20 iunie 2012

Rio+20: The Future We Want ( III )

VIITORUL PE CARE NU NI-L DORIM...
Sursa: GFN 2011 Annual Report
Biodiversitatea este de vânzare. 
Ameninţările cu care se confruntă viaţi vegetală şi cea animală de pe planetă sunt mai mari decât oricând în istoria înregistrată. Presiunea umană manifestată printr-o agricultură superintensivă şi pierderea/distrugerea habitatelor biologice conduce la scăderea dramatică a numărului populaţiilor de animale sălbatice din întreaga lume. Din păcate, în sistemul nostru economic, speciile sălbatice au o valoare mică. Atâta timp cât copaci, de exemplu, valorează mai mult fiind tăiaţi decât atunci când se află pe picior, presiunile de utilizare/lichidare a resurselor naturale  vor fi copleşitoare. 

De câteva decenii comunitatea experţilor politici, economici şi de mediu este antrenată în discuţii sterile în care se încearcă a stabili a cui responsabilităţi pentru degradarea mediului sunt mai mari: a ţărilor dezvoltate cu hiperconsumul lor de resurse sau a ţărilor sărace suprapopulate.
Dacă se lăsa ipocrizia la o parte şi se dorea cu adevărat stabilirea responsabilităţilor ecologice, acest lucru se putea face foarte simplu, prin consultarea sistemului de indicatori ai Amprentei Ecologice elaborat de GFN şi utilizat pe larg inclusuv şi de structurile ONU (vezi Indicele dezvoltării umane IDU, HumanDevelopment Index).
În acest sens, GFN are elaboraţi doi indicatori extrem de elocvenţi şi utili. Este vorba despre aşa-numita "sustenabilitate ecologică a ţărilor lumii" sau Creditorii şi Debitorii Ecologici, care reprezintă foarte exact raportul dintre consumul uman de resurse naturale şi oferta reală a sistemelor ecologice ale ţărilor lumii. În cazul unei amprente ecologice umane mai mici decât capacitatea de regenerare a ecosistemelor (capacitatea biologică), ţara este considerată Creditor (Sponsor) Ecologic, iar în cazul unui consum excesiv de resurse naturale (amprenta ecologică) care depăşeşte capacităţile de regenerare biologică a ecosistemelor, ţara respectivă este trecută în categoria odioşilor Debitori Ecologici.
Iată cum arată ultima "radiografie" de la data de 7 mai 2012:



Sursa: GFN 2011 Annual Report
Cu alte cuvinte, astăzi, din 149 ţări ale lumii cu o populaţie mai mare de un milion locuitori, au rămas doar 46 Creditori Ecologici în timp ce numărul ţărilor ecologic "falimentare" (Debitorii Ecologici) constituie deja 103 ţări. (Vezi tabelele: Ţările Sustenabile Ecologic (a. 2008) şi Ţările Ecologic Nesustenabile (a. 2008))Apropo, în tabelul de mai jos, Top 5 al celor mai nesustenabile ecologic ţări ale lumii, găsim răspuns şi la marea falsă dilemă: cine sunt mai periculoşi d.p.d.v. ecologic, ţările bogate cu hiperconsumul lor de resurse sai cele sărace dar cu o populaţie peste orice limite rezonabile ale resurselor bilogice disponibile. Exemplul Chinei şi al SUA demonstrează evidentul - ambele paradigme sunt la fel de nocive şi păguboase pentru mediul ambiant şi biodiversitate.
Păcat, că ipocrizia comunităţilor de experţi îi împiedică să vadă aceste adevăruri evidente.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu