Spaţiul individual uman vs. Suprapopulaţia speciei Sapiens

Reflecţii bibliografice

Traducerea prezentată în postul anterior  reprezintă un mic fragment din ampla lucrare a cercetătorilor ruşi Prof. Victor Gorşkov şi Dr. Anastasia Makarieva „Esenţialul despre supravieţuire: Aspectele puţin cunoscute ale problemei demografice”.

Personal, consider această lucrare una absolut revoluţionară în domeniul demografiei, deoarece abordează problematica demografică prin prisma Teoriei Regularizării Biotice (TRB), bazele căreia sunt elaborate tot de aceşti savanţi (Un scurt rezumat în română aici >>> iar expunerea teoriei în engleză şi rusă aici >>>).

Autorii divizează problematica demografică în două subiecte distincte: problema demografică internă (dinamica demografică în cadrul grupurilor/populaţiilor) şi Problema Demografică Externă (interacţiunea populaţiilor cu mediul ambiant care condiţionează calitate vieţii acestor populaţii).

În opinia autorilor, problema demografică externă este cea mai importantă, deoarece are conexiuni directe cu problema drepturior biologice şi ecologice ale omului.

De miliarde de ani evoluţia Vieţii pe Pământ rezolvă anume această problemă de coabitare întere mediu furnizor de hrană şi dinamica demografică internă a speciilor, ajustându-le în caz de necesitate.  Speciile biologice, în cadrul cărora rezolvarea problemei demografice interne întra în conflict cu rezolvarea problemei demografice externe, erau pur şi simplu eliminate de Viaţă ca inapte pentru existenţă.

Iată de ce autorii sunt foarte îngrijoraţi de faptul, că omenirea până în prezent este preocupată doar de rezolvarea problemei demografice interne (presiunea copiilor şi bătrânilor), ignorând practic totalmente examinarea şi rezolvarea problemei demografice externe (a limitelor demografice pe care le impune mediului biologic ambiant în vederea susţinerii condiţiilor de viaţă acceptabile pentru toate speciile existente).

Esenţialul despre supravieţuire

(Aspectele puţin cunoscute ale problemei demografice)

* * *

C U P R I N S:

ÎNTRODUCERE

I.  PROBLEMA DEMOGRAFICĂ INTERNĂ

1.1   Presuinea copiilor şi a bătrânilor

1.2   Speculaţii în jurul problemei demografice interne

1.3   Ţările dezvoltate şi ţările lumii a treia: unde sunt pericolele relaţiilor existente?

1.4   Ţările dezvoltate şi ţările exportatoare de petrol: unde sunt pericolele relaţiilor existente?

1.5   Mai poate oare petrolul rămâne o marfă a pieţii libere?

II.  PROBLEMA DEMOGRAFICĂ EXTERNĂ – POPULAŢIA ŞI MEDIUL AMBIANT

2.1   Teritoriul individual natural – dreptul fundamental al omului

2.2  Cum şi de ce omul a fost lipsit de dreptul său fundamental?

2.3  Megapolisul şi programul genetic al omului

2.4  Stabilitatea mediului ambiant al omului

2.5  „Nivelul de trai”  şi „gradul de ocupare a forţei de muncă” – obiective false

2.6  Cultura – antidepresant cu efect de drog în cadrul suprapopulaţiei

III. ÎNCHEIERE: Ce-i de făcut?

* * *

ÎNTRODUCERE

Problema demografică poate fi divizată în două părţi, prima dintre care astăzi este în văzul tuturor, fiind dezbătută şi mediatizată în permanenţă, în timp ce a doua parte a problemei – cea mai importantă – rămâne mereu în umbră.

PRIMA PARTE – este o problemă internă a existenţei stabile în cadrul unei populaţii în ipoteza unei permanenţe a condiţiilor de viaţă acceptabile a mediului ambiant, care chipurile este afectat nesemnificativ de prezenţa populaţiilor.

Această primă parte a problemei demografice se reduce, în linii mari, la problema asigurării părţii inapte de muncă (copii şi bătrâni) a populaţiei de către membrii activi (lucrători) ai populaţiei şi păstrarea unui nivel de viaţă înalt al întregii populaţii. 

PARTEA A DOUA – este o problemă externă de conservare a unui mediu ambiant acceptabil pentru viaţa populaţiei, mediu care în realitate se modifică mult sub influienţa popilaţiei. Această a doua parte a problemei, fiind de fapt principală, are conexiuni directe cu problema drepturior biologice şi ecologice ale omului.

Anume această problemă principală de-a lungul miliardelor de ani era rezolvată de către Viaţa de pe Pământ, ajustând evolutiv rezolvarea primei probleme (interne) cu rezolvarea problemei a doua (externe).  Speciile biologice, în cadrul cărora rezolvarea primei probleme întra în conflict cu rezolvarea problemei a doua, erau eliminate de Viaţă ca inapte pentru existenţă.

Pe când omenirea până în prezent este preocupată doar de rezolvarea problemei interne, ignorând practic totalmente examinarea şi rezolvarea problemei externe.

În acest studiu noi vom examina problema demografică în ansamblu din puncrul de vedere al ştiinţelor naturii. Câţi oameni trebuie să fie pe planetă, pentru a asigura drepturile inalienabile, genetic codificate ale fiecărui om? Care sunt aceste drepturi inalienabile? Care sunt cauzele actulelor abordări simpliste şi iresponsabile a problemei demografice? Care formaţiuni socio-politice reprezintă astăzi cel mai mare pericol pentru perpetuarea speciei umane? Ce se întâmplă în prezent şi ce urmează să fie făcut, dacă dorim să asigurăm umanităţii un viitor?

Să examinăm pentru început prima problemă şi abordările ei contemporane.

Crochiuri bio-existenţiale ( III )

Autonomia Ecologică. Creditorii şi Debitorii Ecologici

Natura/Ecosistemele planetei şi Omil desprins din această natură, doar atunci se pot afla într-un echilibru armonios, când posibilităţile de reproducţie ale biosferei (oferta/biocapacitatea globală) sunt mai mari, sau în cel mai rău caz egale cu viteza de consum şi poluare a acestor resurse biologice.

Cum s-a menţionat deja, astăzi, din păcate, omenirea consumă cu mult (cca 150%) peste oferta ecosistemelor planetare (vezi tab. 3, Crochiu I). Instrumentul cel mai eficient al controlului echilibrului dintre oferta (biocapacitatea) ecosistemelor şi consumul uman (amprenta ecologică) este indicatorul AUTONOMIEI ECOLOGICE elaborat de aceiaşi Reţea GFN, calculat ca o diferenţă dintre Capacitatea Biologică şi Amprenta Ecologică a fiecărei ţări. Iată cum apare acest indicator în estimările bianuale efectuate de GFN.

Tabel 1
Clasamentul complet - aici >>>

După cum se vede bine din tabel, la capitolul raport între oferta şi consumul ecologic ţările lumii se înpart stict în două categorii de autonomie ecologică: excedentară (Creditorii/Sponsorii Ecologici) şi deficitară (Debitorii/Datirnicii/Răuplatnicii Ecologici). În felul acesta Indicatorul Autonomiei Ecologice ne permite printr-o formulă elementară de aritmetică să "separăm oile sterpe de cele cu lapte" şi să-l utilizăm în continuare în calitate de instrument de coerciţie sau stimulare foarte eficient, universal şi pe înţelesul tuturor (spre deosebire de actualele instrumente sofisticate de calcul, să zicem, al Emisiilor de Carbon).

Risipa alimentară şi Capcana Malthusiană

Thomas R. Malthus

(1766-1834)

Într-un post anterior- "Unde eşti ti, Ţepeş Doamne!?" - aduceam nişte date neverosimile şi incalificafile despre atitudina umanităţii faţă de problemele "securităţii alimentare". În timp ce la finele anului precedent în lume sufereau de foame 925 mln. de oameni, astăzi se constată, că o treime din producţia globală de alimente (1,3 mlrd. tone) se aruncă la gunoi. 
Deoarece invocarea mea către Vlad Ţepeş de a face ordine globală nu prea are sorţi de îzbândă, vou recurge la un alt "bau-bau" al civilizaţiei noastre vânturatice - Thomas Robert Malthus şi teoria sa malthusianistă, ocolită cu grijă de economiştii, demografii şi politicienii lumii. Eu însă, cred că anume ignorarea ideilor şi avertismentelor lui Malthus şi ai discipolilor săi neo-malthusieni de la Clubul de la Roma, face posibilă astăzi acestă incalificabilă şi iresponsabilă risipă de alimente în toată lumea şi ţine populaţia lumii departe de cunoaşterea pericolelr reale care planează asupra civilizaţiei umane odată cu atingerea limitelor de creştere. 

Capcana Malthusiană şi Ciclurile Demografice

„Foamea este Tatăl Etatismului, -

războiul este Muma lui”.

Pitirim Sorokin

CAPCANA MALTHUSIANĂ

Capcana (coşmarul, catastrofa) Malthusiană este o situaţie tipică pentru comunităţile umane, repetată periodic, în urma căreia creşterea populaţiei în cele din urmă depăşeşte creşterea producţiei de bunuri alimentare.

Figura 1

Din acest motiv, pe termen lung nu are loc nici creşterea producţiei de alimente pe cap de locuitor şi nici îmbunătăţirea nivelului de trai a majorităţii covârşitoare a populaţiei, ba din contra – acesta stagnează la o cotă apropiată de limita de subzistenţă îmfometată.

Creşterea relativă a plafonului biocapacităţii mediului ambiant (în urma valului de inovaţii tehnologice sau a colapsului social şi demografic) în aceste condiţii conduce doar la o îmbunătăţire temporară a nivelului de trai al majorităţii populaţiei, fapt care generează la rândul său, o accelerare bruscă a ritmului creşterii demografice.

Dat fiind faptul, că în orice comunitate umană / formaţiune socio-economică ritmul creşterii demografice depăşea în cele din urmă ritmul creşterii tehnologice (şi implicit, ritmul creşterii producţiei alimentare), producţia bunurilor alimentare destul de repede (într-o perioadă de cca 100 ani) descreştea până la nivelul de supravieţuire la limita foametei.

Acest fenomen a fost numit „Capcana Malthusiană” (Malthusian trap) pe motiv că a fost pentru prima dată observat şi studiat cu meticulozitate de către Thomas R. Malthus (1766–1834).

Unde eşti ti, Ţepeş Doamne !?

11 mai 2011. Peste un miliard de tone de mâncare sunt aruncate în fiecare an, a constatat Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), făcând apel la "reducerea deşeurilor alimentare pentru a putea hrăni omenirea", relatează AFP. 

În total, o treime din alimentele produse în fiecare an pe planetă pentru consumul uman, adică circa 1,3 miliarde de tone, se pierd sau sunt aruncate, potrivit unui raport realizat pentru FAO. 

Este vorba de echivalentul a peste jumătate din producţia mondială de cereale - 2,3 miliarde de tone în 2009-2010 -, şi aceasta în condiţiile în care aproape 1 miliard de oameni - 925 milioane mai exact - suferă de foame în lume. 

Experţii FAO au mai constatat că ţările industrializate şi cele în curs de dezvoltare risipesc cantităţi foarte apropiate de mâncare - 670 milioane, respectiv 630 milioane de tone. (Experţii FAO uită, însă să precizeze că în ţările dezviltate trăiesc doar cca un miliard de locuitori din totalul de aproape şapte la ora actuală - P. P.)

Motivele acestei risipe diferă însă: în ţările în curs de dezvoltare, pierderile alimentare sunt semnificative "în etapele de producţie, recoltare şi procesare, în principal din cauza infrastructurii deficitare şi tehnologiei depăşite". În ţările industrializate în schimb, risipa de hrană constă "mult prea frecvent în faptul că atât comercianţii, cât şi consumatorii aruncă la gunoi alimente perfect comestibile". 

În Europa şi în America de Nord, fiecare consumator aruncă la gunoi între 95 şi 115 kilograme de mâncare pe an, în timp ce în Africa Subsahariană, Asia de Sud şi Sud-Est, această cifră constituie doar 6 - 11 kg pe an.

AGERPRES 

Nu ştiu de ce-mi veni în minte:

Cum nu vii tu, Ţepeş Doamne, ca punând mâna pe ei,

Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,

Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,

Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!