Risipa alimentară şi Capcana Malthusiană

Thomas R. Malthus

(1766-1834)

Într-un post anterior- "Unde eşti ti, Ţepeş Doamne!?" - aduceam nişte date neverosimile şi incalificafile despre atitudina umanităţii faţă de problemele "securităţii alimentare". În timp ce la finele anului precedent în lume sufereau de foame 925 mln. de oameni, astăzi se constată, că o treime din producţia globală de alimente (1,3 mlrd. tone) se aruncă la gunoi. 
Deoarece invocarea mea către Vlad Ţepeş de a face ordine globală nu prea are sorţi de îzbândă, vou recurge la un alt "bau-bau" al civilizaţiei noastre vânturatice - Thomas Robert Malthus şi teoria sa malthusianistă, ocolită cu grijă de economiştii, demografii şi politicienii lumii. Eu însă, cred că anume ignorarea ideilor şi avertismentelor lui Malthus şi ai discipolilor săi neo-malthusieni de la Clubul de la Roma, face posibilă astăzi acestă incalificabilă şi iresponsabilă risipă de alimente în toată lumea şi ţine populaţia lumii departe de cunoaşterea pericolelr reale care planează asupra civilizaţiei umane odată cu atingerea limitelor de creştere. 

Capcana Malthusiană şi Ciclurile Demografice

„Foamea este Tatăl Etatismului, -

războiul este Muma lui”.

Pitirim Sorokin

CAPCANA MALTHUSIANĂ

Capcana (coşmarul, catastrofa) Malthusiană este o situaţie tipică pentru comunităţile umane, repetată periodic, în urma căreia creşterea populaţiei în cele din urmă depăşeşte creşterea producţiei de bunuri alimentare.

Figura 1

Din acest motiv, pe termen lung nu are loc nici creşterea producţiei de alimente pe cap de locuitor şi nici îmbunătăţirea nivelului de trai a majorităţii covârşitoare a populaţiei, ba din contra – acesta stagnează la o cotă apropiată de limita de subzistenţă îmfometată.

Creşterea relativă a plafonului biocapacităţii mediului ambiant (în urma valului de inovaţii tehnologice sau a colapsului social şi demografic) în aceste condiţii conduce doar la o îmbunătăţire temporară a nivelului de trai al majorităţii populaţiei, fapt care generează la rândul său, o accelerare bruscă a ritmului creşterii demografice.

Dat fiind faptul, că în orice comunitate umană / formaţiune socio-economică ritmul creşterii demografice depăşea în cele din urmă ritmul creşterii tehnologice (şi implicit, ritmul creşterii producţiei alimentare), producţia bunurilor alimentare destul de repede (într-o perioadă de cca 100 ani) descreştea până la nivelul de supravieţuire la limita foametei.

Acest fenomen a fost numit „Capcana Malthusiană” (Malthusian trap) pe motiv că a fost pentru prima dată observat şi studiat cu meticulozitate de către Thomas R. Malthus (1766–1834).

Unde eşti ti, Ţepeş Doamne !?

11 mai 2011. Peste un miliard de tone de mâncare sunt aruncate în fiecare an, a constatat Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), făcând apel la "reducerea deşeurilor alimentare pentru a putea hrăni omenirea", relatează AFP. 

În total, o treime din alimentele produse în fiecare an pe planetă pentru consumul uman, adică circa 1,3 miliarde de tone, se pierd sau sunt aruncate, potrivit unui raport realizat pentru FAO. 

Este vorba de echivalentul a peste jumătate din producţia mondială de cereale - 2,3 miliarde de tone în 2009-2010 -, şi aceasta în condiţiile în care aproape 1 miliard de oameni - 925 milioane mai exact - suferă de foame în lume. 

Experţii FAO au mai constatat că ţările industrializate şi cele în curs de dezvoltare risipesc cantităţi foarte apropiate de mâncare - 670 milioane, respectiv 630 milioane de tone. (Experţii FAO uită, însă să precizeze că în ţările dezviltate trăiesc doar cca un miliard de locuitori din totalul de aproape şapte la ora actuală - P. P.)

Motivele acestei risipe diferă însă: în ţările în curs de dezvoltare, pierderile alimentare sunt semnificative "în etapele de producţie, recoltare şi procesare, în principal din cauza infrastructurii deficitare şi tehnologiei depăşite". În ţările industrializate în schimb, risipa de hrană constă "mult prea frecvent în faptul că atât comercianţii, cât şi consumatorii aruncă la gunoi alimente perfect comestibile". 

În Europa şi în America de Nord, fiecare consumator aruncă la gunoi între 95 şi 115 kilograme de mâncare pe an, în timp ce în Africa Subsahariană, Asia de Sud şi Sud-Est, această cifră constituie doar 6 - 11 kg pe an.

AGERPRES 

Nu ştiu de ce-mi veni în minte:

Cum nu vii tu, Ţepeş Doamne, ca punând mâna pe ei,

Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,

Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,

Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!

Crochiuri bio-existenţiale ( II )

Capacitatea Biologică globală şi Amprenta Ecologică umană

După cum am accentuat deja în crochiul precedent, pentru salvarea civilizaţiei umane de la un colaps total este necesar de a implementa un model existenţial corelat cu capacităţile de reproducere biologică a biosferei planetare. Iar acest lucru este posibil doar prin detronarea din "capul mesei" al activităţilor umane a modelului de creştere economică permanentă/nelimitată şi înscăunarea unui model economic nou care ar avea la bază două valori intangibile şi limitatoare pentru activitatea economică umană: volumul biomasei totale disponibile pe Terra - 1840 mlrd tone şi mai ales Productivitatea Netă anuală a Ecosistemelor (PNE) - 170 mlrd. tone/an. (Vezi Tab. 2, Crochiu I) 

Menţionam anterior că echivalentul PNE în sistemul de indicatori ai GFN este Capacitatea Biologică globală (oferta ecosistemelor) evaluată la 11,9 mlrd. hectare globale (hag), căreia i se contrapune o Amprentă Ecologică umană (consum uman) egală cu 18,0 mlrd hag.

Să analizăm mai atent aceşti indicatori din tabelele ce urmează.

Tabel 1 - Top 30 al ţărilor cu cea mai mare Biocapacitate
Clasamentul complet - aici >>>

După cum e lesne de observat, mărimea Biocapacităţii depinde de doi factori majori: unul dat de la dumnezeu - tipologia ecosistemelor ţării, în special la capitolul "păduri", "păşini" şi "arii piscicole" şi altul antropogen - biocapacitatea terenurilor arabile. La fel şi coeficientul bioproductivităţii teritoriului (biocapaciratea împărţită la teritoriu) astăzi atinge cote maxime (3,35-4,44) în ţările cu cele mai avansate tehnologii agricole - Germania, Franţa, Marea Britanie şi deci cu cel mai mare grad de presiune antropogenă asupra agrocenozelor.

Crochiuri bio-existenţiale ( I )

Dezvoltare vs. Degradare

E destul să aruncăm o privire sumară asupra topului "mogulilor" economici ai planetei, ca să ne dăm seama că ceva e putred în modelul actual economic planetar bazat pe principiile pieţii libere şi a creşterii permanente.

Tabel 1. Top-30 al celor mai mari economii ale lumii după valoarea PIB-ului nominal
Clasamentul complet - aici >>>

Cum vedeţi, formula succesului de 200 ani încoace este una foarte simplă: pentru asugurarea acestei aşa-zise creşteri permanente a PIB-ului, eşti obligat să consumi cât mai multă energie neregenerabilă, ceia ce implică să ai un grad cât mai sporit al emisiilor de carbon şi ca urmare să devii un mare devorator de resurse naturale prin indicatorul Amprentei Ecologice de consum.

Modelul economic actul în nici un fel nu ia în calcul principalul indicator biologic obiectiv al evoluţiei vieţii pe Tera - CAPACITATEA BIOLOGICĂ a ecosistemelor globale, continentale sau teritoriale de a genera anual BIOMASA care ne hrăneşte, îmbracă şi ne îmcălzeşte.

Economiştii şi politicienii lumii o fac pe niznaiul, nedorin să recunoască şi să explice prostimii un lucru evident: creşterea economică este posibilă doar în limitele capacităţii de generare biomasă a fiecărui ecosistem în parte, cu alte cuvinte, de Productivitatea Netă a Ecosistemelor (PNE). Şi nu creşterea PIB-ului ar trebui să fie marea lor preocupare economică, ci sporirea Producţiei Nete a Ecosistemelor. Să vedem cum stau lucrurile în realitate pe micuţa noastră planetă (Tabel 2). 

PLANUL B 3,0 – „Mobilizare generala pentru salvarea civilizatiei” – Lester Brown

Am fost plăcut surprins, când am descoperit, că bătrânul vulpoi politic Ion Iliescu este un fan şi un promotor al ideilor şi lucrărilor unuia din părinţii conceptului de Dezvoltare Durabilă - cercetătorului Lester Brown. Mai mult de atât, domnil Iliescu nu e străin nici de ideile şi concluziile rapoartelor Clubului de la Roma, despre care notează cu deosebită fineţe, că acestea nu reprezintă o opoziţie oarbă împotriva progresului, ci o opoziţie împotriva progresului orb”. E plăcut să descoperi astfel de viziuni şi abordări venind din partea politicului nostru mioritic. Şi cu toate că eu, taliban biocentrist înveterat, nu agreez conceptul de Dezvoltare Durabilă despre care un alt ecologist remarcabil - James Lovelook a zis: "E prea târziu să mai mizăm pe dezvoltarea durabilă. Astăzi avem nevoie de o revenire durabilă la epoca preindustrială", cred totuşi că este bune ca românul să însuşească măcar acest prim pas spere o lume bazată pe armonia dintre Natură şi Om.

Cuvânt înainte la ediţia românească,

 Ion ILIESCU

Editura Tehnica [2008]

Ultima lucrare a lui Lester Brown – Plan B 3,0 – este încununarea unei activităţi de peste trei decenii a autorului – consacrate problemelor globale ale omenirii, ale conflictului care a apărut, în special pe parcursul celei de-a doua jumătăţi a secolului XX, între societatea umană, respectiv civilizaţia industrială şi mediul ambiant.

Problema a fost abordată, de o manieră frontală şi dramatică încă din anii 70 – 72, devenind publică o dată cu apariţia primului raport al Clubului de la Roma, realizat de un colectiv de cercetători de la Massachusets Institute of Technology, din Boston, sub coordonarea profesorului Dennis Meadows – pe baza unui model matematic al economiei mondiale, realizat de prof. Jay Forrester, de la acelaşi institut. Concluziile raportului Meadows, intitulat „ Limitele creşterii”, constatau conflictul care a apărut între dezvoltarea civilizaţiei industriale, aflată într-o creştere dinamică, fără precedent, şi resursele limitate ale planetei, pe care se sprijină această dezvoltare. Totodată, erau evidenţiate efectele în plan calitativ ale proceselor de deteriorare a mediului şi mai ales ale poluării factorilor de mediu – apă, aer, sol. Problema fundamentală – considerau autorii, constă în analiza procesului creşterii într-un sistem finit – cum este sistemul economiei mondiale. În asemenea sisteme trebuie să existe unele restricţii care să oprească creşterea exponenţială („bucle negative de conexiune inversă”). Analizând cinci factori pe care se bazează sistemul economiei mondiale – populaţia, resursele naturale, producţia industrială, producţia agricolă şi poluarea – autorii au constatat că doi dintre aceştia reprezintă bucle pozitive de conexiune inversă – şi anume creşterea exponenţială a populaţiei şi cea a producţiei materiale – iar trei ar reprezentabuclele negative – poluarea, epuizarea resurselor naturale şi foametea. În cursul istoriei, tehnologia a slujit pentru slăbirea presiunii buclelor negative. Până acum, slăbirea presiunii buclelor pozitive nu a format obiect de preocupări. Autorii propun, de aceea, în faţa presiunii tot mai periculoase a acestor factori – promovarea unor constrângeri de libertate asupra proceselor creşterii demografice şi economice. De aceea, ei şi-au intitulat raportul „Limitele Creşterii”, subliniind că nu este vorba de o opoziţie oarbă împotriva progresului, ci de opoziţie împotriva progresului orb”, iar, în condiţiile date „a nu face nimic, înseamnă mărirea riscului de prăbuşire”. Totodată, ei subliniau şi un alt aspect şi anume că „procesul de creştere economică, aşa cum se desfăşoară el astăzi, lărgeşte inexorabil decalajul absolut dintre naţiunile bogate şi cele sărace ale globului, citând proverbul – „bogatul devine mai bogat, iar săracul face copii”.

Uite, că nasc şi la noi minţi lucide, neo-malthusiene

Într-un post anterior, - Clubul de la Roma şi "Limitele Creşterii", - specificasem deja, că în spaţiul românesc doar două personalităţi au îndrăznit să vorbească sus şi tare despre stringenta necesitate a implementării concluziilor  rapoartelor Clubului de la Roma, adesea blamate ca fiind de sorginte neo-malthusiană, în viaţa şi economia noastră globalizată.

Vă prezint în continuare două articole la tema dată, semnate de unul dintre aceşti "îndrăzneţi" - dl. Nicolae Ţăran, conferenţiar la Universitatea de Vest din Timişoara.

Cine a avut dreptate ?

Conf. Dr. Ec. Nicolae ŢĂRAN

Conf. Dr. Ec. Nicolae Taran

   Dupa cum este cunoscut, acum citeva luni Dennis Meadows, conducatorul echipei de experti americani care au realizat in 1972  celebrul raport pentru Clubul de la Roma intitulat ” Limitele cresterii”, a primit cea mai importanta distinctie stiintifica japoneza. In acest context, cred ca este firesc sa ne intrebam daca teribilele avertismante formulate in ultimile decenii de membrii Clubului de la Roma si de  prestigiosii raportori ai acestei inedite organizatii cu privire la pericolul epuizarii rapide a resurselor  au avut sau nu au avut un impact semnificatv asupra mediului politic si cultural international?

   Din pacate,  analiza succinta a procesului global de crestere economica din ultimile trei decenii reflecta  un fapt indubitabil: pe parcursul ultimelor decenii paradigma conform careia cresterea economica reprezinta un panaceu infailibil si universal al problemelor umanitatii a devenit  paradigma dominanta a civilizatiei globale.    

    In zadar au incercat Dennis Meadows , Jay Forrester, Jan Timbergen, Denis Gabor, Ervin Laszlo sau Aurelio Peccei sa avertizeze mediile politice dominante si opinia publica internationala ca o crestere economica bazata pe mitul progresului tehnologic si al  infinitatii resurselor reprezinta un risc imens si devastator. 

Dimpotriva, nici macar actuala criza economica si financiara internationala nu a determinat o atenuare a credintei ca resursele sunt ” regenerabile” iar cresterea economica de tip asimptotic este” sustenabila” la infinit. Pentru ca majoritatea politicienilor si a liderilor de opinie cu impact major in mediile de informare in masa interne sau internationale vorbesc la nesfirsit despre ”reluarea” procesului de crestere economica care a precedat actuala criza, insa, nu subliniaza faptul ca acest proces de crestere a determinat o serie de efecte culturale, economice, sociale si politice catastrofale.

Dennis Meadows vs. Economia de piaţă "fără limite"

Cresterea economica se va opri "brusc si dureros" inainte de sfarsitul acestui secol daca oamenii nu isi schimba comportamentul, a avertizat joi savantul amarican Dennis Meadows, teoretician al "limitelor cresterii", care a primit in aceeasi zi, in prezenta cuplului imperial Akihito si Miciko, Japan Prize - cea mai inalta distinctie stiintifica nipona.

"A crede intr-o viata confortabila durabila pentru toata lumea este o promisiune politica fantezista", a spus profesorul Meadows, in cadrul unei conferinte sustinuta la Tokyo, relateaza AFP.

"Trebuie sa regandim modul nostru de viata. Nu vom avea de ales, trebuie sa facem acest lucru, pentru ca supravietuirea noastra depinde de asta", a continuat el, admitand insa ca vor exista si nemultumiti, precum cei din industria auto, agricultura sau industria publicitara.

 Om de stiinta pluridisciplinar, Meadows a primit joi Japan Prize 2009 pentru lucrarile sale privind evolutia vietii terestre. El este cunoscut in special pentru un studiu privind "limitele cresterii", redactat in 1972 la cerinta Clubului de la Roma.

Utilizand un sistem de simulare informatica, concluziile sale incearca sa demonstreze ca specia umana va fi confruntata cu o situatie critica daca anumiti factori limitativi, precum resursele naturale, conditiile atomosferice, poluarea si rezervele energetice nu sunt luati in calcul intr-o perspectiva pe termen lung.

"Teoriile noastre contrazic direct ipotezele care se bazeaza pe increderea in piete si pe credinta actuala in progresul tehnologic", sustine Meadows.

Lucrarile lui Dennis Meadows au un ecou deosebit in fata actualelor probleme economice si de mediu care cer un nou model de dezvoltare, si-a motivat decizia juriului Japan Prize.

"Timp indelungat, obiceiurile (de consum, de transport etc.) au fost bune, permitand ridicarea nivelului de trai. Si, pana recent, nu ne-am gandit ca activitatile umane ar putea fi daunatoare. Criza a dovedit contrariul", a declarat omul de stiinta, care prezice din anul 1972 ca "oprirea cresterii economice nu va fi progresiva, ci brutala si dureroasa".

Dennis Meadows a prezentat un grafic catastrofal al evolutiei populatiei umane, care va urca vertiginos si va fi urmat de o scadere brusca in momentul in care Terra, suprapopulata si poluata, va fi extenuata.

"Nu este vorba de previziuni", comenteaza el, ci "de un scenariu probabil daca vom continua sa ne comportam la fel".

"Masurile cele mai comune aplicate in prezent pentru rezolvarea crizei economice sunt masuri disperate care incearca sa readuca nivelul cresterii economice pe traiectoria sa istorica exponentiala. Eu stiu ca aceasta politica nu va functiona", a incheiat el.

Sursa: HotNews.ro

Clubul de la Roma şi "Limitele Creşterii"

Vreau să vă prezint o temă absolut "non grata" în mediul politic şi cel de afaceri din spaţiul mioritic "de la Nistru pân' la Tisa". Adevărul e, că nici în restul "lumii bune" acest subiect nu este agreat, fiind ocolit ci insistenţă şi pudoare. Este vorba despre limitele creşterii economice globale pe o planetă micuţă cu resurse naturale finite, ajunse mau toate la limita epuizării lor fireşti şi despre avertismentele Clubului de la Roma (COR), care de aproape 40 ani sunt vehement ignorate. Bunăoară astăzi, când realităţile deja depăşesc pronosticurile sumbre ale membrilor COR, în tot spaţiul românesc am găsit doar două personalităţi care au îndrătnit să abordeze acest subiect: Academician Mugur Isarescu, presedintele Asociatiei Romane pentru Clubul de la Roma (ARCOR) şi Conf. Dr.Ec.Nicolae Ţăran, de la Universitatea de Vest Timisoara.

LIMITELE CREŞTERII 

"În ultima sută de ani viaţa pe pământ a fost dominată de creştere. Creşterea populaţiei, a producţiei, a venitului, a capitalului,  a gunoiului şi a poluării. Această creştere se va oprii, e evident, întrebarea e prin ce mijloace? Voluntar, prin grija guvernelor şi bunăvoinţa oamenilor, sau printr-un proces natural ceea ce înseamnă colaps,  declin şi în final dezastru?"  Jay Forrester, Clubul de la Roma.

În 1972 un raport al unui club misterios de care nu auzise nimeni a fost publicat şi a şocat lumea. Raportul vorbea de colapsul spre care se îndreaptă civilizaţia şi nu era scris de membrii unei secte ci de nişte oameni de ştiinţă foarte cunoscuţi şi apreciaţi ce îşi bazau afirmaţiile pe analizele făcute cu o noua unealtă, pe atunci, computerul. Nu era vorba de un grup de cercetători dintr-un domeniu restrâns ci de un grup de oamenii din domenii ştiinţifice diferite, unii cu premiul Nobel în buzunar.

"Limitele Creşterii" era numele raportului şi pe lângă şoc a provocat o undă de oroare în toată lumea. Cu puţin timp înainte de prima criză petrolieră (1973) raportul aducea mesajul că lumea se îndreaptă spre dezastru din cauza creşterii necontrolate a populaţiei, expansiunii industriale, declinului de resurse naturale, distrugerii planetei şi în final lipsei mâncării. În acel moment barilul era la 3,18 $ adică practic gratis.

"Limitele Creşterii" se baza pe un model, o simulare, un program, o reprezentare matematică a variabilelor principale din lume şi a interacţiunilor lor dinamice, reprezentare cunoscută ca modelul WORLD III. Principala caracteristică a acestor interacţiuni erau răspunsurile de tip feedback care arătau că o intervenţie într-o parte a sistemului are efecte neaşteptate în altă parte a sistemului.

Formele de declin prezise în diverse scenarii simulate în acest model încep să apară în prima parte a secolului 21 (2020-2040) pe măsură ce populaţia se apropie de 10 miliarde, hrana pe cap de locuitor scade la aproape 15-25% din nivelul anului 1970, poluarea creşte de zece ori şi cele mai importante resurse naturale ca petrolul şi gazul natural, intră în declin. Din cauza caracterului exponenţial al creşterii consumului şi al creşterii extracţiei de materii prime, măsuri organizatorice chiar severe sunt de mică importanţă. De exemplu un program guvernamental "mondial" de conservare a energiei până la 50% (!!!) în 20 de ani pe fundalul unei creşteri de doar 2 % a consumului întârzie data finală a declinului cu doar 3 ani.