9 mai 2011

Clubul de la Roma şi "Limitele Creşterii"


Vreau să vă prezint o temă absolut "non grata" în mediul politic şi cel de afaceri din spaţiul mioritic "de la Nistru pân' la Tisa". Adevărul e, că nici în restul "lumii bune" acest subiect nu este agreat, fiind ocolit ci insistenţă şi pudoare. Este vorba despre limitele creşterii economice globale pe o planetă micuţă cu resurse naturale finite, ajunse mau toate la limita epuizării lor fireşti şi despre avertismentele Clubului de la Roma (COR), care de aproape 40 ani sunt vehement ignorate. Bunăoară astăzi, când realităţile deja depăşesc pronosticurile sumbre ale membrilor COR, în tot spaţiul românesc am găsit doar două personalităţi care au îndrătnit să abordeze acest subiect: Academician Mugur Isarescu, presedintele Asociatiei Romane pentru Clubul de la Roma (ARCOR) şi Conf. Dr.Ec.Nicolae Ţăran, de la Universitatea de Vest Timisoara.

LIMITELE CREŞTERII 

"În ultima sută de ani viaţa pe pământ a fost dominată de creştere.
Creşterea populaţiei, a producţiei, a venitului, a capitalului,
 a gunoiului şi a poluării.
Această creştere se va oprii, e evident, întrebarea e prin ce mijloace?
Voluntar, prin grija guvernelor şi bunăvoinţa oamenilor,
sau printr-un proces natural ceea ce înseamnă colaps,
 declin şi în final dezastru?" 
Jay Forrester, Clubul de la Roma.

În 1972 un raport al unui club misterios de care nu auzise nimeni a fost publicat şi a şocat lumea. Raportul vorbea de colapsul spre care se îndreaptă civilizaţia şi nu era scris de membrii unei secte ci de nişte oameni de ştiinţă foarte cunoscuţi şi apreciaţi ce îşi bazau afirmaţiile pe analizele făcute cu o noua unealtă, pe atunci, computerul. Nu era vorba de un grup de cercetători dintr-un domeniu restrâns ci de un grup de oamenii din domenii ştiinţifice diferite, unii cu premiul Nobel în buzunar.
"Limitele Creşterii" era numele raportului şi pe lângă şoc a provocat o undă de oroare în toată lumea. Cu puţin timp înainte de prima criză petrolieră (1973) raportul aducea mesajul că lumea se îndreaptă spre dezastru din cauza creşterii necontrolate a populaţiei, expansiunii industriale, declinului de resurse naturale, distrugerii planetei şi în final lipsei mâncării. În acel moment barilul era la 3,18 $ adică practic gratis.
"Limitele Creşterii" se baza pe un model, o simulare, un program, o reprezentare matematică a variabilelor principale din lume şi a interacţiunilor lor dinamice, reprezentare cunoscută ca modelul WORLD III. Principala caracteristică a acestor interacţiuni erau răspunsurile de tip feedback care arătau că o intervenţie într-o parte a sistemului are efecte neaşteptate în altă parte a sistemului.
Formele de declin prezise în diverse scenarii simulate în acest model încep să apară în prima parte a secolului 21 (2020-2040) pe măsură ce populaţia se apropie de 10 miliarde, hrana pe cap de locuitor scade la aproape 15-25% din nivelul anului 1970, poluarea creşte de zece ori şi cele mai importante resurse naturale ca petrolul şi gazul natural, intră în declin. Din cauza caracterului exponenţial al creşterii consumului şi al creşterii extracţiei de materii prime, măsuri organizatorice chiar severe sunt de mică importanţă. De exemplu un program guvernamental "mondial" de conservare a energiei până la 50% (!!!) în 20 de ani pe fundalul unei creşteri de doar 2 % a consumului întârzie data finală a declinului cu doar 3 ani.


Raportul avea două concluzii. 
Prima concluzie arată că dacă dezvoltarea economică (din 1970) continuă atunci societatea va rămâne fără resurse neregenerabile înainte de 2070 cu cea mai probabilă variantă fiind "un declin brusc şi incontrolabil atât al capacităţii industriale cât şi al populaţiei". 
A doua concluzie a studiului era căîncercările de a rezolva problemele individual ar fii lipsite de succes. De exemplu mărind (dublând) baza iniţială de resurse şi rulând programul World III cu noile datecolapsul apare din cauza poluării în loc de declinul resurselor.
Concluzia e simplă, creşterea economică tradiţională se va încheia în scurt timp. Împreună cu globalizarea şi bineînţeles industrializarea.

"Limitele Creşterii" a devenit subiect de controverse aprinse şi Clubul de la Roma a câştigat reputaţia de mişcare a pesimiştilor Neo-Maltusieni.
Aproape imediat după 1972 toate marile puterii ale lumii au fondat institute pentru studiul economic prin metoda "sistemelor aplicate", asemănătoare modelului WORLD III,  studii care să contrazică Clubul de la Roma. Cu toate că mii de cercetători au făcut eforturi pentru a dovedii că programul original WORLD III nu poate de fapt prezice viitorul, şi că bazele originale de calcul sunt greşite, raportul s-a dovedit inatacabil. În primul rând pentru că programul nu a fost conceput ca să "prezică" viitorul ci pentru a putea privii mai bine "din exterior ". Din exteriorul civilizaţiei. Cum se spune, "dă-te un pas înapoi şi uită-te la imaginea de ansamblu". Aşa au descoperit că imaginea e greşită. Până acum, adică 2005, nimeni nu a reuşit să găsească erori importante în baza originală de calcul şi în ipotezele de la care s-a pornit. De fapt cei mai înveteraţi atacatori ai "Dinamicile Sistemelor" au fost chiar autorii ("Systems Dynamics concepts" dezvoltat de Jay Forrester la MIT) care au trebuit să verifice de mii de ori teoria înainte de a o expune. Diferenţa consta în faptul că oamenii care au conceput studiul încercau să înţeleagă procesele complexe care funcţionează în lumea reală, pe când criticile aduse lor, economice, încercau să perpetueze mitologia creşterii nelimitate, bazată pe valori umane, dintr-o lume bazată pe bani şi pieţe de consum. 
Din 1972 nenumărate studii şi cărţi publicate confirmă mesajul original al "Limitelor" dar negarea mondială a limitelor creşterii este mai puternică decât munca ştiinţifică. De fapt vorbim de o negare politică pentru ca e uşor să ignori avertismentele când mandatul e de doar 4 ani şi alesul trebuie să dovedească că poate "rezolva" problemele. Politicieni din întreaga lume s-au grăbit să înfiereze mesajul raportului şi să declare că "totul va fii bine".  Între timp semnele care confirmă teoria limitelor s-au înmulţit şi mai nou au apărut semne că limitele au fost depăşite cu mult mai devreme decât în raportul original, că lumea se află într-o stare de declin de câţiva ani. Vezi "For the Common Good" (1989 Daly and Cobb) sau "Earth in Balance" (Al Gore 1993 - vicepreşedintele SUA). Cu toate că previziunile iniţiale discutau forţarea limitelor de o populaţie de 10 miliarde în anii 2050-2060 iată că în 2005 cu o populaţie de 6,5 miliarde, pământul dă semne de oboseală.
De fapt comunitatea internaţională nu ştie ce să facă cu aceasta realitate. Discuţiile în forumurile internaţionale unde necesitatea creşterii este o prioritate permanentă duc inevitabil la ieşiri emoţionale, şi pe toate agendele organizaţiilor mondiale scrie "creştere" în sensul strict al cuvântului, pentru că există credinţa de nestrămutat că e un lucru bun pentru planetă şi pentru oameni. Dar din păcate nu e cazul. O creştere constantă a producţiei nu creează mai multe slujbe sau un mediu înconjurător mai bun, nu combate foametea sau nesiguranţa socială şi nici nu îmbunătăţeşte învăţământul sau sănătatea publică. Din contră, cele mai multe aspecte ale bunăstării par să sufere din cauza expansiunii economice libere, lucru care a devenit o lege prin sine însuşi.

Principala forţă de opoziţie a "limitelor" stă în crezul că, creşterea economică e un fel de lege a naturii faţă de care umanitatea trebuie să se supună. De când Adam Smith a inventat "Mâna Invizibilă" (1776 - tatăl teoretic al economiei de piaţă, capitaliste, cel care a statuat că "lăcomia este un lucru bun") aceasta putere (lege) a fost principiul de baza al celor care cred că economia de piaţă sau comerţul liber va duce în final la o ordine naturală a lucrurilor, unde totul se aşează firesc la locul lui: comerţul liber va produce venituri şi locuri de muncă, bunăstare pentru toţi, egalitate, pace şi un viitor. În acest context problemele subliniate în "Limite" au apărut ca nişte obstacole pentru comerţul liber - şi dacă lucrurile nu sunt în regulă cu lumea, atunci există o consecinţă logică a  acestor obstacole: prea multă intervenţie guvernamentală, prea multe beneficii sociale, prea multă protecţie a mediului, prea multă legislaţie a muncii, etc. Cu alte cuvinte, daţi voie comerţului liber să-şi facă treaba curativă şi ordinea divină a mâinii invizibile va reface balanţa în economia mondială.
Probabil că nu există nici o mână invizibilă aşa cum nu există nici o lege a ordonării economice şi deşi noţiunea de creştere economică poate fi definită, folosirea noţiunii în politică este absurdă. Atitudinea fiecăruia faţă de limitele creşterii este o chestiune de cultură, liber arbitru, şi posibil de raţiune. Nu există nici o forţă ascunsă care să împingă umanitatea spre comerţ liber, exploatarea iraţională a naturii, epuizarea resurselor, şi în final spre un război al tuturor împotriva tuturor (Hobbes) pentru controlul ultimelor rămăşiţe.
Poate ar trebuii să citim încă o data mesajul original : "În ultima sută de ani viaţa pe pământ a fost dominată de creştere. Creşterea populaţiei, a producţiei, a venitului, a capitalului, a gunoiului şi a poluării. Această creştere se va oprii, e evident, întrebarea e prin ce mijloace? Voluntar, prin grija guvernelor şi bunăvoinţa oamenilor, sau printr-un proces natural ceea ce înseamnă colaps, declin şi în final dezastru?"
Discutăm despre schimbarea fundamentală a felului nostru de viaţă. Dar asta nu se poate întâmpla fără o presiune politică masivă, şi problema e că nimeni nu se răscoală pentru austeritate. Oamenii ajung în stradă pentru că vor să consume mai mult, nu mai puţin. Dacă ar fi pusă să aleagă între un set nou de tacâmuri şi supravieţuirea umanităţii, am o presimţire că marea majoritate ar alege setul de tacâmuri. 
Sau poate credeţi în natura umană, în bunătatea intrinsecă din sufletul omului. Atunci cred că aţi văzut prea multe filme proaste în ultimul timp şi aţi uitat de Dostoievski şi Cioran, Camus şi Proust. Nu vă dau linkuri pentru că ar trebui să fie prin bibliotecă pe undeva.
Ceea ce dispare în primul rând este posibilitatea de a alege. A vorbi împotriva puterii de a alege liber e o crimă nu-i aşa? Oricum egoismul egocentrist definitoriu pentru o societate de consum ne-a adus libertatea aproape nelimitată de a alege, libertate de care am abuzat rapid prin secătuirea fără sens a resurselor. Am ales să consumăm.
Creşterea (economică) nu are viitor. Declinul (un cuvânt incorect politic) trebuie sa fie acceptat pentru a face loc următorului ciclu. Ce urcă trebuie să coboare. Totuşi într-o societate bazată pe creştere, oamenii refuză să se gândească la declin.
Cei care au scris "Limitele" au pus, poate pentru prima oară, problema testamentului mondial pe care-l lăsăm urmaşilor. Astăzi nu mai putem să vorbim despre ce lăsăm şi cui lăsăm. Noi suntem moştenitorii se pare şi nu copiii noştri. Alături de copiii noştri. (Alţii nu vor mai fi, probabil...).

Un comentariu: