Crochiuri bio-existenţiale ( III )

Autonomia Ecologică. Creditorii şi Debitorii Ecologici

Natura/Ecosistemele planetei şi Omil desprins din această natură, doar atunci se pot afla într-un echilibru armonios, când posibilităţile de reproducţie ale biosferei (oferta/biocapacitatea globală) sunt mai mari, sau în cel mai rău caz egale cu viteza de consum şi poluare a acestor resurse biologice.

Cum s-a menţionat deja, astăzi, din păcate, omenirea consumă cu mult (cca 150%) peste oferta ecosistemelor planetare (vezi tab. 3, Crochiu I). Instrumentul cel mai eficient al controlului echilibrului dintre oferta (biocapacitatea) ecosistemelor şi consumul uman (amprenta ecologică) este indicatorul AUTONOMIEI ECOLOGICE elaborat de aceiaşi Reţea GFN, calculat ca o diferenţă dintre Capacitatea Biologică şi Amprenta Ecologică a fiecărei ţări. Iată cum apare acest indicator în estimările bianuale efectuate de GFN.

Tabel 1
Clasamentul complet - aici >>>

După cum se vede bine din tabel, la capitolul raport între oferta şi consumul ecologic ţările lumii se înpart stict în două categorii de autonomie ecologică: excedentară (Creditorii/Sponsorii Ecologici) şi deficitară (Debitorii/Datirnicii/Răuplatnicii Ecologici). În felul acesta Indicatorul Autonomiei Ecologice ne permite printr-o formulă elementară de aritmetică să "separăm oile sterpe de cele cu lapte" şi să-l utilizăm în continuare în calitate de instrument de coerciţie sau stimulare foarte eficient, universal şi pe înţelesul tuturor (spre deosebire de actualele instrumente sofisticate de calcul, să zicem, al Emisiilor de Carbon).

Risipa alimentară şi Capcana Malthusiană

Thomas R. Malthus

(1766-1834)

Într-un post anterior- "Unde eşti ti, Ţepeş Doamne!?" - aduceam nişte date neverosimile şi incalificafile despre atitudina umanităţii faţă de problemele "securităţii alimentare". În timp ce la finele anului precedent în lume sufereau de foame 925 mln. de oameni, astăzi se constată, că o treime din producţia globală de alimente (1,3 mlrd. tone) se aruncă la gunoi. 
Deoarece invocarea mea către Vlad Ţepeş de a face ordine globală nu prea are sorţi de îzbândă, vou recurge la un alt "bau-bau" al civilizaţiei noastre vânturatice - Thomas Robert Malthus şi teoria sa malthusianistă, ocolită cu grijă de economiştii, demografii şi politicienii lumii. Eu însă, cred că anume ignorarea ideilor şi avertismentelor lui Malthus şi ai discipolilor săi neo-malthusieni de la Clubul de la Roma, face posibilă astăzi acestă incalificabilă şi iresponsabilă risipă de alimente în toată lumea şi ţine populaţia lumii departe de cunoaşterea pericolelr reale care planează asupra civilizaţiei umane odată cu atingerea limitelor de creştere. 

Capcana Malthusiană şi Ciclurile Demografice

„Foamea este Tatăl Etatismului, -

războiul este Muma lui”.

Pitirim Sorokin

CAPCANA MALTHUSIANĂ

Capcana (coşmarul, catastrofa) Malthusiană este o situaţie tipică pentru comunităţile umane, repetată periodic, în urma căreia creşterea populaţiei în cele din urmă depăşeşte creşterea producţiei de bunuri alimentare.

Figura 1

Din acest motiv, pe termen lung nu are loc nici creşterea producţiei de alimente pe cap de locuitor şi nici îmbunătăţirea nivelului de trai a majorităţii covârşitoare a populaţiei, ba din contra – acesta stagnează la o cotă apropiată de limita de subzistenţă îmfometată.

Creşterea relativă a plafonului biocapacităţii mediului ambiant (în urma valului de inovaţii tehnologice sau a colapsului social şi demografic) în aceste condiţii conduce doar la o îmbunătăţire temporară a nivelului de trai al majorităţii populaţiei, fapt care generează la rândul său, o accelerare bruscă a ritmului creşterii demografice.

Dat fiind faptul, că în orice comunitate umană / formaţiune socio-economică ritmul creşterii demografice depăşea în cele din urmă ritmul creşterii tehnologice (şi implicit, ritmul creşterii producţiei alimentare), producţia bunurilor alimentare destul de repede (într-o perioadă de cca 100 ani) descreştea până la nivelul de supravieţuire la limita foametei.

Acest fenomen a fost numit „Capcana Malthusiană” (Malthusian trap) pe motiv că a fost pentru prima dată observat şi studiat cu meticulozitate de către Thomas R. Malthus (1766–1834).

Unde eşti ti, Ţepeş Doamne !?

11 mai 2011. Peste un miliard de tone de mâncare sunt aruncate în fiecare an, a constatat Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), făcând apel la "reducerea deşeurilor alimentare pentru a putea hrăni omenirea", relatează AFP. 

În total, o treime din alimentele produse în fiecare an pe planetă pentru consumul uman, adică circa 1,3 miliarde de tone, se pierd sau sunt aruncate, potrivit unui raport realizat pentru FAO. 

Este vorba de echivalentul a peste jumătate din producţia mondială de cereale - 2,3 miliarde de tone în 2009-2010 -, şi aceasta în condiţiile în care aproape 1 miliard de oameni - 925 milioane mai exact - suferă de foame în lume. 

Experţii FAO au mai constatat că ţările industrializate şi cele în curs de dezvoltare risipesc cantităţi foarte apropiate de mâncare - 670 milioane, respectiv 630 milioane de tone. (Experţii FAO uită, însă să precizeze că în ţările dezviltate trăiesc doar cca un miliard de locuitori din totalul de aproape şapte la ora actuală - P. P.)

Motivele acestei risipe diferă însă: în ţările în curs de dezvoltare, pierderile alimentare sunt semnificative "în etapele de producţie, recoltare şi procesare, în principal din cauza infrastructurii deficitare şi tehnologiei depăşite". În ţările industrializate în schimb, risipa de hrană constă "mult prea frecvent în faptul că atât comercianţii, cât şi consumatorii aruncă la gunoi alimente perfect comestibile". 

În Europa şi în America de Nord, fiecare consumator aruncă la gunoi între 95 şi 115 kilograme de mâncare pe an, în timp ce în Africa Subsahariană, Asia de Sud şi Sud-Est, această cifră constituie doar 6 - 11 kg pe an.

AGERPRES 

Nu ştiu de ce-mi veni în minte:

Cum nu vii tu, Ţepeş Doamne, ca punând mâna pe ei,

Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,

Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,

Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!

Crochiuri bio-existenţiale ( II )

Capacitatea Biologică globală şi Amprenta Ecologică umană

După cum am accentuat deja în crochiul precedent, pentru salvarea civilizaţiei umane de la un colaps total este necesar de a implementa un model existenţial corelat cu capacităţile de reproducere biologică a biosferei planetare. Iar acest lucru este posibil doar prin detronarea din "capul mesei" al activităţilor umane a modelului de creştere economică permanentă/nelimitată şi înscăunarea unui model economic nou care ar avea la bază două valori intangibile şi limitatoare pentru activitatea economică umană: volumul biomasei totale disponibile pe Terra - 1840 mlrd tone şi mai ales Productivitatea Netă anuală a Ecosistemelor (PNE) - 170 mlrd. tone/an. (Vezi Tab. 2, Crochiu I) 

Menţionam anterior că echivalentul PNE în sistemul de indicatori ai GFN este Capacitatea Biologică globală (oferta ecosistemelor) evaluată la 11,9 mlrd. hectare globale (hag), căreia i se contrapune o Amprentă Ecologică umană (consum uman) egală cu 18,0 mlrd hag.

Să analizăm mai atent aceşti indicatori din tabelele ce urmează.

Tabel 1 - Top 30 al ţărilor cu cea mai mare Biocapacitate
Clasamentul complet - aici >>>

După cum e lesne de observat, mărimea Biocapacităţii depinde de doi factori majori: unul dat de la dumnezeu - tipologia ecosistemelor ţării, în special la capitolul "păduri", "păşini" şi "arii piscicole" şi altul antropogen - biocapacitatea terenurilor arabile. La fel şi coeficientul bioproductivităţii teritoriului (biocapaciratea împărţită la teritoriu) astăzi atinge cote maxime (3,35-4,44) în ţările cu cele mai avansate tehnologii agricole - Germania, Franţa, Marea Britanie şi deci cu cel mai mare grad de presiune antropogenă asupra agrocenozelor.

Crochiuri bio-existenţiale ( I )

Dezvoltare vs. Degradare

E destul să aruncăm o privire sumară asupra topului "mogulilor" economici ai planetei, ca să ne dăm seama că ceva e putred în modelul actual economic planetar bazat pe principiile pieţii libere şi a creşterii permanente.

Tabel 1. Top-30 al celor mai mari economii ale lumii după valoarea PIB-ului nominal
Clasamentul complet - aici >>>

Cum vedeţi, formula succesului de 200 ani încoace este una foarte simplă: pentru asugurarea acestei aşa-zise creşteri permanente a PIB-ului, eşti obligat să consumi cât mai multă energie neregenerabilă, ceia ce implică să ai un grad cât mai sporit al emisiilor de carbon şi ca urmare să devii un mare devorator de resurse naturale prin indicatorul Amprentei Ecologice de consum.

Modelul economic actul în nici un fel nu ia în calcul principalul indicator biologic obiectiv al evoluţiei vieţii pe Tera - CAPACITATEA BIOLOGICĂ a ecosistemelor globale, continentale sau teritoriale de a genera anual BIOMASA care ne hrăneşte, îmbracă şi ne îmcălzeşte.

Economiştii şi politicienii lumii o fac pe niznaiul, nedorin să recunoască şi să explice prostimii un lucru evident: creşterea economică este posibilă doar în limitele capacităţii de generare biomasă a fiecărui ecosistem în parte, cu alte cuvinte, de Productivitatea Netă a Ecosistemelor (PNE). Şi nu creşterea PIB-ului ar trebui să fie marea lor preocupare economică, ci sporirea Producţiei Nete a Ecosistemelor. Să vedem cum stau lucrurile în realitate pe micuţa noastră planetă (Tabel 2).