Copiem modelul dispariţiei civilizaţiei maya?

Civilizaţia umană de astăzi, fărâmiţată în circa 200 de state, stătuleţe şi teritorii "suverane", se pare că şi-a pierdut definitiv capacitatea de a reacţiona prompt şi consensual la marile provocări ecologice, demografice, sociale şi economice ale mileniului trei. Lipsa de coeziune, interesele economice şi geopolitice diametral opuse într-o lume cu resurse naturale tot mai puţine conduce involuntar la o paralelă sinistră cu situaţia civilizaţiei maya înainte de dispariţia sa misterioasă.

Motivul extinctiei bruste a acestei civilizatii vechi de 2.000 de ani a fost si ramane una dintre cele mai mari enigme ale lumii. Cum a putut o comunitate care a prosperat timp de peste 2.000 de ani sa dispara deodata, pur si simplu? 

Jared Diamond, profesor la University of California din Los Angeles, în cartea sa „COLAPSUL CIVILIZAŢIILOR. Cum aleg societăţile să reuşească sau să piară", consideră că nu există nici o enigmă şi că de vină a fost colapsul ecologic cauzat de suprapopulaţie în condiţiile unei fărâmiţări poltice care împiedica adoptarea oricăror decizii consensuale vizând soarta întregii civilizaţii.

"Din ce cauză indienii maya nu s-au îngrijit la vreme să-şi salveze natura? - se întreabă J. Diamond şi tot el oferă răspunsul. - În comparaţie cu imperiul incaşilor care era un stat centralizat şi se supunea puterii monarhului absolut, pămînturile mayaşilor erau împărţite între oraşele-state care luptau permanent între ele. În aceste condiţii, folosind limbajul contemporan, era imposibilă o politică unică de protecţie a naturii. Astfel că civilizaţia maya s-a autonimicit cu mult înaintea apariţiei primilor colonizatori europeni".

Piramidele din junglă

Înainte vreme pe teritoriul Mexicului, Belizului, Hondurasului şi al Guatemalei a înflorit, apoi a pierit civilizaţia maya. Cultura maya şi-a atins culmea progresului în secolul al VIII-lea, la sfîrşitul aşa-numitei perioade clasice. În acele timpuri în Yucatan şi în apropierea lui trăiau nu mai puţin de cinci milioane de oameni, posibil chiar de trei-patru ori mai mulţi. La sosirea spaniolilor aici rămăseseră mai puţin de cinci sute de mii de oameni. 

Diamond consideră că prăbuşirea civilizaţiei maya a fost condiţionată de patru factori ai colapsului. La fel ca şi locuitorii de pe Rapa Nui maiaşii au nimicit pădurile şi au sărăcit solul. Ei nu au avut noroc nici de climă, pe peninsulă se instala foarte des seceta. În afară de aceasta între conducătorii triburilor maiaşe izbucneau permanent lupte aprige. În cele din urmă în preajma catastrofei iminente indienii maya, la fel ca şi insularii de pe Rapa Nui, nu au fost în stare să-şi modifice strategia comortamentală. În schimb, maya nu se confruntau cu criza comerţului extern. Unicul produs de care aveau nevoie maiaşii era obsidianul - sticlă vulcanică din care se confecţionau instrumente şi arme, dar acesta era livrat fără întrerupere.

Maiaşii aveau cunoştinţe vaste despre mişcarea aştrilor pe cer şi au creat un calendar unic, au construit oraşe şi temple maiestoase, înfrumuseţate cu fresce minunate. Dar agricultura lor în comparaţie cu alte civilizaţii mari ale Mesoamericii şi ale Americii de Sud era destul de primitivă. Ei nu aveau animale de tracţiune, nici de carne. Dintre animalele de casă existau doar cîini, curci, răţi şi albini. Populaţia care era alcătuită în totalitate din ţărani se alimenta în general cu porumb, dar acesta era o sursă destul de săracă în substanţe nutritive. Creşterea populaţiei ducea la extinderea terenurilor agricole. Pentru aceasta erau amenajate terase pe versanţii munţilor şi erau defrişate noi teritorii. Solurile deveneau sterile şi se uscau, iar roada era săracă, provocînd criza alimentară. În perioada dintre anii 810 şi 910 s-au înregistrat 20 de perioade secetoase, inclusiv seceta catastrofală din anul 900 cînd maya au rămas fără rezervele de apă. Credinţa în puterea nelimitată a regilor-sacerdoţi a fost clintită. Armate de regi şi prinţi încercau tot mai des să se pricopsească pe contul vecinilor şi se încingeau tot mai multe conflicte. În acelaşi timp ei se încumetau să construiască noi temple şi palate, sperînd să cîştige bunăvoinţa zeilor şi să evite tragedia apropiată. Finalul este cunoscut: un adevărat colaps ecologic. 

Putea fi evitat acest final trist? În principiu da, există chiar şi un exemplu. Aproximativ şase sute de ani în urmă conducătorii imperiului incaşilor au putut evita pericolul legat de dispariţia pădurilor. La ordinul lor indienii au limitat defrişarea Anzilor şi au început consolidarea versanţilor, plantînd păduri tinere. Acest fapt a încetinit eroziunea solului, a oprit scăderea productivităţii gospodăriilor ţărăneşti şi a amînat criza alimentară. Chiar dacă la mijlocul sec. al XVI-lea imperiul incaşilor şi-a încetat existenţa aceasta nu s-a întîmplat din cauza unui colaps ecologic. Cea mai dezvoltată şi numeroasă civilizaţe de indieni a pierit din cauza conflictelor interne şi din cauza conchistadorilor spanioli, în faţa cărora armatele numeroase de indieni erau practic dezarmate.

Din ce cauză indienii maya nu s-au îngrijit la vreme să-şi salveze natura? În comparaţie cu imperiul incaşilor care era un stat centralizat şi se supunea puterii monarhului absolut, pămînturile mayaşilor erau împărţite între oraşele-state care luptau permanent între ele. În aceste condiţii, folosind limbajul contemporan, era imposibilă o politică unică de protecţie a naturii. Astfel că civilizaţia maya s-a autonimicit cu mult înaintea apariţiei primilor colonizatori europeni.

Citiţi din aceiaşi carte:

Insula statuilor răsturnate.

Catastrofa de după Cercul Polar