PLANUL B 3,0 – „Mobilizare generala pentru salvarea civilizatiei” – Lester Brown

Am fost plăcut surprins, când am descoperit, că bătrânul vulpoi politic Ion Iliescu este un fan şi un promotor al ideilor şi lucrărilor unuia din părinţii conceptului de Dezvoltare Durabilă - cercetătorului Lester Brown. Mai mult de atât, domnil Iliescu nu e străin nici de ideile şi concluziile rapoartelor Clubului de la Roma, despre care notează cu deosebită fineţe, că acestea nu reprezintă o opoziţie oarbă împotriva progresului, ci o opoziţie împotriva progresului orb”. E plăcut să descoperi astfel de viziuni şi abordări venind din partea politicului nostru mioritic. Şi cu toate că eu, taliban biocentrist înveterat, nu agreez conceptul de Dezvoltare Durabilă despre care un alt ecologist remarcabil - James Lovelook a zis: "E prea târziu să mai mizăm pe dezvoltarea durabilă. Astăzi avem nevoie de o revenire durabilă la epoca preindustrială", cred totuşi că este bune ca românul să însuşească măcar acest prim pas spere o lume bazată pe armonia dintre Natură şi Om.

Cuvânt înainte la ediţia românească,

 Ion ILIESCU

Editura Tehnica [2008]

Ultima lucrare a lui Lester Brown – Plan B 3,0 – este încununarea unei activităţi de peste trei decenii a autorului – consacrate problemelor globale ale omenirii, ale conflictului care a apărut, în special pe parcursul celei de-a doua jumătăţi a secolului XX, între societatea umană, respectiv civilizaţia industrială şi mediul ambiant.

Problema a fost abordată, de o manieră frontală şi dramatică încă din anii 70 – 72, devenind publică o dată cu apariţia primului raport al Clubului de la Roma, realizat de un colectiv de cercetători de la Massachusets Institute of Technology, din Boston, sub coordonarea profesorului Dennis Meadows – pe baza unui model matematic al economiei mondiale, realizat de prof. Jay Forrester, de la acelaşi institut. Concluziile raportului Meadows, intitulat „ Limitele creşterii”, constatau conflictul care a apărut între dezvoltarea civilizaţiei industriale, aflată într-o creştere dinamică, fără precedent, şi resursele limitate ale planetei, pe care se sprijină această dezvoltare. Totodată, erau evidenţiate efectele în plan calitativ ale proceselor de deteriorare a mediului şi mai ales ale poluării factorilor de mediu – apă, aer, sol. Problema fundamentală – considerau autorii, constă în analiza procesului creşterii într-un sistem finit – cum este sistemul economiei mondiale. În asemenea sisteme trebuie să existe unele restricţii care să oprească creşterea exponenţială („bucle negative de conexiune inversă”). Analizând cinci factori pe care se bazează sistemul economiei mondiale – populaţia, resursele naturale, producţia industrială, producţia agricolă şi poluarea – autorii au constatat că doi dintre aceştia reprezintă bucle pozitive de conexiune inversă – şi anume creşterea exponenţială a populaţiei şi cea a producţiei materiale – iar trei ar reprezentabuclele negative – poluarea, epuizarea resurselor naturale şi foametea. În cursul istoriei, tehnologia a slujit pentru slăbirea presiunii buclelor negative. Până acum, slăbirea presiunii buclelor pozitive nu a format obiect de preocupări. Autorii propun, de aceea, în faţa presiunii tot mai periculoase a acestor factori – promovarea unor constrângeri de libertate asupra proceselor creşterii demografice şi economice. De aceea, ei şi-au intitulat raportul „Limitele Creşterii”, subliniind că nu este vorba de o opoziţie oarbă împotriva progresului, ci de opoziţie împotriva progresului orb”, iar, în condiţiile date „a nu face nimic, înseamnă mărirea riscului de prăbuşire”. Totodată, ei subliniau şi un alt aspect şi anume că „procesul de creştere economică, aşa cum se desfăşoară el astăzi, lărgeşte inexorabil decalajul absolut dintre naţiunile bogate şi cele sărace ale globului, citând proverbul – „bogatul devine mai bogat, iar săracul face copii”.

Uite, că nasc şi la noi minţi lucide, neo-malthusiene

Într-un post anterior, - Clubul de la Roma şi "Limitele Creşterii", - specificasem deja, că în spaţiul românesc doar două personalităţi au îndrăznit să vorbească sus şi tare despre stringenta necesitate a implementării concluziilor  rapoartelor Clubului de la Roma, adesea blamate ca fiind de sorginte neo-malthusiană, în viaţa şi economia noastră globalizată.

Vă prezint în continuare două articole la tema dată, semnate de unul dintre aceşti "îndrăzneţi" - dl. Nicolae Ţăran, conferenţiar la Universitatea de Vest din Timişoara.

Cine a avut dreptate ?

Conf. Dr. Ec. Nicolae ŢĂRAN

Conf. Dr. Ec. Nicolae Taran

   Dupa cum este cunoscut, acum citeva luni Dennis Meadows, conducatorul echipei de experti americani care au realizat in 1972  celebrul raport pentru Clubul de la Roma intitulat ” Limitele cresterii”, a primit cea mai importanta distinctie stiintifica japoneza. In acest context, cred ca este firesc sa ne intrebam daca teribilele avertismante formulate in ultimile decenii de membrii Clubului de la Roma si de  prestigiosii raportori ai acestei inedite organizatii cu privire la pericolul epuizarii rapide a resurselor  au avut sau nu au avut un impact semnificatv asupra mediului politic si cultural international?

   Din pacate,  analiza succinta a procesului global de crestere economica din ultimile trei decenii reflecta  un fapt indubitabil: pe parcursul ultimelor decenii paradigma conform careia cresterea economica reprezinta un panaceu infailibil si universal al problemelor umanitatii a devenit  paradigma dominanta a civilizatiei globale.    

    In zadar au incercat Dennis Meadows , Jay Forrester, Jan Timbergen, Denis Gabor, Ervin Laszlo sau Aurelio Peccei sa avertizeze mediile politice dominante si opinia publica internationala ca o crestere economica bazata pe mitul progresului tehnologic si al  infinitatii resurselor reprezinta un risc imens si devastator. 

Dimpotriva, nici macar actuala criza economica si financiara internationala nu a determinat o atenuare a credintei ca resursele sunt ” regenerabile” iar cresterea economica de tip asimptotic este” sustenabila” la infinit. Pentru ca majoritatea politicienilor si a liderilor de opinie cu impact major in mediile de informare in masa interne sau internationale vorbesc la nesfirsit despre ”reluarea” procesului de crestere economica care a precedat actuala criza, insa, nu subliniaza faptul ca acest proces de crestere a determinat o serie de efecte culturale, economice, sociale si politice catastrofale.

Dennis Meadows vs. Economia de piaţă "fără limite"

Cresterea economica se va opri "brusc si dureros" inainte de sfarsitul acestui secol daca oamenii nu isi schimba comportamentul, a avertizat joi savantul amarican Dennis Meadows, teoretician al "limitelor cresterii", care a primit in aceeasi zi, in prezenta cuplului imperial Akihito si Miciko, Japan Prize - cea mai inalta distinctie stiintifica nipona.

"A crede intr-o viata confortabila durabila pentru toata lumea este o promisiune politica fantezista", a spus profesorul Meadows, in cadrul unei conferinte sustinuta la Tokyo, relateaza AFP.

"Trebuie sa regandim modul nostru de viata. Nu vom avea de ales, trebuie sa facem acest lucru, pentru ca supravietuirea noastra depinde de asta", a continuat el, admitand insa ca vor exista si nemultumiti, precum cei din industria auto, agricultura sau industria publicitara.

 Om de stiinta pluridisciplinar, Meadows a primit joi Japan Prize 2009 pentru lucrarile sale privind evolutia vietii terestre. El este cunoscut in special pentru un studiu privind "limitele cresterii", redactat in 1972 la cerinta Clubului de la Roma.

Utilizand un sistem de simulare informatica, concluziile sale incearca sa demonstreze ca specia umana va fi confruntata cu o situatie critica daca anumiti factori limitativi, precum resursele naturale, conditiile atomosferice, poluarea si rezervele energetice nu sunt luati in calcul intr-o perspectiva pe termen lung.

"Teoriile noastre contrazic direct ipotezele care se bazeaza pe increderea in piete si pe credinta actuala in progresul tehnologic", sustine Meadows.

Lucrarile lui Dennis Meadows au un ecou deosebit in fata actualelor probleme economice si de mediu care cer un nou model de dezvoltare, si-a motivat decizia juriului Japan Prize.

"Timp indelungat, obiceiurile (de consum, de transport etc.) au fost bune, permitand ridicarea nivelului de trai. Si, pana recent, nu ne-am gandit ca activitatile umane ar putea fi daunatoare. Criza a dovedit contrariul", a declarat omul de stiinta, care prezice din anul 1972 ca "oprirea cresterii economice nu va fi progresiva, ci brutala si dureroasa".

Dennis Meadows a prezentat un grafic catastrofal al evolutiei populatiei umane, care va urca vertiginos si va fi urmat de o scadere brusca in momentul in care Terra, suprapopulata si poluata, va fi extenuata.

"Nu este vorba de previziuni", comenteaza el, ci "de un scenariu probabil daca vom continua sa ne comportam la fel".

"Masurile cele mai comune aplicate in prezent pentru rezolvarea crizei economice sunt masuri disperate care incearca sa readuca nivelul cresterii economice pe traiectoria sa istorica exponentiala. Eu stiu ca aceasta politica nu va functiona", a incheiat el.

Sursa: HotNews.ro

Clubul de la Roma şi "Limitele Creşterii"

Vreau să vă prezint o temă absolut "non grata" în mediul politic şi cel de afaceri din spaţiul mioritic "de la Nistru pân' la Tisa". Adevărul e, că nici în restul "lumii bune" acest subiect nu este agreat, fiind ocolit ci insistenţă şi pudoare. Este vorba despre limitele creşterii economice globale pe o planetă micuţă cu resurse naturale finite, ajunse mau toate la limita epuizării lor fireşti şi despre avertismentele Clubului de la Roma (COR), care de aproape 40 ani sunt vehement ignorate. Bunăoară astăzi, când realităţile deja depăşesc pronosticurile sumbre ale membrilor COR, în tot spaţiul românesc am găsit doar două personalităţi care au îndrătnit să abordeze acest subiect: Academician Mugur Isarescu, presedintele Asociatiei Romane pentru Clubul de la Roma (ARCOR) şi Conf. Dr.Ec.Nicolae Ţăran, de la Universitatea de Vest Timisoara.

LIMITELE CREŞTERII 

"În ultima sută de ani viaţa pe pământ a fost dominată de creştere. Creşterea populaţiei, a producţiei, a venitului, a capitalului,  a gunoiului şi a poluării. Această creştere se va oprii, e evident, întrebarea e prin ce mijloace? Voluntar, prin grija guvernelor şi bunăvoinţa oamenilor, sau printr-un proces natural ceea ce înseamnă colaps,  declin şi în final dezastru?"  Jay Forrester, Clubul de la Roma.

În 1972 un raport al unui club misterios de care nu auzise nimeni a fost publicat şi a şocat lumea. Raportul vorbea de colapsul spre care se îndreaptă civilizaţia şi nu era scris de membrii unei secte ci de nişte oameni de ştiinţă foarte cunoscuţi şi apreciaţi ce îşi bazau afirmaţiile pe analizele făcute cu o noua unealtă, pe atunci, computerul. Nu era vorba de un grup de cercetători dintr-un domeniu restrâns ci de un grup de oamenii din domenii ştiinţifice diferite, unii cu premiul Nobel în buzunar.

"Limitele Creşterii" era numele raportului şi pe lângă şoc a provocat o undă de oroare în toată lumea. Cu puţin timp înainte de prima criză petrolieră (1973) raportul aducea mesajul că lumea se îndreaptă spre dezastru din cauza creşterii necontrolate a populaţiei, expansiunii industriale, declinului de resurse naturale, distrugerii planetei şi în final lipsei mâncării. În acel moment barilul era la 3,18 $ adică practic gratis.

"Limitele Creşterii" se baza pe un model, o simulare, un program, o reprezentare matematică a variabilelor principale din lume şi a interacţiunilor lor dinamice, reprezentare cunoscută ca modelul WORLD III. Principala caracteristică a acestor interacţiuni erau răspunsurile de tip feedback care arătau că o intervenţie într-o parte a sistemului are efecte neaşteptate în altă parte a sistemului.

Formele de declin prezise în diverse scenarii simulate în acest model încep să apară în prima parte a secolului 21 (2020-2040) pe măsură ce populaţia se apropie de 10 miliarde, hrana pe cap de locuitor scade la aproape 15-25% din nivelul anului 1970, poluarea creşte de zece ori şi cele mai importante resurse naturale ca petrolul şi gazul natural, intră în declin. Din cauza caracterului exponenţial al creşterii consumului şi al creşterii extracţiei de materii prime, măsuri organizatorice chiar severe sunt de mică importanţă. De exemplu un program guvernamental "mondial" de conservare a energiei până la 50% (!!!) în 20 de ani pe fundalul unei creşteri de doar 2 % a consumului întârzie data finală a declinului cu doar 3 ani.

Lecturi incomode: "Viaţa după crahul petrolier" de Matt Savinar

(În loc de prefaţă)

Aşadar, civilizaţia umană, aşa cum o cunoaştem astăzi cu toţii, este pe sfârşite. Nu e sperietoare ordinară, ci concluzia unor profesionişti raţionali dar absolut îngroziţi de fenomenul global numit “Vârful Petrolului”.

Păcat, că pe plaiurile mioritice nu se prea cunosc aceste fapte. Adevărul e că românilor nici nu le-ar prea arde de asemenea “sperietori” – ei sunt prinşi în perpetua luptă cu sine însăşi.

La Bucureşti Băsescu şi cu Boc se tot căznesc să deprindă românul leneş şi corupt de pomenele psd-iste să muncească nemţeşte; iar la Chişinău politicienii basarabeni de mahala încearcă să convingă opinia publică europena şi internaţională, că de statul-fantomă R. Moldova au nevoie nu doar ei - politicienii, ci şi populaţia iobăgită a Basarabiei şi Transnistriei.

Realitatea, însă e de aşa natură, că dacă în anii 2010-15 este atins maximul producţiei de petrol (”vârful petrolului”), atunci în anul 2040 producţia va scădea la nivelul celei din 1980. Pe de altă parte, populaţia din 2040 va fi de cel puţin două ori mai mare decât cea din 1980, iar lumea va fi mult mai industrializată (deci mai dependentă de petrol) decât era în 1980. În consecinţă, cererea de petrol va incepe să depăşească dramatic producţia de petrol din lume. Acest lucru va genera creşteri spectaculoase ale preţului, economiile care depind de petrol se vor prăbuşi iar războaiele pentru resurse petroliere, inclusiv cele româneşti, vor deveni cronice.

Cu toate că marii perdanţi ai consecinţelor “vârfului petrolului” nu vor fi ţările române, ci în primul rând Statele Unite. Căci, spre deosebire de ţările europene, SUA şi-au construit întreaga infrastructură şi mod de viaţă plecând de la premiza că petrolul va fi întotdeauna ieftin şi abundent. Cum asta deja nu mai e cazul, economia SUA are probleme mult mai mari decât economiile altor ţări cum ar fi Marea Britanie, Germania sau Franţa.

Din acest motiv ne aşteaptă pe toţi o prăbuşire a sistemului financiar internaţional şi un colaps al valorii dolarului atât de sever încât Marea Criză (1928-33) le va părea americanilor ceva de genul “bunele vremuri de odinioară”. Şi asta dacă vom reuşi să evităm cu toţii “Apocalipsa economică” prezisă recent de economistul şef al uriaşei bănci de investiţii “Morgan Stanley”.

VIAŢA DUPA CRAHUL PETROLIER ( IV )

Matt Savinar

PARTEA A IV

VIAŢA DUPA CRAHUL PETROLIER ( III )

Matt Savinar

PARTEA III

VIAŢA DUPA CRAHUL PETROLIER ( II )

Matt Savinar

PARTEA II

VIAŢA DUPA CRAHUL PETROLIER ( I )

Matt Savinar

PARTEA I

  

CIVILIZAŢIA, AŞA CUM o cunoaştem azi, este aproape de sfârşit. Nu, nu este proclamaţia vreunei secte care se bazează pe profeţiile apocaliptice din Biblie sau a vreunei “teorii a conspiraţiei”. Este concluzia ştiinţifică la care au ajuns cei mai respectaţi (şi mai bine plătiţi) geologi [1], fizicieni [2] şi investitori în domeniul bancar [3] din lume. Este concluzia unor oameni raţionali, profesionişti care sunt absolut îngroziţi de fenomenul global numit “Vârful Petrolului”.

 Deja am rămas fără petrol? Credeam că mai avem rezerve pentru cel puţin 50 de ani!

Petrolul nu va dispărea pur şi simplu, deoarece graficul producţiei urmăreşte curba numită “clopotul lui Gauss”. Lucru adevărat pentru un câmp petrolier sau pentru o ţară, dar şi pentru producţia întregii planete. Producţia creşte rapid la baza curbei apoi din ce în ce mai încet spre vârf. Vârful curbei coincide cu punctul în care am exploatat 50% din rezervele de petrol. După ce vârful e depăşit, producţia începe să scadă, în timp ce preţurile încep să crească tot mai mult.

Pe scurt, dacă plecăm de la premiza că în anul 2010 vom atinge maximul producţiei de petrol (”vârful petrolului”), în anul 2040 producţia va scădea la nivelul celei din 1980. Pe de altă parte, populaţia din 2040 va fi de cel puţin două ori mai mare decât cea din 1980, iar lumea va fi mult mai industrializată (deci mai dependentă de petrol) decât era în 1980. În consecinţă, cererea de petrol va depăşi producţia de petrol [4] undeva în jurul acestui an. Acest lucru va genera creşteri spectaculoase ale preţului, economiile care depind de petrol se vor prăbuşi iar războaiele pentru resurse petroliere [5] vor deveni cronice.

Problema nu este aşadar de a rămâne complet fără petrol ci de a nu mai avea suficient pentru ca economia să funcţioneze. Ca o analogie, putem compara “Vârful Petrolului” pentru civilizaţia noastră cu deshidratarea corpului uman. Corpul uman conţine 70% apă. Pentru un individ de 70 de kilograme, asta înseamnă circa 50 de kilograme de apă. Deoarece apa este esenţială pentru viaţă, nu e necesar ca omul s-o piardă complet pentru a muri! Sunt suficiente doar câteva kilograme! Într-un mod similar, o economie bazată exclusiv pe petrol se va prăbuşi cu mult înaintea terminării tuturor rezervelor de petrol. Un dezechilibru de circa 10-15 % între cerere şi producţie este suficient pentru a duce la prăbuşirea economiei şi la sărăcirea oamenilor.