2025 - sfârşitul Civilizaţiei Industriale. La doar 13 ani de la summitul eşuat Rio+20

Încă o teorie care ne demonstrează miza greşită a civilizaţiei noastre pe combustibilii fosili şi tehnologiile legate de aceştia. În aceste împrejurări, când civilizaţia noastră nu mai face faţă provocărilor evidente (vezi ciclul de materiale consacrate summitului Rio+20), cred că e pe deplin îndreptăţit viitorul care o aşteaptă: Epoca de Piatră Postindustrială şi EXTINCŢIA...

Teoria Olduvai a civilizaţiei industriale

1. Faza Pre-Industrială [c. 3000000 BC la 1765]

• A = Punct de pornire al observaţiei (cca. 3000000 BC)
• B = Începutul folosirii focului (cca. 1000000 BC)
• C = Revolutia agricolă din Neolitic (cca. 8000 î.Hr.)
• D = Motorul cu aburi al lui Watt, 1765
• Interval D-E este o perioadă de tranziţie.

2. Faza Industrială [1930 - 2025, estimat]

• E = Începutul Civilizaţiei Industriale este stabilit în anul 1930, cand valoarea consumului energetic per persoană a atins nivelul de 37% din valoarea sa maximală/de vârf.
• F = Vârful Civilizaţiei Industriale, cca. 1978: este confirmat de datele istorice publicate de BP, IEA, USCB, ONU, etc
• G = Media mondială a consumului de energie per persoană scade continuu, 1996
• H = Momentul sfârşitului Civilizaţiei Industriale, care corespunde cu micşorarea consumului energetic per persoană până la cota de 37% din valoarea consumului de vârf, estimat să se producă în 2025. Durata epocii Civilizaţiei Industriale (X) este estimată la mai puţin de 100 de ani.
• Interval H-I este o perioadă de tranziţie.

3. Faza Post-Industrială [cca. 2100 şi în continuare]

• J, K, L = Încercările viitoare repetate şi eşuate de industrializare.

---

O analiză aprofundată a fost publicată în The Social Contract, în iarna 2005-2006: The Olduvai Theory. Energy, Population, andIndustrial Civilization

Sursa: Oilcrisis.com

Summitul Rio+20: o băşină propagandistică de dimensiuni planetare

Mii de militanţi şi-au strigat decepţia în cursul celor trei zile de summit, denunţând "eşecul" Rio+20.

Summitul ONU privind dezvoltarea durabilă Rio+20 a adoptat vineri o declaraţie finală care deschide calea către o dezvoltare verde a planetei, mai ecologică şi socială, însă fără a numi angajamente specifice.

Aproximativ 188 de state au aprobat prin consens acest text de 53 de pagini întitulat "Viitorul pe care îl vrem", în urma unui summit de trei zile la care au participat 86 de şefi de stat şi guvern.

Declaraţia a fost salutată de Naţiunile Unite şi de Statele Unite însă a fost foarte criticată de societatea civilă pentru lipsa de ambiţie.

Mii de militanţi şi-au strigat decepţia în cursul celor trei zile de summit, denunţând "eşecul" Rio+20.

"Pune în ordine scaunele pe puntea Titanicului în timp ce se scufundă", a rezumat Kumi Naidoo, directorul general al Greenpeace International.

Rio+20 a trasat totuşi un parcurs pentru rezolvarea problemelor planetei: sărăcie, foamete, încălzire globală, deşertificare, epuizarea resurselor.

Principala realizare este decizia de a lansa "Obiectivele de dezvoltare durabilă" (ODD) pe modelul obiectivelor de dezvoltare ale Mileniului adoptate în 2000 de ONU. Definirea acestora rămâne în grija unui grup de lucru care trebuie să facă propunerile în 2013, pentru o implementare începând cu 2015.

Rio+20 pledează pentru o "economie verde", model de dezvoltare mai puţin distructiv pentru planeta a cărei populaţie trebuie să treacă de la şapte miliarde în prezent la 9,5 miliarde în 2050.

Însă din cauza preocupărilor provocate de ţările sărace, definirea "politicilor de economie verde" este lăsată fiecărui stat iar declaraţia subliniază că acestea nu trebuie să constituie "o restricţie disimulată în comerţul internaţional".

Finanţarea a rămas nerezolvată: în timp de criză, cu bugetele secate, statele bogate nu îşi permit să plâtească. Propunerea ţărilor în curs de dezvoltare pentru un fond de 30 de miliarde de dolari a rămas fără urmări.

Sursa: Mediafax

P. S.  Aşadar, după cum şi ne aşteptam, summitul Rio+20 s-a dovedit a fi doar o băşină propagandistică emanată de un sistem geopolitic internaţional absolut impotent şi care nu mai e în stare să reacţioneze la provocările majore cu care se confruntă omenirea. Cauzele? Cele duntotdeauna: ignoranţa, egoismul naţional şi interesele economice înguste.

Deci, asta ne-a fost alegerea... Zarurile au fost aruncate! Şi cum am mai zis-o şi cu altă ocazie:

Goodbye Rio+20, Welcome to Hell...

Bun venit în Iad, nesimţiţilor !

Rio+20: The Future We Want ( IV )

VIITORUL PE CARE NU NI-L DORIM...

Sursa: GFN 2011 Annual Report

Hrana se transforma într-un lux. 

Eroziunea solului, creşterea preţurilor la îngrăşăminte, şi vremea severă şi instabilă în urma schimbărilor climatice, toate deopotruvă au contribuit la volatilitatea productivităţii culturilor agricole şi a preţurilor la alimente. Acest lucru este deosebit de grav în ţările în care majoritatea oamenilor depinde de produsele alimentare de bază, cum ar fi orezul şi cerealele neprocesate, care depind în mai mare măsură de preţirile produselor agricole de bază la bursele internaţionale, în comparaţie cu producţia alimentară procesată care se regăseşte în supermarket-uri.

Şi toate astea ni se întâmplă în timp ce o treime din alimentele produse în fiecare an pe planetă pentru consumul uman, adică circa 1,3 miliarde de tone, se pierd sau sunt aruncate la gunoi în cadrul procesării, comercializării şi consumului. 

630 milioane de tone de alimente sunt risipite de către cei 6 miliarde de locuitori ai ţărilor în curs de dezvoltare şi sărace, în timp ce miliardul de locuitori ai ţărilor industrializate îşi permit luxul de a arunca anual la gunoi 670 milioane tone de alimente. (Vezi aici >>>)

Iar în acelaşi timp, aproape 1 miliard de oameni - 925 milioane mai exact - suferă de foame în această "cea mai bună dintre lumi". 

Şi în aceiaşi ordine de idei:

• 450 milioane de copii nu se vor dezvolta normal din cauza foametei în următorii 15 ani
• 2.600.000 copii mor anual de foame
• 300 copii mor în fiecare oră, în toată lumea, de malnutriţie. (Vezi  aici >>>)

Acestea sunt "performanţele" actualuliu model falimentar de creştere economică nelimitată pe o planetă cu resurse finite.

Şi, din păcate, la Rio+20 din nou nu se va face nimic pentru schimbarea paradigmei de dezvoltare a omenirii aflate în pragul colapsului civilizaţional..

Rio+20: The Future We Want ( III )

VIITORUL PE CARE NU NI-L DORIM...

Sursa: GFN 2011 Annual Report

Biodiversitatea este de vânzare. 

Ameninţările cu care se confruntă viaţi vegetală şi cea animală de pe planetă sunt mai mari decât oricând în istoria înregistrată. Presiunea umană manifestată printr-o agricultură superintensivă şi pierderea/distrugerea habitatelor biologice conduce la scăderea dramatică a numărului populaţiilor de animale sălbatice din întreaga lume. Din păcate, în sistemul nostru economic, speciile sălbatice au o valoare mică. Atâta timp cât copaci, de exemplu, valorează mai mult fiind tăiaţi decât atunci când se află pe picior, presiunile de utilizare/lichidare a resurselor naturale  vor fi copleşitoare. 

De câteva decenii comunitatea experţilor politici, economici şi de mediu este antrenată în discuţii sterile în care se încearcă a stabili a cui responsabilităţi pentru degradarea mediului sunt mai mari: a ţărilor dezvoltate cu hiperconsumul lor de resurse sau a ţărilor sărace suprapopulate.
Dacă se lăsa ipocrizia la o parte şi se dorea cu adevărat stabilirea responsabilităţilor ecologice, acest lucru se putea face foarte simplu, prin consultarea sistemului de indicatori ai Amprentei Ecologice elaborat de GFN şi utilizat pe larg inclusuv şi de structurile ONU (vezi Indicele dezvoltării umane IDU, HumanDevelopment Index).
În acest sens, GFN are elaboraţi doi indicatori extrem de elocvenţi şi utili. Este vorba despre aşa-numita "sustenabilitate ecologică a ţărilor lumii" sau Creditorii şi Debitorii Ecologici, care reprezintă foarte exact raportul dintre consumul uman de resurse naturale şi oferta reală a sistemelor ecologice ale ţărilor lumii. În cazul unei amprente ecologice umane mai mici decât capacitatea de regenerare a ecosistemelor (capacitatea biologică), ţara este considerată Creditor (Sponsor) Ecologic, iar în cazul unui consum excesiv de resurse naturale (amprenta ecologică) care depăşeşte capacităţile de regenerare biologică a ecosistemelor, ţara respectivă este trecută în categoria odioşilor Debitori Ecologici.
Iată cum arată ultima "radiografie" de la data de 7 mai 2012: