura are darul de a împlini viaţa prezentă şi pe cea pe cale să se nască. Artistul nu este un puritan şi limitele îngăduinţeinsale se pierd dincolo de orizontul prea sever al moralei.
Ceva din fiinţa românească poate fi identificată atât în modul cum acest pictor percepe şi înţelege lumea, cât şi din expresiile ei artistice. Repertoriul tematic şi-a fixat câteva priorităţi. Între acestea : sărbătorile de peste an, cu tot alaiul lor policrom, peisajul animat de poezia anotimpurilor într-o luxuriantă diversitate, ritualurile sacre sau păgâne, primitive, evenimentele comunităţii 8nunţi, botezuri, cumetrii, înmormântări), întâmplări de fapt divers pline de haz şi de tâlc. Cronicar al clipei, maliţios nu o dată, artistul urmăreşte faptele la faţa locului şi exagerează spre a atrage atenţia. Aşa devine Gheorghe Ciobanu o conştiinţă a satului şi a timpului său.
- Se anexează CD-ul cu cca 80 de picturi semnate de Gheroghe Ciobanu.
- Pictorul şi soţia lui, Lucia Ciobanu (pictoriţă pe artefacte din lemn) sunt disponibili pentru a prezenta (inclusiv cu vânzare) cca 30 de pânze la Târgul Naţional de Turism, în cadrul unei expoziţii.
- În eventualitatea unui stand propriu, pot aduce un minim de mobilier ţărănesc pentru un mic atelkier de pictură şi dulgherie (rame de tablouri, artefacte din lemn etc), executând şi lucrări de pictură pe perioada Târgului, în faţa vizitatorilor.
- Se anexează şi un excelent album/catalog Gheorghe Ciobanu - Pictură naivă, editat în 2004 de către Editura SEDCOM LIBRIS Iaşi. În măsura aprobării, editura este dispusă să execute în timp util un catalog pentru TNT.
Contacte : Gheorghe Ciobanu, tel 0232.721.539 sau 0747.584.313 ; Sedcom Libris Iaşi, 0232.234.582 Alina Hucai, redactor; Aurel Gherghel, 0721.277.434 , preşedinte, Asociaţia de Ecologie şi Cultură pentru Viaţă.
(preluat de pe blogul EduEcoCivica)
* * *
Gheorghe Ciobanu - Pictor naiv din Bălţaţi
"Plata mea cea mai mare e ca fac bucurie oamenilor"
Stau pe scaun, in fata mesei, si deschid catalogul expozitiei de pictura naiva pe care tocmai am vizitat-o la Centrul Cultural "Mihai Eminescu" din Bucuresti. Lumea satului si povestile ei se revarsa ca dintr-o nuca de aur, in picturile lui Gheorghe Ciobanu, un moldovean din satul Baltati, judetul Iasi. Pe masura ce intorc paginile brosurii, un sentiment minunat de pace si incantare pune stapanire pe mine. Caci in tablourile lui Gheorghe Ciobanu se randuiesc ca niste margaritare pe-un fir de ata, povesti pierdute ale satului romanesc: toamne cu roade uriase, ierni troienind cascioare cu pridvor si biserici albastre, primaveri cu pomi infloriti precum horbotele scrobite si veri cu holde de aur si oameni la secerat. Totul este privit de sus. Satul pare el insusi o planeta rotunda, pe care pictorul aseaza valcele, ogoare, ulite serpuite, marginite de garduri de sipci, biserici, case, acareturi, animalele si oameni, un paradis suspendat, zugravit in culori explozive.
Indragostit iremediabil de locul sau rupt din rai, pictorul imprima pe panza pentru eternitate, o lume pe cale de asfintire si o randuiala ce sta sa piara, dar care in tablourile sale pulseaza inca de viata si optimism. Culorile se transforma in sunete. Parca auzi copacii fosnind, pasarile ciripind, albinele zumzaind, animalele zbierand si vecinii strigandu-se peste gard, simti mirosul ierbii cosite, al holdei incinse de soare si parfumul zarzarilor infloriti. Si ce bine face o asemenea imagine intr-o camera de bloc din Bucuresti! Imediat iti schimba angoasele pe o pofta nebuna de viata!
- In lumea noastra de astazi, bombardata non-stop de imagini difuzate pe Internet si pe televizor, un pictor naiv poate parea un personaj desuet. Cu toate astea, cota dvs. internationala si recunoasterea de care va bucurati si in tara va confirma efortul artistic. Sunteti taran. De ce v-ati apucat de pictat?
- Da, sunt taran ca si parintii mei, desi am vrut sa fiu si altceva, si o buna bucata de vreme am ratacit prin lume de colo-colo, dar m-am trezit la vreme si mi-am dat seama ca nu-i de mine alta viata. Si m-am intors acasa, in Moldova, in Baltatii mei de obarsie, un sat cu oameni cinstiti si vrednici, unde imi e salasul pentru vecie si traiesc cu mult drag. Am crescut intr-un univers plin de candoare, impartit, deopotriva, intre drag de viata si drag de munca, intre truda si sarbatoare, intr-o vietuire sanatoasa si dupa regulile date de Dumnezeu. Acum, satul a mai pierdut din pitorescul de altadata, din spiritul lui colectiv, oamenii si-au mai pierdut modestia si simplitatea, in incercarea de a se "moderniza". Dar, in mare, lucrurile au ramas in rostul lor, si legatura cu pamantul e inca puternica. Cat priveste pasiunea pictatului, eu de mic copil am avut talent la smangalit, cu creionul ori carbunele pe foi de hartie, ori la cioplit diverse lucrusoare din lemn. Am facut multe, multe schite, dar pentru culori n-aveam bani, iar cand gaseam la vreo biblioteca scolara un album de pictura, imi lasa gura apa, vorba aceea, dupa frumoasele flori ale lui Luchian, sau dupa floarea-soarelui cea fara de seaman a lui Van Gogh, ori dupa carele cu boi ale lui Grigorescu... Doar ca tata nici ca voia sa auda de un liceu de arta - cum sa fie zugrav un copil de tarani? - asa ca m-a dat la o scoala militara si am plecat departe de satul meu.
Pe urma, om cu scaun la cap, insurat si la casa sa, ani de zile am stat printre straini, ba pentru copchii, ca trebuiau sa faca scoala buna, ba pentru nevasta, ca voia sa traiasca la oras, dar abia rabdam de dorul nemangaiat al satului meu, sa-mi scot din ascunzatoare penelul si sa zugravesc tot ce-mi place, asa cum stiam: lumea inchipuita in culori. Si cand am luat pensula in mana, apai m-am tinut de coada ei! N-am facut studii de arta, am zugravit asa cum o faceam in copilarie, fara sa-mi insusesc vreo tehnica anume ori sa urmez vreunui alt deschizator de drumuri in pictura naiva, macar ca stiu ca au fost nume mari si la noi, ca Nita Nicodim, Ion Maric si Aurora Nafornita. Dar atunci, pentru mine, amintirile din sat erau asa de vii, in culori atat de puternice, incat simteam ca ma doare carnea de pe mine daca nu le revedeam macar pe panza, daca nu puteam merge prea des acasa la parinti. Si asa mi-am impanzit casa cu imagini cu satul meu, si-apoi lumea care le-a vazut a zis ca-s de expozitie, iar prima a fost cand trecusem cu putin de treizeci de ani, la Casa Armatei din Ploiesti, in 1979. Imediat dupa 1989, mi-am dat demisia din armata, am parasit fara nici un regret universul cazon si, cu toate protestele sotiei, m-am intors in sat, mi-am facut o casuta de lemn, mi-am intins panzele si borcanele cu vopseluri pe iarba, in mijlocul ograzii, si am pornit sa pictez. Din cand in cand, fac expozitii si aici, si in strainatate, desi eu nu pentru asta pictez. Tablourile mele sunt in colectii particulare din tara si multe dincolo de hotare. Am poate sute de tablouri, nu le-am numarat, sunt fericit cand pictez si cand picturile mele plac oamenilor, cand ii fac sa se entuziasmeze ca regasesc in ele mici bucurii pierdute. Cum ar fi, de exemplu, sa cosesti iarba vara, ori sa culegi via, toamna. Sa ingrijesti animalele din sura, gainile din poiata, straturile de flori din gradina, sa mergi la prasit cu sapa in mana si sa fluieri, in linistea amiezii, un cantec de dorul mandrutei tale. Lucruri simple, normale, care fac asa de bine la suflet si care se pierd.
"Dupa ce mi-a vizitat expozitia, un ambasador m-a invitat sa lucrez trei luni de zile, sponsorizat de Banca Austriei"
- Cum a venit recunoasterea pentru dvs.? Puteti sa va castigati traiul din pictura naiva?
- Pictez de mai bine de treizeci de ani, si din acestia, primii cincisprezece, am pictat fara sa vand un tablou. Familia si prietenii ma lasau sa-mi urmez chemarea artistica, tratand-o mai mult ca pe o scranteala, ca pe un moft.
Dar cand, printr-o imprejurare norocoasa, am iesit in expozitii republicane si internationale, la Saloanele si Bienalele de arta naiva, de pictura, dar si de sculptura (icoane), mi-am dat seama ca pictura mea face ceva parale, dupa cum scriau criticii. Si, putin cate putin, s-a aflat de mine si in tara, si in strainatate, mai ales dupa un moment foarte special, cand un ambasador mi-a vizitat expozitia, mi-a cumparat doua tablouri (la un pret care m-a lasat mut, ca n-avusesem pana atunci niciodata atatia bani in buzunar) si m-a invitat sa lucrez trei luni de zile, sponsorizat de Banca Austriei. Am mai fost apoi chemat la expozitii in Elvetia, Franta, Spania, Germania, si am vandut tablouri chiar si in Statele Unite si Australia. Dupa fiecare succes m-am intors inapoi la mine in sat, am dat jumatate din bani saracilor, asa cum fac de fiecare data cand castig ceva din arta mea. De restul, am cumparat vopseluri, apoi am intrat in "patratica mea" si am reinceput sa lucrez, negandindu-ma la castig, ci doar la bucuria trudei mele. Daca n-am alte invitatii, ma duc cu tablourile mele si pe la targurile de prin sate, si mai vand si pe acolo. La 63 de ani, cu mica mea pensie de fost maistru militar si cu ce castig pe tablouri, ma descurc, multumesc lui Dumnezeu. Nici nu pun mare pret pe un "standard" de viata ridicat, pe protocol, ci imi place sa traiesc simplu si sunt impacat cu mine si cu Dumnezeu. Iar cand oamenii-mi spun, cei apropiati mai ales: "Bai, Ciobane, tabloul tau ma hodineste cand ma uit la el!". Sau: "E miraculos cat de bine ma simt in fata picturii tale!", imi dau seama ca plata mea cea mai mare e ca fac bucurie oamenilor. Si ca, mai mult, sunt copii in sat care sunt interesati de ceea ce fac, vin si ma urmaresc la lucru si ii invat si pe ei sa picteze.
- Cum ati ajuns la aceasta viziune originala asupra satului si a naturii, vazute ca un cosmos rotund?
- Asta ma deosebeste, se pare, de ceilalti pictori naivi, cati mai sunt ei. Aceste universuri ale satului le inchid in modele rotunde, sferice, anume pentru a se vedea, progresiv, detaliile, de la cocosul care canta dimineata, pana la zorile trandafirii care se ridica deasupra valcelelor din marginea satului si dezgolesc turla ascutita a bisericii. Toate se vad, toate sunt inlantuite, toate compun imagini complete. Prin concentrarea mea asupra detaliului vreau sa arat perfectiunea lucrului lui Dumnezeu, frumusetea si poezia Creatiei Sale. Lumea este frumoasa asa cum a facut-o El, iar nu cu pete, hasururi, simboluri, cum e figurata de unele viziuni moderne, cu interpretari care mie imi sunt straine, caci nu le inteleg si mi se pare ca nici n-a trecut Dumnezeu pe acolo. Poate carele mele cu fan, pline de indragostiti, ori caii inaripati care zboara cu oameni despuiati, asa cum i-a facut Dumnezeu, au o oarecare nuanta de fantastic, dar si de erotism nastrusnic, pentru ca ritualul iubirii, magia, fac si ele parte din viata satului. Dar mai presus de toate, pentru mine, "vioara intai" a picturii mele o reprezinta armonia culorilor. Ele fac sa vibreze personajele mele, sa freamate de viata.
- Ce ati vrea sa stie lumea despre dumneavoastra, Gheorghe Ciobanu, pictor naiv, taran din satul Baltati, judetul Iasi?
- Ca atata frumusete a pus Dumnezeu in lumea aceasta, anume pentru bucuria oamenilor, incat n-ar trebui sa existe pe lume oameni tristi, ingrijorati si rai. Sigur, viata are barierele si incercarile ei, dar trebuie sa ne facem timp si sa deschidem ochii larg, ca sa constientizam frumusetea lumii, perfectiunea creatiei Divine. "Bucurati-va! Iubiti-va!" - ne-a invatat Iisus Hristos, dar multi dintre noi traim plini de furie si de ura. Ne trebuie atat de putin ca sa fim fericiti! Eu, cand stau in genunchi si pictez, ma rog la Dumnezeu sa-mi dea si mie putina frumusete sa pun in tablourile mele, din cea multa pe care el a pus-o in creatia Sa. Iar cand incepe sa se lege tabloul, sa apara de sub pensula, atunci simt o bucurie si o plinatate care ma vindeca de toate relele si ma face fericit. Si stiu ca toate acestea sunt de la Dumnezeu!
Formula AS, Corina Pavel
* * *
BĂLAŞA DE BĂLŢAŢI
Gheorghe Ciobanu din Baltati e un taran neaos care stie cum se mulge vaca, cum se da cu prasila sau cum se leaga via. Iasul nu prea a auzit de el, dar in satul lui e chiabur. In Baltati i se spune "pictorul", la fel ca-n Neuchatel, Elevetia. Iar mamaliga din farfurie nu si-a castigat-o dand cu sapa ci pictand.
Prima expozitie
A mostenit talentul de la ai lui care erau "sculptori in pamant". "Framantau tarna cu mainile si asa aveam ce pune in oala", spune maestrul popular. Din talentul lui a imprumutat la toti din casa. Nevasta-sa s-a apucat de pictat si ea iar Genoveva, fiica-sa, a vandut primul tablou la cinci ani.
Gheroghe Ciobanu a avut prima expozitie la Casa Armatei, prin 1979. "A venit dom'le atunci un general mare din esalonul doi care mi-a vazut lucrarile si ramas cu gura cascata. I-am dat vreo doua cadou si-am trecut in fata, am fost avansat. Asa lucram militarie vreo doua ore iar restul pictam", povesteste Gheorghe Ciobanu.
Tablouri pentru ambasador
Pana prin '88 Gheorghe Ciobanu a pictat mult dar a refuzat sa vanda. Se gandea mereu ca tablourile lui nu valoreaza atat cat i se ofera. "Orgolii de incepator", spune batranul. Habar n-avea sa-si negocieze marfa iar de impresar, cine auzise in Baltati de asa ceva pe vremea lui Ceausescu. Deci pictor-pictor dar cu burta goala. "Aveam un vernisaj la Sala Ronda a Armatei. Atunci am avut inspiratia sa-l invit pe ambasadorul Austriei, pe atunci Cristopher Parisini. El m-a invatat cum sa vand. I-au placut tablourile si mi-a luat din prima cateva. Apoi i-a adus si pe lucratorii de la Ambasada si le-a ordonat sa cumpere. Mi-am dat seama ca se poate castiga bine din pictura", spune Gheorghe Ciobanu.
"Mi-a fatat vaca iar"
Lui Gheorghe Ciobanu i-a mers "afacerea" cu ambasadorul pana si-a terminat Cristopher Parisini misiunea in Romania. L-a intalnit cativa ani mai tarziu, dupa Revolutie, tot la Bucuresti, cand a ajuns din nou la portile ambasadei pentru a lasa o invitatie. Venit in vizita in Romania, Parisini a mers la expozitie alaturi de noul ambasador cu care si-a impartit lucrarile lui Ciobanu: 10 el, 20 ambasadorul. "Am zis atunci: «mi-a fatat vaca iar». Am vandut tot intr-o singura zi", spune pictorul din Baltati. N-a adunat o avere dar suficient cat sa-si ajute copiii la scoala si sa-si mai peticeasca gospodaria.
3000 de Euro pe "Nunta"
Imaginea satului lui Ciobanu a facut ocolul pamantului. A ajuns in galeriile din Franta, la Madrid in Spania, in Neuchatel-Elvetia, in Quebec-Canada, in Austria si Italia. In Romania tablourile lui Ciobanu sunt cotate pana in 600 de euro. "In Iasi nu prea vand, mai mult in Bucuresti, unde sunt colectionari de pictura naiva. In Occident piata e alta. Trebuie sa stii sa joci preturile. La o expozitie din Franta de exemplu trecusera doua saptamani si nu vandusem nimic. Am scazut pretul cu 25% si in doua zile am dat tot", spune Ciobanu. Cel mai scump tablou - "Nunta" - l-a luat un colectionar din Elvetia cu peste 4500 de franci elvetieni (3000 de euro-n.r.).
Naiv si nativ
Gheorghe Ciobanu nu are sevalet ci doar trei scanduri pe care le randuieste dupa propria reteta. Intr-un colt stau vopselurile storse in capace de borcan. Se aseaza in genunchi pe un pled si incepe. "Pictura mea e ca o ruga" spune batranul, dupa care adauga: "Un colectionar din Franta mi-a spus ca tablourile mele sunt vindecatoare. I-au purtat noroc si asa a mai comandat inca o serie".
In tablourile lui Ciobanu e adunat tot Baltatiul. O vezi pe tata Ileana care sa iubeste cu Ion pe-o capita de fan, vezi copchilasii lui Vasile Ailincai cum umbla cu uratul iarna, vezi cum infloresc lanurile de floarea soarelui vara la Baltati. Despre tablourile lui un necunoscator ar spune ca sunt ale unui prichidel de clasa a IV-a. "Cineva m-a intrebat: esti naiv sau nativ? Am raspuns si una si alta. Sunt la fel ca un copil, imi trebuie atat de putin ca sa fiu fericit".
Pictura naiva
Teoreticienii au definit pictura naiva ca o dimensime a artei plastice aflata la granita dintre arta populara si cea culta. A aparut aproximativ 100 de ani in urma. Specificul artei naive consta in faptul ca este practicata de artisti fara pregatire de specilitate, care nu folosesc tehnicile consacrate ale picturii ci creeaza intuitiv.
In Romania, la casele de licitatii din Bucuresti, pretul picturii naive variaza intre 100 si 650 de euro. Printre cei mai valorosi artisti de acest gen se numara Paula Iacob si Constantin Onuta din Vaslui, Ion Maric, Constantin Voicu din Bacau, Aurora Nafornita, Gheorghe Ciobanu, Calistrat Robu din Iasi.
IEŞEANUL, Silvia CRAUS
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu