Matt Savinar
PARTEA A IV
“Cum rămâne cu petrolul sintetic obţinut din cărbune?”
Cărbunele poate fi utilizat pentru a produce petrol sintetic printr-un proces numit “gazificare”. Din păcate, petrolul sintetic nu va reuşi decât cel mult să atenueze apropiatul crah energetic , şi asta din următoarele motive:
I. Insuficienţa resurselor/”Apogeul cărbunelui”:
Rezervele de cărbune nu sunt atât de mari pe cât presupun unii. Conform unui [2] articol din iulie 2004 al American Institute of Physics:
Dacă cererea de cărbune rămâne blocată la actuala rată de consum, rezerva de cărbune va ajunge pentru 250 de ani. Această predicţie presupune utilizarea tuturor tipurilor de cărbune, de la lignit la antracit. Creşterea populaţiei însă, reduce această durată undeva între 90 şi 120 de ani. Orice nouă utilizare a cărbunelui va conduce la reducerea rezervelor… Folosirea cărbunelui pentru a produce alţi combustibili va reduce rapid acest termen la maxim 70 de ani.
Dar chiar şi o rezervă de 50-75 de ani de cărbune nu e atât de mare pe cât pare, pentru că extracţia cărbunelui, spre deosebire de cea a petrolului, îşi va atinge apogeul cu mult înainte de terminarea zăcămintelor. Dacă vom folosi o mare parte din cărbunele nostru pentru a produce petrol sintetic, [3] producţia de cărbune îşi va atinge maximul în cel mult 20 de ani.
II. Prăbuşirea “Ratei de profit a energiei”:
După cum explică John Gever în cartea sa, ” Beyond Oil: The Threat to Food and Fuel in Coming Decades” , producţia de petrol va deveni nerentabilă din punct de vedere energetic în doar câţiva zeci de ani:
…rata de profit energetic pentru cărbune a fost în jur de 20 în anul 1977, comparabilă cu cea a petrolului autohton (i.e. din SUA). Asta înseamnă că sunt necesare doar 5 procente din energia dată de cărbune pentru a-l extrage. Însă declinul acestei rate este alarmant. Dacă va continua în acelaşi ritm, în anul 2040, se va ajunge la o rată de 0.5. Altfel spus, va fi nevoie de două ori mai multă energie pentru a extrage cărbunele, decât cea pe care ne-o dă cărbunele. Şi atunci, la ce bun să îl extragi?
III. Sursa unei catastrofe ecologice:
Consecinţele asupra mediului ale unui producţii crescute de petrol pot fi catastrofice. Dr. David Goodstein, profesor de fizică la Caltech [4] explică:
S.U.A. obţin acum de două ori mai multă energie din petrol decât din cărbune, deci dacă am vrea să folosim cărbunele pentru a înlocui petrolul care lipseşte, va trebui să extragem încă şi mai mult, pentru că, de asemenea, procesul de conversie este extrem de ineficient. Va trebui să extragem de 5 ori mai mult cărbune decât în prezent - o industrie minieră la o scară absolut inimaginabilă.
În cartea sa “Out of Gas: The End of the Oil Age” , Dr. Goodstein spune că folosirea cărbunelui la o scară atât de mare va duce la o încălzire globală dramatică care va pune în pericol viaţa de pe Pământ.
“Nu putem folosi o combinaţie a alternativelor prezentate anterior pentur a înlocui petrolul?”
Răspunsul este da. În ciuda deficienţelor fiecăreia dintre ele, este posibil ca economia mondială să funcţioneze cu ajutorul surselor alternative de energie - cel puţin dacă vom fi îndeplinite următoarele condiţii:
- Noi dezvoltări tehnologice;
- O voinţă politică şi o cooperare fără precedent ;
- O uriaşă colaborare internaţională;
- Investiţii masive de capital,[5]
- Nici o piedică pusă de industria petrolului şi a gazelor.
- Circa 25-50 de ani de pace globală şi prosperitate pentru a converti economia mondială de 45.000 de miliarde de dolari, incluzând aici reţelele de transport şi telecomunicaţii, fabricile, agricultura, universităţile, spitalele etc. la sursele alternative de energie.
- O generaţie de ingineri, cercetători şi economişti capabili să conducă economia mondială alimentată de aceste noi surse de energie.
Dacă îndeplinim condiţiile de mai sus, vom putea obţine echivalentul energetic al 3-5 milioane de barili de petroli pe zi din surse alternative.
Asta este o cantitate uriaşă de petrol - reprezentând consumul întregii lumi în anii 1950, dar nu e nici pe departe suficientă pentru a menţine actuala economie globală mamut în funcţiune. Lumea are nevoie actualmente de peste 30 de miliarde de barili de petrol pe an pentru a-şi putea susţine creşterea economică. Această cerinţă va fi din ce în ce mai mare, pe măsură ce populaţia creşte, iar ţări cum ar fi China şi India se industrializează într-un ritm alert.
Deci chiar dacă scenariul optimist prezentat mai sus se va realiza, tot va trebui să facem faţă la o scădere de 70-90% a energiei. O asemenea scădere va fi extrem de dureroasă, dar nu va reprezenta “sfârşitul lumii”. (cel puţin dacă vom schimba din temelii sistemul monetar internaţional, care funcţionează exclusiv pe o creştere constantă a consumului de energie. Dacă o diferenţă între cerere şi ofertă de 5% e suficientă să urce preţurile cu 400%, ce se va întâmpla cu o diferenţă de 70-90% ?)
Pentru a face lucrurile şi mai rele, chiar dacă obstacolele de mai sus ar fi depăşite, vom face încă faţă cu problema “timpului de dublare a economiei”. Dacă economia creşte cu 3.5% pe an, ea se va dubla la fiecare 20 de ani. Această creştere trebuie alimentată de o dublare a consumului de energie. În consecinţă, datoria în energie va fi mult mai mare până când vom reuşi să face schimbări majore spre energiile alternative.
“Cum rămâne cu noile tehnologii uimitoare, cum ar fi depolimerizarea termic, panouri solare spaţiale etc. şi alte “miracole tehnologice”?”
[6] Depolimerizarea termală [N.AM: obţinerea petrolului din deşeuri] este o soluţie cam intrigantă pentru problema noastră, dar cum cele mai multe materii plime (cum ar fi cauciucurile şi obiectele din plastic) necesită cantităţi importante de petrol pentru a le fabrica, ea este mai mult un fel de “reciclare high-tech” a petrolului decât o soluţia la o criză permanentă a petrolului.
Deşi analogia următoare este cam scârboasă, ea va arăta clar de ce depolimerizarea termică nu e de mare folos în atenuarea colapsului care se prefigurează:
A aştepta ca depolimerizarea termală să ne ajute să rezolvăm pe termen lung problemele energiei, este la fel de lipsit de sens cum ar fi să ne aşteptăm ca prin consumarea propriilor fecale să rezolvăm o foamete de lungă durată. În ambele cazuri, e vorba doar de o mică reciclare a energiei consumate anterior.
Pe o notă mai puţin grotescă, tehnologia depolimerizării termale suferă de câteva deficienţe fundamentale pe care cei care cred într-un miracol tehnologic uită să le evoce.
În primul rând, este vorba de problema costului de producţie. Conform unui articol recent din “Fortune Magazine” din ianuarie 2005, procesul de a obţine un baril de petrol prin depolimerizare termică, [7] costă $80. Pentru a vedea lucrurile în perspectivă, gândiţi-vă la faptul că petrolul scos din Arabia Saudită are un cost de producţie mai mic de $2.50 pe baril, în timp ce petrolul scos din Irak are un cost încă şi mai redus, de [8] circa $1.00 pe baril.
Asta înseamnă că petrolul obţinut din depolimerizarea termală ar trebui să se vândă cu $1,600-$4,000 pe baril pentru a aduce o amortizare a investiţiei comparabilă cu cea a petrolului produs în Arabia Saudită şi Irak. La preţuri ale petrolului de $1,600-$4,000 pe baril, benzina va costa circa $25-$55 litrul.
Dacă tehnologia depolimerizări ar fi miracolul la care mulţi oameni visează, compania care foloseşte acest sistem nu ar avea nevoie de un [9] grant guvernamental din partea Departamenului Energiei pentru a supravieţui. Ca să nu mai vorbim de un alt aspect neplăcut, care a fost subiectul unui [10] articol apărut în aprilie 2005 în ziarul “Kansas City Star”, intitulat “Fabrica inovatoare de producere a petrolului din deşeuri, mănâncă bani şi miroase a găinaţ.”
Pe lângă preţurile de cost extrem de ridicate, şi mirosuri insuportabile emanate, o scurtă privire la istoria depolimerizării termice ne arată de ce acest procedeu nu va produce niciodată decât o infimă cantitate de petrol. Descoperită în anii 1980, această tehnologie a fost [11] introdusă în circuitul comercial în anul 1996 . În 2005, după aproape zece ani, există o singură unitate care foloseşte aces procedeu pentru a produce mai puţin de [12] 500 de barili de petrol pe zi, în ciuda preţurilor deja ridicate la petrol. Dar chiar dacă producţia de petrol prin depolimerizare termică ar creşte de 1000 de ori, iar costurile ar fi reduse de 10 ori, ea ar produce doar 500000 de barili de petrol pe zi. Chiar dacă asta ar îmbogăţi compania producătoare, nu ar reprezenta o mare diferenţă pentru lume, deoarece în 2020 cererea mondială de petrol este prevăzută la valoarea de 120.000.000 de barili pe zi.
Dacă depolimerizarea termică vi se părea că sună prea frumos ca să fie adevărat când aţi auzit prima dată de ea, [13]acum cunoaşteţi motivele. Din nou, la fel ca alte alternative, nu trebuie să le descurajăm ci să continuăm cercetările şi investiţia în tehnologie. Totuşi, trebuie să fim realişti faţă de ce poate să facă tehnologia şi ce nu poate. Dacă sunteţi o firmă agricolă mare sau o companie energetică, v-ar putea interesa depolimerizarea termică. Pe de altă parte, dacă sunteţi o persoană care încearcă să-şi de-a seama cum va putea cumpăra mâncare, apă, sau cum va locui într-o lume în care petrolul ieftin e o amintire, puteţi să ignoraţi depolimerizarea termică. Aceasta nu va avea nici o contribuţie la standardul dumneavoastră de viaţă.
Pe cât de dezamăgitoare este depolimerizarea termică pentru cei care cred într-o salvare miraculoasă, cel puţin ea produce o cantitate mică de energie pentru consum. Acelaşi lucru nu poate fi spus însă despre panourile spaţiale solare, care [14] potrivit NASA, suferă de dificultăţi tehnice şi conceptuale majore şi nu vor vedea lumina zilei pentru încă multe decenii de acum în colo.
Şi chiar acest obstacole majore ar fi rezolvate în 5 ani în loc de 50, rămâne problema esenţia de a restructura întreaga civilizaţie industrială - incluzând agricultura, comunicaţiile, transporturile, apărarea, sistemul sanitar, industria, guvernele, finanţele mondiale etc. pentru a putea folosi energie electrică provenită de la panourile spaţiale solare. Bineînţeles, înainte de a începe această tranziţie, ar trebui să găsim energie, minereurile, voinţa politică, capitalul financiar etc. pentru a pune pe picioare un asemenea proiect. De asemenea, va trebui să împiedicăm China, şi armata ei de milioane de oameni, să ne fure aceste resurse necesare.
Deşi există dezvoltări promiţătoare în nanotehnologie (cu aplicaţii directe în domeniul panourilor solare), chiar şi Dr. Richard Smalley, un om de ştiinţă care lucrează în domeniu, [15] admite faptul că e nevoie de o serie de “miracole” pentru a preveni un colaps total al civilizaţiei industriale. În ferbuarie 2005, în “Discover Magazine”, Dr. Smalley a dat următoarea [16]prognoză:
Va fi inflaţie devreme ce miliarde de oameni se luptă pentru resurse insuficiente. Va fi foamete. Vor fi războaie şi terorism.
Dr. Richard Smalley afirmă că va fi nevoie de o “conducere prezidenţială” care să inspire dezvoltarea unor noi tehnologii care ar putea micşora criza. Altfel spus, şansele ca tehnologia să vă salveze de colapsul economic ce se prefigurează sunt aceleaşi cu şansele ca o fecioară să nască iarăşi un prunc.
Pentru o persoană din lumea “avansată” a aştepta ca soluţiile tehnologice să o scape de consecinţele “apogeului petrolului” este la fel ca pentru o persoană din Africa să aştepe ca medicina actuală să-i scape comunitate de efectele virusului HIV. Tratamentele medicale care întârzie SIDA sunt la dispoziţia celor bogaţi, cum ar fi Magic Johnson, nu pentru omul mediu din Africa.
În mod similar, multe din recentele tehnologii în producţia energiei şi a eficienţei energetice sunt disponibile numai [17]oamenilor extraordinar de bogaţi sau [18] agenţiilor guvernamentale de genul Departamentului Apărării dar în nici un caz americanului mediu. Adaptarea la situaţie în funcţie de bogăţie nu înseamnă supravieţuirea celor mulţi.
“Cum rămâne cu maşinile cu un consum eficient?”
Hibrizii sau aşa zisele “hipermaşini” nu reprezintă nici ele răspunsul, deoarece construcţia unei astfel de maşini [19]consumă circa 27-54 barili de petrol. În consecinţă, un progam de criză pentru a înlocui toate cele 700 de milioane de maşini cu ardere internă care sunt acum pe şosea cu maşini cu un consum eficient sau care pot folosi combustibili alternativi ar consuma circa 18-36 miliarde de barili de petrol, adică o cantitate de petrol pe care întreaga omenire o consumă în 7-14 luni. În consecinţă. un astfel de program (chiar dacă e bine intenţionat) va apropia momentul colapsului în loc să-l îndepărteze.
Pe o notă similară, construcţia unei maşini [20] consumă circa 350000 de litri de apă proaspătă, în timp ce lumea este în mijlocul unei crize severe a apei care poate devini din ce în ce mai gravă in anii care vor urma. Oamenii de ştiinţă ne avertizează despre posibilitatea unor [21] războaie pentru controlul resurselor de apă potabilă.
În consecinţă, singurul mod în care am putea înlocui actualul parc de maşini cu consum ridicat de benzină cu maşini hibride cu un consum eficient este acela de a controla rezervele mondiale de petrol şi de apă potabilă şi de a lua acele resurse miliardelor de oameni care depind de ele.
Chiar dacă ar exista voinţa pentru un asemenea efort, problema tot nu ar fi rezolvată din cauza fenomenului cunoscut sub numele de [22] “Paradoxul lui Jevon,” conform căruia, creşterea eficienţei energetice este compensată de creşterea corespunzătoate a consumului de energie.
Economia SUA este un exemplu bun pentru “paradoxul lui Jevon”. Din 1970, am reuşit să reducem la jumătate cantitatea de petrol necesară pentru a genera un dolar în produsul intern brut. Dar, în acelaşi timp, am dublat nivelul nostru de consum al petrolului. Prin urmare, în ciuda unei creşteri masive a eficienţei energetice în ultimii 30 de ani, suntem mai dependenţi de petrol decât am fost vreodată. Iar această tendinţă nu are şanse să se schimbe într-o economie de piaţă.
“Cum rămâne cu eforturile pe scară largă de a conserva energia sau de a deveni mai eficienţi?”
Uimitor poate, asemenea eforturi vor face situaţia noastră şi mai gravă. Asta probabil pare ciudat, dacă nu înţelegi cum funcţionează sistemul bancar şi monetar. Pentru a explica mai bine lucrurile, să ne întoarcem la “Paradoxul lui Jevon,” cu un exemplu:
Să presupunem că sunteţi proprietarul unui magazin de calculatoare şi factura lunară la energie este în decembrie 2004 de 1000 de dolari. Fiind în cunoştinţă de cauză privind criza energetică din viitor vă decideţi să vă aduceţi contribuţia la conservarea energiei pe cât e posibil. Vă instalaţi un sistem de iluminat mai eficient, vă instalaţi un sistem de izolare termică şi cereţi angajaţilor să poarte pulovere pentru a folosi cât mai puţin centrala termică a magazinului. După implementarea acestor măsuri, veţi reuşi să reduceţi factura lunară de energie cu 50% - la 500 dolari pe lună. În timp ce meritaţi admiraţie pentru efortul dumneavoastră şi în timp ce afacerea va deveni mai profitabilă ca urmare a reducerii cheltuielilor, pe plan mai larg nu veţi reuşi să reduceţi consumul de energie. De fapt, va rezulta exact contrariul!
Probabil că vă puneţi întrebarea: “Cum aş putea să fi crescut consumul total de energie, când eu mi-am redus consumul cu 500 de dolari pe lună? Nu pre are sens ce îmi spuneţi.”. Chiar aşa? Gândiţi-vă ce faceţi cu cei 500 de dolari în plus pe care îi câştigaţi. Dacă sunteţi ca toată lumea, veţi face unul dintre următoarele lucruri:
1. Veţi reinvesti cei 500 de dolari în propria afacere. De exemplu, aţi putea cheltui cu 500 de dolari în plus pentru publicitate. Asta v-ar aduce mai mulţi clienţi, şi prin urmare veţi vinde mai multe calculatoare. Însă, după cum am menţionat anterior, [23] un calculator personal consumă de 10 ori greutatea lui în combustibili fosili, pentru a fi produs . Astfel că, efortul dumneavoastră personal de reducere a consumului de energie va avea ca efect un consum de energie mai mare la nivel global!
2. Pur şi simplu veţi pune cei 500 de dolari în contul dumneavoastră bancar. Devreme ce nu folosiţi acei bani pentru a cumpăra sau vinde ceva, ei nu pot fi utilizaţi pentru creşterea consumului de energie, nu?
Absolut greşit! Fiecare dolar depus într-o bancă va [24] permite băncii să facă un împrumut de 6-12 dolari. Aceste împrumuturi sunt folosite de clienţii băncii pentru a-şi începe propriiele afaceri sau pentru a cumpăra în rate produse, de genul autovehicule sau calculatoare. Prin urmare, depozitul dumneavoastră de 500 de dolari va permite băncii să facă împrumuturi de 3000-6000 de dolari - bani care vor fi folosiţi în cea mai mare parte pentru a cumpăra, construi sau transporta lucruri cu ajutorul energie furnizate de combustibilii fosili.
În mod obişnuit, paradoxul lui Jevon este unul dintre aspectele situaţiei noastre pe care mulţi oameni nu reuşesc să-l înţeleagă. Poate că un exemplu în plus îi va ajuta: Imaginaţi-vă că economia noastră este de fapt o maşină gigantică alimentată de petrol, care transformă minereurile în bunuri de consum, ce ulterior vor ajunge gunoaie.
Intrări de petrol şi minereuri -> ECONOMIA GLOBALĂ -> Ieşiri de gunoaie
Dacă înlăturaţi ineficienţele interne ale maşinii, cantitatea în plus de energie va fi reinvestită pentru un consum şi mai mare de petrol. Maşina va consuma deci mai mult petrol şi va elimina deşeuri cu o viteză mai mare.
Singurul mod prin care maşina ar putea consuma mai puţin petrol este acela ca cei care o dirijează să apese butonul pe care scrie “încetinire”. Totuşi, cum toţi suntem dependenţi de această maşină pentru slujbe, mîncare, servicii sanitare accesibile, subvenţii pentru forme alternative de energie etc. nimeni nu va face lobby la cei care conduc maşina ca să apese butonul de “încetinire”, decât când va fi prea târziu.
Eventual (mai devreme decât mai târziu) alimentarea cu petrol va fi oprită iar producţia maşinii va mai continua sporadic înainte de a se opri. În acel moment, toţi care sunt dependenţi de maşină (adică toată omenirea) va trebui să lupte pentru fiecare bucăţică pe care o mai poate produce.
Să fim clari: economisirea energiei vă va ajuta ca indivizi. Dacă, de exemplu, economisiţi $100/lună din facturile pentru energie (NT: exemplu se referă la SUA!), veţi putea folosi aceşti bani pentru a achiziţiona resursele care vă vor fi de folos în perioada următoare când producţia de petrol va scădea. Dar cum cei 100 de dolari economisiţi au ca rezultat o creştere netă în consumul societăţii privită ca un întreg, ea va cauza o apropiere şi mai mare de momentrul crizei…
“Ce se va întâmpla cu economia?”
Chiar dacă vă puteţi permite să folosiţi ultimele tehnologii în energia alternativă, asta nu vă va ajuta foarte mult deoarece majoritatea populaţiei nu şi le permite. Aveţi panouri solare pe acoperişul vilei şi o maşină hibrid nou nouţă în garaj? E minunat, dar cum majoritatea oamenilor nu-şi pot permite aceste lucruri, iar baza industriei globale nu s-a schimbat pentru a le utiliza la scară largă, economia tot se va prăbuşi.
Economia SUA în particular este extrem de vulnerabilă la viitoarele penurii de petrol. Fiind cea mai îndatorată naţiune din lume, SUA este complet dependentă de o creştere economică importantă numai pentru a putea să-şi plătească dobânzile. Asta e adevărat atât pentru cetăţeni ca persoane fizice, dar şi pentru corporaţii şi pentru guvern. Un declin al aprovizionării cu energia provenită din petrol înseamnă că economia nu mai poate creşte, adică oamenii, corporaţii şi chiar guvernul nu-şi vor mai putea plăti datoriile - iar anarhia economică va veni curând!
În plus, spre deosebire de ţările europene, SUA şi-au construit întreaga infrastructură şi mod de viaţă plecând de la premiza că petrolul [25] va fi întotdeauna ieftin şi abundent. Cum asta deja nu mai e cazul, economia SUA are probleme mult mai mari decât economiile altor ţări cum ar fi Marea Britanie, Germania, Spania şi Franţa.
Deci chiar şi în cel mai bun caz, ne aşteptăm la [26] o prăbuşire a sistemului financiar internaţional şi la un colaps al valorii dolarului atât de sever încât Marea Criză va părea ceva de genul “bunele vremuri de odinioară”. Şi asta dacă vom reuşi să evităm “[27] Apocalipsa economică” prezisă recent de economistul şef al uriaşei bănci de investiţii “Morgan Stanley”.
Sfârşitul petrolului ieftin va însemna de asemenea şi eliminarea programelor sociale cum ar fi “Social Security” şi “Medicare” . Pensiile de asemenea vor deveni [28] de domeniul trecutului.
Pe frontul internaţional, ca urmare a şocurilor pretrolului, capitalul care controlează dislocările de capacităţi de producţie va împinge lumea într-o serie de războaie pentru resurse şi [29] “războaie ale cursului dolarului” dincolo de orice ne-am putea imagina. Destabilizarea internaţională şi devalorizarea dolarului vor exacerba colapsul economic în SUA împiedicând posibilităţile noastre tehnice şi financiare de a extrage petrolul rămas în pământ şi de a-l aduce pe piaţă.
În timp ce economia SUA începe să se dezintegreze rapid, tulburările civile vor împărţi naţiunea americană în diverse tabere care vor căuta vinovaţi pentru situaţia economică sau ţapi ispăşitori. Liberalii vor da vina pe Bush, pe marile companii petroliere şi pe neoconservatorii, în timp ce conservatorii vor da vina pe Bin-Laden şi pe extrema stângă. Ambele grupuri vor da crezare gropurilor politice reacţionare sau oricărui demagog care le pormite revenirea la zilele bune prin eliminarea unui grup (autohton sau străin) pe care îl consideră vinovat de situaţia economică şi politică.
“De unde ştim că nu va fi o criză asemănătoare cu cele din anii 1970?”
Crizele petrolului din anii 1970 au fost create de evenimente politice. În 1973, OPEC şi-a scăzut producţia ca represalii pentru ajutorul acordat de SUA, Israelului. În 1979, Iranul şi-a oprit vânzările pentru SUA în speranţa de a lovi “marele Satan”. În ambele cazuri, SUA au reuşit să importe petrol din alte părţi, cum ar fi Venezuela, rezolvând astfel crizele.
Însă, odată ce producţia globală îşi atinge maximul, nu vom mai avea de la cine să luăm petrol. Criza va deveni din ce în ce mai adâncă, de la an la an. Evidenţele unui iminent [31] apogeu în producţia globală de petrol sunt astăzi copleşitoare:
1. 99% din producţia mondială de petrol provine de la 44 ţări producătoare. Cel puţin 24 dintre acestea şi-au depăşit apogeul şi acum sunt în faza de declin terminal.
2. Întrega lume - cu excepţia Orientului Mijlociu - şi-a atins vârful producţiei de petrol în 1997. SUA au făcut-o în 1970, Rusia în 1987, Marea Britanie în 1999 (NT: România în 1976). Chiar şi Arabia Saudită - faimoasul “producător pentru zile negre” [32] ar putea fi pe marginea prăpastiei iar producţia ei [33] ar putea colapsa în curând.
Într-un recent raport intitulat [34] “Energy Prospects After the Petroleum Age” al respectatei Deuthsche Bank, se vorbeşte despre apogeul petrolului astfel:
Sfârşitul epocii combustibililor fosili nu este un scenariu apocaliptic al pesimiştilor care profeţesc sfârşitul lumii, dar va fi o perioadă de lipsuri în următorii anii şi decenii care trebuie luată în serios.
Publicaţia “Australian Financial Review” prezintă lucrurile asemănător cu Deutsche Bank într-un articol din ianuarie 2005 intitulat, [35] “Staring Down the Barrel of a Crisis”:
Producţia mondială de petrol este aproape de a-şi atinge apogeul, pentru totdeauna. Profeţii apocaliptice au apărut adeseori în mijlocul emisferei nordice. Ceea ce e neobişnuit acum este că acest scenariu apocaliptic a câştigat o credibilitate serioasă din partea unor analişti şi comentatori respectabili.
Pe o notă similară, după cum am menţionat anterior, şeful economist de la Morgan Stanley a prezis recent că există [36]o şansă de 90% de a ne confrunta cu o “Apocalipsă economică” [37] afirmând în acelaşi timp , “Mi-e teamă că sistemul financiar modern este pe marginea prăpastiei.”
Când şeful economist al uneia dintre cele mai mari bănci din lume face asemenea afirmaţii, nu e surprinzător când cineva ca Matt Simmon, un bancher respectabil şi consultant al preşedintelui Bush, spune că [38] “singura soluţie este să ne rugăm.”
În aprilie 2005, banca de investiţii Goldman Sachs a prezentat [39] un raport care prevede o creştere rapidă a preţurilor petrolului spre 105 dolari pe baril. În acelaşi timp, un [40] raport al băncii franceze de investiţii Ixis-CIB , avertizează că preţul “ţiţeiului brut ar putea atinge valoarea de 380 de dolari pe baril până în 2015.”
Fără a menţiona “apogeul petrolului” Warren Buffet, [41] avertizează un iminent haos financiar. În mod similar, “Forbes Magazine” a publicat un articol în care explică faptul că “lumea este pe marginea unei ruine financiare.”
Dacă dăm crezare acestor semnale de alarmă atât de puternice, e oare înţelept să credem că iminenta criză va fi asemănătoare cu cele din anii 1970?
“S-au pregătit guvernele lumii să facă faţă crizei?
Fără îndoială. Guvernul SUA [42] este conştient de “apogeul petrolului” încă din 1977 şi şi-a plănuit acţiunile pentru această criză de peste 30 de ani.
În aceste trei decenii, analize serioase au produs un plan cuprinzător, sofisticat, cu multe faţete, în care forţa militară va fi utilizată pentru a proteja şi controla resursele globale de energie. Acest plan poate fi descris în mod simplist, dar nu şi incorect de propoziţia: [43] “Fă război pentru a lua petrol.”
Această strategie a fost făcută publică în aprilie 2001, când un raport autorizat de Dick Cheney a fost remis către mass-media. În conformitate cu [44] acest raport, intitulat Politica strategică în domeniul energiei: provocări pentru secolul 21, SUA este în faţa celei mai mari crize energetice din istoria sa, iar această criză necesită “reaşezări ale rolului energiei în domeniul politicii externe americane”.
Acesta este modul diplomatic de a spune că [45] vom duce războaie ale petrolului pentru o lungă perioadă de timp.James Woolsey, fost director al CIA, practic [46] admite acest fapt la o conferinţă recentă privind energiile alternative:
Mi-e teamă că vom duce acest război pentru decenii (aşa zis-ul “război împotriva terorii”), nu pentru ani. . . În final, îl vom câştiga… O componentă majoră a acestui război este petrolul.
Afirmaţii recente ale lui Henry Kissinger sunt în acelaşi ton cu cele ale lui Woolsey. În iunie 2005 un articol din “Financial Times” si ntitulat, [47] “Kissinger Warns of Energy Conflict,” consemnează următoarea declaraţie a lui Kissinger:
Cantitatea de energie e finită, iar până azi a reuşit să facă faţă cererii, dar competiţia pentru accesul la energie poate devine o chestiune de viaţă şi de moarte pentru multe ţări.
Kissinger face distincţie între conflictele pentru energie şi cele anterioare cum ar fi Războiul rece.
Când armele nucleare sunt răspândite în 30 sau 40 de ţări şi când fiecare conducere îşi face propriul calcul, poate cu mai puţină experienţă sau cu alte sisteme de valori, suntem într-o permanentă catastrofă mondială. [N. AM.: să ne gândim la modificarea paradigmei militare a SUA care prevede acum posibilitatea de a folosi armele nucleare pentru “atacuri preventive”.]
Războiul din Irak, care [48] a fost plănuit timp de 23 de ani , este doar începutul unui război global care “nu se va încheia în timpul vieţii noastre”. Motivele pentru care conducătorii noştri ne spun că “[49] războiul împotriva terorii va dura 50 de ani” iar angamentul militar în Orientul Mijlociu este “pentru mai multe generaţii” sunt următoarele:
1. Toate ţările acuzate că adăpostesc terorişti, cum ar fi - Irak, Iran , Siria, Africa de vest , Arabia Saudită - se “întâmplă” să aibă cele mai mari rezerve de petrol din lume.
2. Însă în 40-50 de ani, chiar şi aceste ţări îşi vor vedea rezervele aproape terminate. În acel moment, “războiul împotriva terorii” va lua sfârşit.
În timp ce ţările Orientului Mijlociu se află drept ţinte ale “războiului împotriva terorii”, China, Rusia şi unele ţări din America Latină sunt luate drept ţinte într-un recent declarat [50] “război împotriva tiraniei.” [N. AM.: Vezi declaraţiile recente ale preşedintelui Băsescu - aliat minor al SUA - faţă de “lipsa democraţiei” în Rusia]
În timp ce “războiul împotriva terorii este de fapt un război pentru a controla rezervele mondiale de petrol, nou declaratul “război împotriva tiraniei” este de fapt un război [51] pentru controlul distribuţiei mondiale de petrol şi a punctelor critice în transport.
China şi Rusia sunt conştiente de aceste ameninţări şi [52] se pregătesc pentru a se apăra. China [53] a strâns legăturilecu Venezuela - o ţară bogată în petrol [54] angajându-se în acelaşi timp într-un război nedeclarat al petrolului cu rivala sa Japonia, aliată a SUA.
Acest tip de confruntări militare pe scară largă vor necesita o [55] creştere masivă a numărului de militari. Probabil că nu e o coincidenţă faptul că directorul Serviciului de Recrutare al Armatei a remis de curând o prezentare Congresului în care recomandă ca [56] recrutarea să fie extinsă la persoanele de ambele sexe, între 18 şi 35 de ani.
Această strategie - oricât de dezagreabilă ar fi - e caracterizată de o logică machiavelică. Ţinând cont de deficienţele de ordin fizic ale energiilor alternative la petrol, de complexitatea uriaşă a trecerii la o economie bazată pe aceste alternative, şi de şocurile economice şi efectele sociale ale unui declin energetic, nu e greu de înţeles de ce conducătorii noştri văd forţa drept singurul mod viabil de a trata criza ce se prefigurează.
Bineînţeles, SUA nu sunt singura ţară care are nevoie de petrol ieftin. Nici pe departe! Franţa, Germania, Rusia şi China de exemplu, au şi ele la fel de multă nevoie. Şi chiar dacă aceste ţări nu sunt capabile sau nu doresc să se confrunte direct cu SUA pe câmpul de luptă, ele au mai mult decât dorinţa de [57] a ataca financiar SUA. SUA poate că au cele mai mortale bombe cu fragmentaţie, dar UE are [58] cea mai puternică monedă de schimb, pe care intenţionează să o folosească drept armă economică strategică pentru a contrabalansa puterea militară a SUA. Asta e ceea ce se numeşte “conflictul petrodolarului” [N. AM: Una dintre cauzele importante pentru atacare Irakului a fost decizia acestuia de a folosi euro, din 2000, ca monedă de schimb în tranzacţiile cu petrol - ceea ce a dus la o schimbarea raportului de schimb dintre dolar şi euro. Iranul şi Venezuela doresc să facă acelaşi lucru în 2006 - să fie acesta un casus belli convingător?]
“Există motive pentru a rămâne optimişti?”
Depinde ce înţelegeţi prin asta. Dacă vă aşteptaţi ca vreo tehnologie miraculoasă sau un program guvernamental să menţină lucrurile aşa cum sunt, răspunsul este nu. Pe de altă parte, dacă întrebarea pe care o puneţi este “Există un mod prin care pot avea o viaţă fericită, în ciuda problemelor care vor apare?” răspunsul este da, dar va necesita multă muncă, multe schimbări şi în mod sigur şi mult noroc!
“Ce aş putea face ca să mă pregătesc?”
Cinci lucruri:
1. Spune-le şi altora despre acest subiect. Pentru mulţi vizionarea [59] filmului documentar End of Suburbia: Oil Depletion and the Collapse of the American Dream (Sfârşitul Suburbiei. Epuizarea petrolului şi prăbuşirea “visului american”.) a reprezentat o introducere în problema “apogeului petrolului”. [N. AM.: Site-uri româneşti despre apogeul petrolului: http://peakoil.lx.ro, http://petrol.home.ro]
Pe site-ul [60] Global Public Media veţi găsi de asemenea multe materiale multimedia legate de această problemă. Interviuri audio cu autorul acestui articol puteţi găsi [61] aici.
2. Puneţi-vă finanţele în ordine (nu faceţi datorii şi plătiţi-le pe cele pe care le aveţi deja!). Site-ul lui Jim Puplava [62] Financial Sense prezintă informaţii accesibile despre legătura dintre petrol şi economie. Seria [63] Solari de Catherine Austin Fitts este după părerea mea cea mai bună sursă de informaţii financiare. Interviuri cu doamna Fitts pot fi accesate [61]aici.
3. Deveniţi auto-suficient cât mai repede cu putinţă. Accesaţi [65] news and updates pentru mai multe informaţii. Pentru a discuta pregătirile practice pentru o lume post-petrol, intraţi în grupul de discuţii Yahoo, [66] “Running on Empty 2.”
4. Dacă vă simţiţi puţin speriat sau şocat, vă rog să vă daţi seama că sentimente ca anxietate sau depresia etc. sunt normale atunci când citiţi despre acest subiect. Câteva exemple găsiţi în următoarele [67] scrisori trimise autorului. Grupuri de discuţii pe internet în care vă puteţi împărtăşii sentimentele cu privire la aceste lucruri sunt de exemplu [68]“Running on Empty 3″ , forumurile de pe [69] PeakOil.com etc. [N. AM.: Un forum românesc despre acest subiect: [70]http://peakoil.3xforum.ro ]
5. Dacă sunteţi credincios. rugaţi-vă!
—
Toate cele bune,
Matthew David Savinar, Esq.
Matthew David Savinar, Esq.
Publicat în iunie 2005
NOTE:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu