Ţările dezvoltate şi ţările exportatoare de petrol:

în ce constă pericolul situaţiei existente?

I. Viteza progresului tehnic este condiţionată de consumul energetic. Din epoca industrială acest consum se bazează pe combustibili fosili, iar în ultima perioadă – pe ţiţei. Din acest motiv ţările, pe teritoriul cărora, din întâmplare se află stocate rezervele naturale de petrol (anterior absolut inutile), s-au pomenit într-o situaţie privilegiată. Ţările dezvoltate – principalii consumatori de ţiţei – au fost nevoite să-l cumpere la preţurile stabilite de ţările-exportatoare. Ţările dezvoltate acceptau să achite pentru ţiţei preţul maxim, compatibil cu păstrarea stabilităţii lor economice. Acest preţ depăşea cu mult cheltuielile de prospectare, extracţie şi transport ale ţiţeiului. În consecinţă, ţerile exportatoare de petrol au accesat o sursă, practic nelimitată de fluxuri financiare din ţările dezvoltate. Aceste ţări au atins „nivelul de trai”  al ţărilor dezvoltate fără eforturi de dezvoltare a propriilor tehnologii şi a propriei economii. Orice tehnologii le erau (şi sunt) accesibile din ţările dezvoltate. Ţările-exporttoare de petrol î-şi puteau permite luxul de a susţine orice nivel al natalităţii, cât de înalt nu ar fi acesta şi deasemenea să încurajeze creşterea nelimitată a populaţiei sale. În felul acesta ţările-exportatoare de petrol există doar datorită bunei funcţionări a ţărilor dezvoltate, consumând mărfuri şi tehnologii produs în aceste ţări. Pe larg vehiculată în sec. XX temere a depopulării ţărilor dezvoltate avea un suport istoric în interacţiunile concurenţiale foarte dure dintre aceste ţări dezvoltate (vezi primul şi al doilea războaie mondiale). Pe atunci depopularea era considerată ca o pierdere concurenţială. În lumea contemporană globalizată concurenţa a trecut în sfera economicului şi se produce între companii multinaţionale fără careva legături rigide cu vre-o ţară anume.  Din acest motiv ţările dezvoltate nu mai sunt interesate în creşterea numărului propriei populaţii şi nu suferă din cauza depopulării. În creşterea numărului populaţiei active în ţările dezviltate astăzi sunt interesate doar ţările-exportatoare de petrol. Distrugerea populaţiei ţărilor dezvoltate sau orice depopulare forţată a acestora, ar conduce la desfiinţarea cererii la ţiţei, declinul catastrofal al producţiei de ţiţei şi implicit la lipsirea mijloacelor pentru existenţă şi pieirea masivă a populaţiei ţărilor-exportatoare. Această vulnerabilitate a ţărilor-exportatoare nici odată nu a fost estimată la modul cuvenit. Dar situaţia acestor ţări oricum va deveni una catastrofală din momentul epuizării rezervelor de petrol şi gaze.  (Capitol I.4, „ESENŢIALUL DESPRE SUPRAVIEŢUIRE: Aspectele puţin cunoscute ale problemei demografice” – Victor Girshkov, Anastasia Makarieva)

Ţările dezvoltate şi ţările lumii a treia:

  în ce constă pericolul situaţiei existente?

I. Ţările subdezvoltate cu o rată ridicată a natalităţii nimeresc în situaţia suprapopulării mari a propriului teritoriu. Acestă realitate constrânge populaţia acestor ţări să caute căi de emigrare în ţările dezvoltate, cu o rată a suprapopulării mult mai scăzută, şi cu un „nivel de trai” mai ridicat. Ţările dezvoltate acceptă imigranţii din ţările subdezvoltate din cauza că aceştia sunt dispuşi să muncească în cele nai neprestigioase domenii pentru o remunerare minimă, muncă pe care nu o acceptă reprezentanţii populaţiei băştinaşe  ţărilor dezvoltate. În virtutea legăturilor acestor imigranţi cu populaţia ţării din care au emigrat, prestigiul acestor imigranţi în cadrul grupului de referinţă al populaţiei ţărilor subdezvoltate este foarte înalt, deoarece cel mai scăzut nivel de trai în ţările dezvoltate este cu mult peste media nivelului de trai în ţările subdezvoltate. Însă această situaţie se menţine doar pe durata vieţii primei generaţii de imigranţi, legăturile cărora cu ţara de origine rămân puternice. Generaţia următoare deja pierde legăturile cu patria părinţilor săi. Aceşti copii nu mai au emoţii pozitive rezultate din prestigiul lor în raport cu oamenii necunoscuţi rămaşi în altă ţară, ci din contra sunt copleşiţi de emoţii negative datorate statutului neprestigios în comparaţie cu populaţia băştinaşă din ţările dezvoltate, care a devenit deja grupul lor de referinţă, deoarece aceşti copii de imigranţi contactează cu ei nemijlocit şi permanent. Din acest motiv (şi pe bună dreptate) imigranţii încep să ceară drepturi egale cu populaţia băştinaşă. În acelaşi timp tradiţiile culturale şi de familie se mai păstrează încă câteva generaţii în mediul imigranţilor din ţările subdezvoltate, cea mai importantă fiind – păstrarea ratei înalte a natalităţii, iar în consecinţă creşterea spectaculoasă a populaţiei în rândul urmaşilor imigranţilor.  În decurs de două-trei generaţii grupul urmaşilor imigranţilor uniţi prin discriminarea iniţială la care au fost supuşi, poate constitui o parte considerabilă sau chiar majoritară a populaţiei. Aceasta ameninţă însăşi existenţa ţărilor dezvoltate, care î-şi subminează stabilitatea din interior.  (Capitol I.3, „ESENŢIALUL DESPRE SUPRAVIEŢUIRE: Aspectele puţin cunoscute ale problemei demografice” – Victor Gorshkov, Anastasia Makarieva)

Crochiuri bio-existenţiale ( V )

Energia Biomasei şi nebunua Consumerismului energetic

Pentru a menţine un echilibru durabil pe planetă, Evoluţia Vieţii pe Pământ (iar din surse neoficiale - Dumnezeu) a ordonat un mod foarte ingenios şi şmecher de consum al resurselor planetare: cu cât e mai mare masa corpului organismului, cu atât e mai mic numărul lor şi înplicit consumul de resurse organice. Din acest motiv toate vietăţile Pământului cu dimensiuni mai mari de 1 centimetru (inclusiv Omul) consumă doar cca. 1% din producţia anuală organică a biosferei. 

Figura 1

Omul, din păcate, ghidat de instinctele oarbe de proliferare, încurajate de îndemnuri iresponsabile şi dubioase d.p.d.v. ecologic, de genul: „Creşteţi, înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul", a depăşit de 10 ori acest barem, etalându-se astfel în afara legilor biologice, dar mai grav, expunând pericolului destabilizării şi colapsării întregul mecanism al autoreglării biotice a vieţii pe pământ.

Ne place sau nu, dar unica sursă de energie pe Terra este energia radiaţiei solare. Potenţialul fluxului solar constituie 174 PetaWatt (10¹⁵).

Crochiuri bio-existenţiale ( IV )

Penalităţi şi subvenţii ecologice

Aşadar, în Crociul anterior convenisem că dacă nu putem distruge modelul economic păgubos bazat pe creştere "din exterior" - înlocuindu-l, ne rămâne o singură soluţie: să-l dustrugem din interior - jucând după regulile lui, utilizănd pe larg sistemul de penalizări şi subvenţii de sorginte ecologică, colectate şi gestionate printr-o instituţie internaţională, să-i zicem Fondul Global al Salvgardării Ecologice (FGSE). 

FGSE urmează să gestioneze două activităţi majore:

1. Colectarea şi redistribuirea fondurilor acumulate din percepera PENALIZĂRILOR PENTRU DEFICITUL DE AUTONOMIE ECOLOGICĂ;
2. Crearea şi gestionarea Bursei Globale a COTELOR BIO-ENERGETICE. (despre acest mecanism draconic, dar în perfectă concordanţă cu principiile economiei de piaţă model Adam Smith, vom vorbi pe larg în următorul Crochiu).

Să vedem, deci, care-i faza cu aşa-zisele "penalizări ale deficitului de autonomie ecologică".

Vă amintiţi că în Crochiul precedent noi am separat "oile sterpe" de "cele cu lapte". În cele din urmă ne-am ales "în stâna noastră globală" doar cu 48 de "oi cu lapte" - Creditori Ecologici şi tocmai 104 "oi sterpe" - Debitorii Ecologici. Dar deoarece Debitorii ("sterpi" la capitolul Autonomie Ecologică) consumă resurse naturale de rând cu Creditorii (generatorii de Autonomie ecologică), este evident că Debitorii urmează a fi impuşi să plătească pentru surplusul de Biocapacitate consumată.

Cum se va aplica penalizarea şi care ar putea fi cuantumul ei?

Din Tabelul 2 Crichiu III  vedem că unitatea de măsură a gradului de Autonomie Ecologică este hectarul global (bioproductiv), care în mare corespunde cu suprafaţa unui hectar obişnuit de teren agricol. Iată de ce pentru fiecare hectar de depăşire a Capacităţii Biologice a ţării prin consum (Amprenta Ecologică), ţara respectivă ar urma să achite anual o taxă cel puţin pe potriva costului arendei terenurilor agricole. Dacă luăm ca model ţările române, avem astăzi ≈ $150-200/pe an în România şi  ≈ $60-90/pe an în Basarabia. Ca să nu punem pe buruci economiile ţărilor în curs de dezvoltare, cred că o penalitate anuală de 100 USD/per hag ar fi cea mai indicată şi echilibrată.

Spaţiul individual uman vs. Suprapopulaţia speciei Sapiens

Reflecţii bibliografice

Traducerea prezentată în postul anterior  reprezintă un mic fragment din ampla lucrare a cercetătorilor ruşi Prof. Victor Gorşkov şi Dr. Anastasia Makarieva „Esenţialul despre supravieţuire: Aspectele puţin cunoscute ale problemei demografice”.

Personal, consider această lucrare una absolut revoluţionară în domeniul demografiei, deoarece abordează problematica demografică prin prisma Teoriei Regularizării Biotice (TRB), bazele căreia sunt elaborate tot de aceşti savanţi (Un scurt rezumat în română aici >>> iar expunerea teoriei în engleză şi rusă aici >>>).

Autorii divizează problematica demografică în două subiecte distincte: problema demografică internă (dinamica demografică în cadrul grupurilor/populaţiilor) şi Problema Demografică Externă (interacţiunea populaţiilor cu mediul ambiant care condiţionează calitate vieţii acestor populaţii).

În opinia autorilor, problema demografică externă este cea mai importantă, deoarece are conexiuni directe cu problema drepturior biologice şi ecologice ale omului.

De miliarde de ani evoluţia Vieţii pe Pământ rezolvă anume această problemă de coabitare întere mediu furnizor de hrană şi dinamica demografică internă a speciilor, ajustându-le în caz de necesitate.  Speciile biologice, în cadrul cărora rezolvarea problemei demografice interne întra în conflict cu rezolvarea problemei demografice externe, erau pur şi simplu eliminate de Viaţă ca inapte pentru existenţă.

Iată de ce autorii sunt foarte îngrijoraţi de faptul, că omenirea până în prezent este preocupată doar de rezolvarea problemei demografice interne (presiunea copiilor şi bătrânilor), ignorând practic totalmente examinarea şi rezolvarea problemei demografice externe (a limitelor demografice pe care le impune mediului biologic ambiant în vederea susţinerii condiţiilor de viaţă acceptabile pentru toate speciile existente).

Esenţialul despre supravieţuire

(Aspectele puţin cunoscute ale problemei demografice)

* * *

C U P R I N S:

ÎNTRODUCERE

I.  PROBLEMA DEMOGRAFICĂ INTERNĂ

1.1   Presuinea copiilor şi a bătrânilor

1.2   Speculaţii în jurul problemei demografice interne

1.3   Ţările dezvoltate şi ţările lumii a treia: unde sunt pericolele relaţiilor existente?

1.4   Ţările dezvoltate şi ţările exportatoare de petrol: unde sunt pericolele relaţiilor existente?

1.5   Mai poate oare petrolul rămâne o marfă a pieţii libere?

II.  PROBLEMA DEMOGRAFICĂ EXTERNĂ – POPULAŢIA ŞI MEDIUL AMBIANT

2.1   Teritoriul individual natural – dreptul fundamental al omului

2.2  Cum şi de ce omul a fost lipsit de dreptul său fundamental?

2.3  Megapolisul şi programul genetic al omului

2.4  Stabilitatea mediului ambiant al omului

2.5  „Nivelul de trai”  şi „gradul de ocupare a forţei de muncă” – obiective false

2.6  Cultura – antidepresant cu efect de drog în cadrul suprapopulaţiei

III. ÎNCHEIERE: Ce-i de făcut?

* * *

ÎNTRODUCERE

Problema demografică poate fi divizată în două părţi, prima dintre care astăzi este în văzul tuturor, fiind dezbătută şi mediatizată în permanenţă, în timp ce a doua parte a problemei – cea mai importantă – rămâne mereu în umbră.

PRIMA PARTE – este o problemă internă a existenţei stabile în cadrul unei populaţii în ipoteza unei permanenţe a condiţiilor de viaţă acceptabile a mediului ambiant, care chipurile este afectat nesemnificativ de prezenţa populaţiilor.

Această primă parte a problemei demografice se reduce, în linii mari, la problema asigurării părţii inapte de muncă (copii şi bătrâni) a populaţiei de către membrii activi (lucrători) ai populaţiei şi păstrarea unui nivel de viaţă înalt al întregii populaţii. 

PARTEA A DOUA – este o problemă externă de conservare a unui mediu ambiant acceptabil pentru viaţa populaţiei, mediu care în realitate se modifică mult sub influienţa popilaţiei. Această a doua parte a problemei, fiind de fapt principală, are conexiuni directe cu problema drepturior biologice şi ecologice ale omului.

Anume această problemă principală de-a lungul miliardelor de ani era rezolvată de către Viaţa de pe Pământ, ajustând evolutiv rezolvarea primei probleme (interne) cu rezolvarea problemei a doua (externe).  Speciile biologice, în cadrul cărora rezolvarea primei probleme întra în conflict cu rezolvarea problemei a doua, erau eliminate de Viaţă ca inapte pentru existenţă.

Pe când omenirea până în prezent este preocupată doar de rezolvarea problemei interne, ignorând practic totalmente examinarea şi rezolvarea problemei externe.

În acest studiu noi vom examina problema demografică în ansamblu din puncrul de vedere al ştiinţelor naturii. Câţi oameni trebuie să fie pe planetă, pentru a asigura drepturile inalienabile, genetic codificate ale fiecărui om? Care sunt aceste drepturi inalienabile? Care sunt cauzele actulelor abordări simpliste şi iresponsabile a problemei demografice? Care formaţiuni socio-politice reprezintă astăzi cel mai mare pericol pentru perpetuarea speciei umane? Ce se întâmplă în prezent şi ce urmează să fie făcut, dacă dorim să asigurăm umanităţii un viitor?

Să examinăm pentru început prima problemă şi abordările ei contemporane.

Crochiuri bio-existenţiale ( III )

Autonomia Ecologică. Creditorii şi Debitorii Ecologici

Natura/Ecosistemele planetei şi Omil desprins din această natură, doar atunci se pot afla într-un echilibru armonios, când posibilităţile de reproducţie ale biosferei (oferta/biocapacitatea globală) sunt mai mari, sau în cel mai rău caz egale cu viteza de consum şi poluare a acestor resurse biologice.

Cum s-a menţionat deja, astăzi, din păcate, omenirea consumă cu mult (cca 150%) peste oferta ecosistemelor planetare (vezi tab. 3, Crochiu I). Instrumentul cel mai eficient al controlului echilibrului dintre oferta (biocapacitatea) ecosistemelor şi consumul uman (amprenta ecologică) este indicatorul AUTONOMIEI ECOLOGICE elaborat de aceiaşi Reţea GFN, calculat ca o diferenţă dintre Capacitatea Biologică şi Amprenta Ecologică a fiecărei ţări. Iată cum apare acest indicator în estimările bianuale efectuate de GFN.

Tabel 1
Clasamentul complet - aici >>>

După cum se vede bine din tabel, la capitolul raport între oferta şi consumul ecologic ţările lumii se înpart stict în două categorii de autonomie ecologică: excedentară (Creditorii/Sponsorii Ecologici) şi deficitară (Debitorii/Datirnicii/Răuplatnicii Ecologici). În felul acesta Indicatorul Autonomiei Ecologice ne permite printr-o formulă elementară de aritmetică să "separăm oile sterpe de cele cu lapte" şi să-l utilizăm în continuare în calitate de instrument de coerciţie sau stimulare foarte eficient, universal şi pe înţelesul tuturor (spre deosebire de actualele instrumente sofisticate de calcul, să zicem, al Emisiilor de Carbon).