7 decembrie 2010

Cancun-2010: schimbările climatice vor provoca un milion de decese anual

Până în anul 2030, schimbările climatice vor provoca, direct sau indirect, moartea a peste un milion de oameni în fiecare an şi pierderi materiale de peste 150 de miliarde de dolari. Aceste cifre record au fost prezentate de experţi la reuniunea Naţiunilor Unite, care se desfăşoară în perioada 29 noiembrie-10 decembrie la Cancun.
Potrivit documentului, o serie de dezastre ecologice şi umanitare vor afecta în special cele mai sărace 50 de ţări de pe mapamond, însă Statele Unite vor plăti preţul cel mai mare al recuperării de pe urma catastrofelor ce vor fi provocate de schimbările climatice. “În mai puţin de 20 de ani, aproape toate statele lumii vor deveni extrem de vulnerabile la fenomene meteo extreme din cauza încălzirii accentuate a planetei” – avertizează raportul citat de AFP.
Raportul prezentat pe 3 decembrie conţine în rezumat concluziile mai multor studii realizate la nivel global şi local de diferite organizaţii de cercetare în domeniul efectelor schimbărilor climatice şi atrage atenţia asupra modului în care 184 de ţări vor fi afectate în patru domenii principale: sănătatea populaţiei, dezastre naturale, economia naţională şi mondială, precum şi pierderea biodiversităţii şi restrângerea zonelor de habitat cauzate de deşertificarea unor regiuni de pe glob. Diverse ţările vor fi afectate disproporţionat de efectele gazelor de seră ce provoacă schimbările climatice. Astfel, în timp ce statele sărace ale lumii vor fi şi mai sever afectate de schimbările climatice, ţările bogate vor continua să fie principalii poluatori ai planetei şi, în lipsa unor măsuri adecvate de protecţie, pierderile umane vor fi de neimaginat, în jur de un milion de decese annual până în 2030. O mare parte a populaţiei nu se va putea adapta şi va fi obligată să emigreze în zonele unde clima va rămâne temperată.
Saleemul Huq, cercetător la Institutul Internaţional pentru Mediu şi Dezvoltare, cu sediul în Londra, susţine că, pe baza acestui raport-avertisment, guvernele din lumea întreagă trebuie să înceapă lupta contra cronometru pentru găsirea unor soluţii şi alternative la cele mai apocaliptice scenarii. “Iată că intrăm într-una dintre cele mai vulnerabile faze ale existenţei umane pe această planetă. Nu avem voie să stăm cu mâinile încrucişate şi să aşteptăm pasiv ca creşterea cu 0,7 grade Celsius a temperaturii prognozată pentru următorul deceniu să se dubleze sau chiar tripleze în următorii 20 de ani. Această situaţie ar fi un dezastru nu doar pentru întreaga umanitate, ci şi pentru toate vieţuitoarele de pe Terra” – avertizează Hug.

Sursa: EcoMagazin

26 noiembrie 2010

Eco-terorism în numele salvării planetei

Aripa dură a mişcării ecologiste recurge la violenţă împotriva companiilor care afectează mediul
Eco-terorism în numele salvării planetei
Eco-terorism în numele salvării planetei
Acţiunile de luptă clandestină şi violentă în numele unor cauze ecologice intră tot mai des pe agenda agenţiilor de securitate americane şi europene, la concurenţă cu terorismul islamic. Frontul de Eliberare a Pământului, apărut la începutul anilor '90, dă mari bătăi de cap autorităţilor din Statele Unite, unde organizaţia a pus la cale incendii şi a distrus în ultimii 10 ani proprietăţi în valoare de sute de milioane de dolari. Ultima acţiune a grupării a avut loc în urmă cu două săptămâni, într-o suburbie a oraşului Seattle, unde au fost incendiate cinci locuinţe de lux în valoare de aproape 10 milioane de dolari.
Earth Liberation Front (ELF) luptă în numele protecţiei mediului şi vrea să limiteze avalanşa de construcţii de case prin incendii şi alte acţiuni directe. Organizaţia ELF, compusă din celule secrete şi foarte mici, a revedicat numeroase incendii asupra zonelor de dezvoltare imobiliară din SUA, din Long Island până în San Diego.
Prima acţiune a ELF a avut loc în 1997, când o celulă a grupării a incendiat ţarcurile de cai ce aparţineau administraţiei locale din Oregon. În 1998, gruparea a revendicat un puternic incendiu în staţiunea de schi Vail din statul Colorado, pagubele ridicându-se la 12 milioane de dolari.
Tre Arrow, un activist în vârstă de 34 de ani, este judecat în prezent de un tribunal din Portland pentru că, în 2001, a participat la un atac cu cocktailuri Molotov asupra unor betoniere şi asupra unor camioane care transportau copaci defrişaţi.

25 noiembrie 2010

BIODIVERSITATE vs. SUPRAPOPULAŢIE sau DiCaprio, tigrii şi Don Quijote

Prin Facebook WWF-Romania 

În timp ce liderii mondiali s-au întâlnit la un summit istoric în încercarea de a salva tigrii de la dispariţie, Leonardo DiCaprio a donat marţi 1 milion de dolari către WWF (World Wildlife Fund) pentru conservarea frumoaselor feline. DiCaprio va participa şi el la summit săptămâna aceasta.
Vai, cât de înduioșător!
Toţi sunt mulţumiţu: vedeta ş-ia făcut publicitate la un summit internațional serios, iar WWF s-a ales cu un milion de dolari. Iar un alt comunicat ne anunţă că Comunitatea internaţională de afaceri sprijină WWF în eforturile de salvare a tonului.
Să fiu înţeles corect: respect munca titanică efectuată de reţeaua socială a Fondul Mondial pentru Natură (WWF). Mai cu seamă rapoartele sale "PLANETA VIE" elaborate în parteneriat cu Global Footprint Network.
Însă nu pot înţelege un lucru!
Cum e posibil ca dispunând de o asemenea bază de date cu privire la "sănătatea" planetei noastre, multstimata fundaţie WWF să continuie să lupte doar cu EFECTELE Amprentei ecologice umane, fără a îndrăzni să vorbească sus şi tare despre CAUZA MAJORĂ a degradării ecologice globale şi a diminuării biodiversutăţii pe planetă.
Să luăm, de pildă, ultimul raport WWF "Planeta Vie 2010". Datele seci şi imparţiale din raport ne arată adevărata dimensiune înfricoşătoare a dezastrului biologic planetar provocat de activitatea umană. 
Astfel, dispunîd în prezent (anul 2007) de un potenţial biologic echivalent cu 11,89 miliarde hectare globale (hag), specia noastră umană şi-a permis luxul/tupeul de a consuma într-un an resurse biologice regenerabile de pe o suprafaţă echivalentă cu 17.99 mlrd. hag, depăşind limita admisă, care lasă naturii şansa de a regenera, cu 151%! Din acelaşi raport putem observa şi evoluţia în timp, foarte elocventă şi periculoasă a Amprentei ecologice umane (consumul de resurse naturale) în raport cu oferta biologică a planetei (Biocapacitatea globală). 

23 noiembrie 2010

Limitele biologice ale dezvoltării economice

Se pare că economia de piaţă, impusă umanităţii de civilizaţia vestică (conform clasificării lui Samuel Ph. Huntington) şi-a atins în sfârşit, limitele dezvoltării sale. Cum şi era de aşteptat, conceptul „creşterii economice permanente” nu poate funcţiona la nesfârşit pe o planetă cu resurse naturale finite, mai ales dacă la baza acestui tip de economie stă exploatarea din ce în ce mai intensivă a acestor resurse naturale.
Este amuzant şi trist în acelaşi timp să urmăreşti cum se agită liderii mondiali pe la difeite summituri în căutarea soluţiilor depăşirii actualei crize economico-financiare mondiale, oferind doar nişte remedii cosmetice superficiale, fără a sufla măcar o vorbă despre atingerea plafonului „limitelor creşterii”. Probabil, de teama că n-o să dea bine la electorat...
Cu atât mai mult, nimeni dintra potentaţii acestei lumi n-o să aibă curajul să ne explice din ce cauză s-a ajuns la această limită, direct legată de ceia ce numesc americanii „planet’s carrying capacity”, care s-ar traduce în româneşte „capacitatea portantă a planetei”. Cu alte cuvinte, problemele actuale ale civilizaţiei umane rezidă din sumplul fapt că noi am suprapopulat planeta şi drept urmare, ea nu mai poate „duce” atâta lume şi nu mai are de unde să ne ofere resurse pentru toţi. Iar dintr-o atare situaţie există doar o singură ieşire – reducerea populaţiei umane pe Terra şi controlul sever al natalităţii.
Iar acum arătaţi-mi-l pe acel politician „sinucigaş”, care ar îndrăzni să declare în faţa lumii întregi că ne-am cam întrecut cu măsura şi a venit timpul ca câteva miliarde dintre noi să-şi pună benevol capăt zilelor, de dragul supravieţuirii copiilor noştri.
Nu cunoaşteţi un asemenea om de stat? Nici eu...
Apropos, în aşteptarea acestui Godot demografic, să încercăm să ne dumerim, ce ar putea însemna această „capacitate portantă a planetei” noastre. În cifre concrete...  

22 iulie 2010

Fiecare chinez devine mai bogat ci $600 anual, datorită politicii de limitare a natalităţii

Această ştire surprinzătoare a fost comunicată de agenţia Xinhua cu referire la surse din cadrul guvernului chinez.
“În 2007 valoare PIB naţional recalculat pe cap de locuitor a constituit 2,4 mii dolari SUA. Fără măsurile aplicate de control şi reducere a natalităţii acest indicator s-ar fi aflat la cota de 1,8 mii dolari”, - a anubţat reprezentanta Comitetului pentru politica demografică şi planificarea natalităţii a Republicii Populare Chineze (RPC) Hao Lin-Na. Conform spuselor ei, “această politică a permis evitarea a cca. 400 mln. de naşteri inoportune. De asemenea experta consideră, că datorită limitării natalităţii, RPC a reuşit să salveze 20% din resursele sale de apă, pământ agricol şi păduri.

Ce ziceţi, doamnelor şi domnilor adepţi ai mişcărilor “pro life” de toate speţele şi dumneavoastră, talibanii poruncii divine: “plodiţi-vă şi înmulţiţi-vă” fără discernământ? Revoltător, nu-i aşa?
Eu zic la fel: ESTE STRIGĂTOR LA CER de evident, ce mari avantaje economie şi ecologice le comportă în sine politica de limitare a natalităţii, în primul rând în ţările suprapopulate ecologic, adică ţările capacitatea biologică a cărora nu permite alocarea fiecărul cetăţean al său acel spaţiu biologic minim de 2 hectare globale, indispensabil pentru un trai decent şi sătul. (A se vedea Clasamentul mondial al ţărilor biologic suprapopulate)
Se pare că aceşti chinezii sunt primul şi deocamdată unicul popor, care a intuit necesitatea stringentă de a restabili fragilul echilibru între biocapacitatea teritoriilor sale şi numărul populaţiei.
Presupun, un rol decisiv în acceptarea acestei politici demografice de către poporul chinez (pe lângă factorul regimului totalitar), la jucat faptul că credinţa chinezilor nu este una monoteistă, ceia ce îi face mult mai flexibili în raport cu provocările ambientale şi socio-morale ale acestui început de mileniu III.
Păcat, că talibanii duhovniceşti ai lumilor creştine şi musulmane au rămas într-atâta de depăşiţi de provocările ecologice şi demografice ale zilelor noastre… Şi acest dogmatism religios ne va costa foarte scum în viitorul apropiat
Deja în 2030 India va depăşi ca număr al populaţiei China (având un teritoriu de de două ori mai mic ca cel al Chinei!), iar principalele opt ţări musulmane (incepând cu Pakistan, Indonezia şi terminând cu Sudan şiAfganistan) vor îngloba în 2050 o populaţie de 1,32 mlrd. locuitori (actuala populaţie a Chinei). (Vezi Perspectivele demografice mondiale )
Ce se va alege din ecosistemele fragile ale Asiei de Sud-Est sau din cele deja distruse ale Asiei Centrale şi Africii de Nord? Marele deşert asiatic?
Şi? Încotro se vor îndrepta puhoaiele înfometate? Spre Siberia, Rusia, Europa cu rămăşiţele lor de vegetaţie comestibilă…

…Deci, ce facem în continuare domnilor talibani demografici? 
“Mai spargem un prezervativ – mai salvăm o viaţă”? 

Lăcomia strică omenia... şi ecologia

Așadar, apa trece pietrele rîmân...
Bilanţul provizoriu al inundaţiilor din iunie – iulie 2010 pe ambele maluri ale Prutului la data de 19 iulie 2010:
R. Moldova
  • 2 persoane decedate
  • 2475 „sinistraţi”/persoane evacuate
  • 1105 case deteriorate
  • 159 distruse integral
  • 5320 ha de terenuri arabile inundate
România
  • 22 de morţi
  • 7.000 de persoane evacuate (la 01.07.2010)
  • 6979 case afectate, din care:
  • 5946 case avariate
  • 1033 case distruse integral şi în pericol de prăbuşire
  • 12.089 de hectare de teren arabil inundate (la 01.07.2010)
  • €400 mln. – totalul paguvelor înregistrate de inundaţiile din 2010
Vorbind la modil confidenţial, aşi dori să fac o destăinuire: m-am săturat de smiorcăitul sinistraţilor în faţa camerelor de luat vederi, smiorcăit tirajat cu ostentaţie de posturile TV din Basarabia şi România. Apoi aceste sâcâitoare îndemnuri lacrumogene de donaţie ale vedetelor şi telemaratoanele…

BULLSHIT de vacă românească!
Şi vă explic imediat de ce nu am pic de compasiune pentru consângenii mei “picaţi la mare ananghie”.

21 iulie 2010

Suprapopularea Basarabiei şi perspectivele unirii ecologice

Domnilor basarabeni, vin să vă dau o veste proastă...
Căci dacă era să fie pe bune, adică, în cazul în care multstimata şi mult prea impotenta doamnă ONU era mai consecventă şi cu adevăratelea preocupată de conservarea biodiversităţii şi stoparea creşterii necontrolate a numărului populaţiei în ţările sărace; şi întroducea, însfârşit, în calitate de drept universal şi inalienabil al fiecărui cetăţean al planetei dreptul la un teritoriu biologic personal de 2 ha pentru a se hrăni (atâta revenea "per capita" conform raportului WWF „Planeta vie – 2008”), atunci s-ar fi constatat cu uşurinţă (prin împărţirea biocapacităţii ţării – 5,4 mln. hectare globale (hag) la acele sacre şi intangibile 2,06 hag de căciulă) , că în R. Moldova astăzi ar putea locui în armonie cu natura doar 2,6 mln. locuitori, în timp ce 1,6 mln rămân neasiguraţi cu teritoriu biologic propriu, şi deci, nu au dreptul la existenţă. Subliniez, pe acest teritoriu!
La care, moldoveanul năucit, dar şmecer nevoie mare, va zice, - stai bădie, că te-am prins! Dar cum se face că până acum am trăit aicea, bine merci, 4,2 mln. de capete (inclisiv cele separatiste) şi nici în cot nu ne-a durut!
Păi de aia nu ne-a durut, că 1,6 mln. de oameni se hrănesc din importuri de alimente! Cum vedeţi, nici pomină de „securitate alimentară” a ţării. Şi dacă poimâine dă cu crucea peste noi „vârful de petrol” (peakoil), după care se opreşte transportul şi comerţul internaţional ? Ce ne facem atunci? O să cărăm pulpele de pui de contrabandă cu carul cu boi?
Dar să ne oprim aici cu pronosticurile proaste, căci vreau să vă dau şi două veşti bune.



20 iulie 2010

Cum dispar civilizaţiile... (Jared Diamond)

Acest raport (merge vorba despre  Raportul asupra incalzirii globale publicat în 2007 de către Comitetului Interguvernamental pentru Schimbari Climatice (IPCC))  este în stare să întristeze pe cei mai înveteraţi optimişti. Este neplăcut să aflăm că aproximativ 60% dintre „serviciile ecosistemelor" necesare pentru susţinerea vieţii pe planeta nostră au degradat sau sînt administrate în aşa mod, încît realizarea lor duce la degradare. (Cu toate că termenul „serviciile ecosistemelor" pare cumva neobişnut, sensul lui este simplu şi anume: ocrotirea aerului şi a apei, ocrotirea pădurilor, păstrarea rezervelor piscicole, controlul schimbărilor de climă, lupta cu calamităţile naturale şi cu dăunătorii agricoli). Toate acestea ameninţă cu noi calamităţi naturale care influenţează negativ bunăstarea oamenilor prin înrăutăţirea calităţii apei, formarea „zonelor moarte" de-a lungul litoralelor mărilor şi ale oceanelor, micşorarea rezervelor de peşte-marfă, creşterea instabilităţii climei. Învăţaţii subliniază că aceste procese se pot amplifica în următorii 50 de ani.  
Omenirea trebuie să se dezică cît mai repede de atitudinea iresponsabilă faţă de natură
Aceasta este principala concluzie a autorilor raportului. Administraţia actuală de la Casa Albă ignoră aceste apeluri, dar milioane şi milioane de americani au o atitudine mai mult ca serioasă faţă de această problemă. 
Probabil, anume această atitudine a stîrnit printre cititori interesul deosebit pentru noua monografie a lui Jared Diamond, profesor la University of California din Los Angeles. Această carte se numeşte „Colapsul civilizaţiilor. Cum aleg societăţile să reuşească sau să piară". Este o analiză detaliată a catastrofelor îndepărtate şi a celor recente. care s-au prăbuşit asupra oamenilor. Aceştia au exploatat iraţional resursele naturale şi nu au putut sau pur şi simplu nu au vrut să ia în seamă semnalele alarmante. Asproximativ trei luni „Colapsul civilizaţiilor" s-a situat în topul celor mai citite cărţi în ciuda faptului că acest tratat de peste 600 de pagini nu este nici pe departe o distracţie.

19 iulie 2010

Pictura naivă a ieşeanului Gheorghe Ciobanu

Onorat public basarabean!
Permiteţi-mi să vă prezint un ţăran deosebit din comuna Bălţaţi de lângă Iaşi, deci, cum ar zice stâlpii "moldovenismului" oficial de la Chişinău - "un moldovan de-al nostru, get-beget".
Se numeşte acest om Gheorghe Ciobanu şi se deosebeşte de restul ţăranilor români şi basarabeni prin felul cum vede şi cum simte lumea din jurul său.

Gheorghe Ciobanu este PICTOR.
Neavând studii în domeniu, dumnealui pictează, probabil, doar cu sufletul său frumos. Specialiştii, care iubesc să bage totul în clişeele determinismului denumesc arta sa „pictură naivă".
O fi, însă pentru mine personal această pictură naivă cu parfumul său mioritic inconfundabil înseamnă infinit mai mult decât toate „-ismele" artei moderne.
Dar vorba „strămoşilor" - De gustibus non disputandum est. 
De aceia închei aici şi vă invit să savuraţi în continuare din frumuseţea picturilor lui Gheorghe Ciobanu şi să aflaţi mai multe despre acest om deosebit şi arta lui din artcolele ataşate la sfârşit.

"Astrul albastru"
(după mine, e cea mai consistentă replică la "Patratul" lui Malevici)

 
"Satul meu"

18 iulie 2010

Va-ţi procurat bilet de intrare în clubul "celor 500 milioane"?

Aşadar, Ghidul de piatră din Georgia şi Teoria Conspiraţiei...
Cred că a venit vremea să medităm şi asupra acestui subiect controversat.
Până acum vre-o 4 - 5 ani, eram şi eu „tentat" de acest subiect la modă în cercurile para-intelectuale.
- E posibil una ca aceasta? - mă întrebam eu colcăind de indignare. - EI conspiră pe la spatele omenirii credule! 
- EI vor să ne impună... bla-bla-bla... 
- EI vor să controleze ... bla-bla-bla... 
- EI vor să unifice... bla-bla-bla...
Cine EI? Păi toţi ăştia... masonii, jidanii, cămătarii, FMI, WorldBank, WTO, etc, etc, etc.
Însă apoi am avut parte de o lectură-şoc - cartea „În faţa principalei provocări a civilizaţiei umane". (pe larg despre acest subiect citiţi într-un post anterior >>>) şi să mă familiarizez cu Teoria regularizării biotice (TRB).
N-o să vorbesc aici despre avalanşa de cifre, fapte şi dovezi ucigătoare care s-au prăbuşit peste mine, ci am să vă prezint doar cele două soluţii alternative, conform TRB, de care mai dispune omenire în apropiaţii 10-20 de ani
Prima soluţie - reducerea de 10 ori a consumului actual de energie a civilizaţiei umane, până la limita admisă de 1,3 TeraWatt, în corespundere cu locul şi rolul omului în biosfera şi lanţul trofic al Pământului.
A doua soluţie - reducerea de zece ori a numărului populaţiei umane pe Pământ - până la 600 milioane de locuitori - exact atâţia oameni poate „duce" biosistemul planetar fără perturbarea activităţii sale de regularizare eficientă a vieţii organice pe Pământ. 

(Despre modelul bio-economic şi bio-demografic al dezvoltării umane construit de mine în baza TRB puteţi afla în Crochiurile bio-existenţiale)

17 iulie 2010

Georgia Guidestones sau „Stonehenge-ul american”

Pe una dintre cele mai înalte coline din comitatul Elberton, statul Georgia (SUA) se înalţă o impresionantă şi neobişnuită construcţie arhitectonică. Ghidurile turistice o denumesc Georgia Guidestones, iar localnicii au botezat-o „Stonehenge-ul american”.
Pe cele patru plăci principale de granit albastru cu înălţimea de 5 metri sunt gravate în cele mai răspândite opt limbi ale lumii 10 sentinţe în calitate de mesaj pentru întreaga umanitate.
În jurul acestui monument, dar mai ales în jurul mesajului celor 10 sentinţe (porunci), deja de mai bine de 25 de ani de la inaugurarea acestuia, nu contenesc discuţiile şi controversele.  
În deosebi, în jurul primei "sentinţe-porunci":   
  • MENŢINEŢI POPULAŢIA UMANĂ SUB LIMITA DE 500.000.000 LOCUITORI, IN PERMANENT ECHILIBRU CU NATURA.
  • CONTROLAŢI REPRODUCEREA CU INTELEPCIUNE, IMBUNATATIND CONDITIA FIZICA SI DIVERSITATEA UMANĂ.
Ciar şi apariţia acestui ansamblu arhitectonic este acoperită de vălul misterului… 
Într-o seară târzie din iunie 1979 în oficiul companiei specializate în prelucrarea granitului „Elberton Granite Finishing Corporation” din orăşelul omonim Elberton a intrat un domn îmbrăcat elegant, care a dorit să afle preţurile la executarea monumentelor mari din piatra de granit autohtonă. S-a prezentat acest domn cu numele de Cristian, explicând că reprezintă un grup restrâns de cetăţeni americani, care ar fi dorit în continuare să rămână anonimi.

15 iulie 2010

Care sunt cauzele degradării biosferei Pământului?

Fragment din răspunsul autorilor Teoriei regularizării biotoce
Anastasia Makarieva şi Victor Gorşkov 

Cauza degradării biosferei este una singură. Restul factorilor sunt doar consecinţe. Această cauză majoră este numărul nepermis de mare al populaţiei umane pe globul pământesc.

Omenirea întotdeauna a distrus biosfera. Pustiurile australiene, africane, central-asiatice şi nord- şi sud-americane au apărut în rezultatul distrugerii pădurilor de către om de-a lungul zecilor de mii de ani. Această degradare a biosferă fiind cea mai puternică prin consecinţele sale, s-a produs însă foarte lent, nefiind vizibilă pe parcursul vieţii unei generaţii. Viteza distrugerii actuale a biosferei este catastrofală, iar omenirea se ciocneşte în permanenţă cu diferite elemente ale acestei distrugeri pe parcursul vieţii ultimilor generaţii.
Încetinirea distrugerii biosferei până la un nivel la care ea (distrugerea) cel puţin nu ar mai fi vizibilă pe parcursul vieţii unei generaţii este posibilă doar în cazul reducerii numărului populaţiei umane de zece ori (650 milioane). Iar starea de echilibru al biosferei cu restabilirea lentă a funcţiilor destabilizate ale biosferei este posibilă doar în cazul reducerii de 100 ori (65 milioane!) a populaţiei umane pe Pământ.

Accentuăm, în prezent, cu o populaţie de 6,5 miliarde oameni pe Pământ, stoparea degradării ireversibile a biosferei este imposibilă, indiferent ce tehnologii sau realizări ale progresului tehnic ar fi utilizate.
 Dar chiar şi aşa, stoparea distrugerii biosferei în cazul reducerii de 10 ori a numărului populaţiei şi restabilirea funcţiilor de regenerare a biosferei în cazul reducerii populaţiei de 100 ori, sunt posibile doar în cazul unei interacţiuni corecte, ştiinţific argumentate a speciei umane cu biosfera. Pericolul degradării totale a biosferei va rămâne chiar şi în cazul reducerii de 100 ori a populaţiei, dacă interacţiunea omului cu biosfera va fi incorectă şi în primul rând cu pădurile care înconjoară habitatul uman. Acest lucru îl demonstrează pustiurile de origine antropogenă apărute pe uscat în ultimile zeci de mii de ani.
În continuare vom prezenta o argumentare sumară a afirmaţiilor făcute…

Continuarea în engleză şi rusă  aici >>>
(traducere Paisi Protopopescu)

14 iulie 2010

Perspectivele perpetuării vieţii pe Pământ

(întroducere în Teoria regularizării biotice
a savanţilori ruşi V. Gorşkov şi A. Makarieva)
Pământul a apărut acum mai bine de 4 miliarde ani în urmă. Primele forme de viaţă au apărut acum 3,85 mlrd. ani. Ei bine, de atunci şi până astăzi temperatura medie globală la suprafaţa Pământului nu a depăşit nici odată limitele coridorului de +5 °C – +50 °C. Ce mecanisme sau puteri divine au menţinut tot timpul această stabilitate extrem de fragilă şi nu au permis trecerea planetei Pământ la una din cele două situaţii stabile fireşti dar lipsite de viaţă: +400 °C (ca pe Venus) sau - 100 °C (ca pe Marte)?

Savanţii ruşi au găsit un singur răspuns: însăşi VIAŢA apărută pe Pământ, cu sistemele sale biotice complexe este acel mecanism de stabilizare care menţine parametrii acceptabili pentru perpetuarea Vieţii biologice pe Pământ. Efectele activităţii ecosistemelor naturale ale biosferei Pământului sunt comparabile cu crearea unei adâncituri în vârful piramidei în care sfera instalată acolo capătă un grad sporit de stabilitate la perturbările externe şi interne (ciocnirile cu asteroizii, erupţiile vulcanice, etc).